Uite ce înseamnă pentru ei. Contextul celor patru finaliști înaintea unui weekend grozav, în care se împart trofeele la Australian Open

Adrian Țoca | 28 ianuarie 2022

Imaginea cu Rafa plângând de bucurie în termobag după victoria cu Berrettini, atunci când l-a ajuns însemnătatea momentului, este poate cea mai bună motivație să te dai jos din pat dimineața când ai o perioadă proastă. Spaniolul joacă pentru istorie, dar și ceilalți trei eroi ai finalelor de simplu de la Australian Open au mize enorme pe masă.

„Uite ce înseamnă pentru el/ea!”, auzim adesea în comentariile în direct, când o sportivă sau un sportiv dau frâu emoțiilor imediat după o realizare importantă. Suntem înaintea unui weekend în care, într-un fel sau altul, vom fi martorii unor astfel de realizări, pentru că indiferent cine vor fi câștigătorii Australian Open, istoria e din nou pe cale să fie scrisă la Melbourne Park.

Din acest punct de vedere, finalele nu dezamăgesc. În ciuda controverselor care i-au marcat debutul, Australian Open 2022 se repliază cu un weekend final așa cum își dorește să aibă o astfel de competiție.

Ce înseamnă pentru Rafael Nadal. Imaginea cu Rafa plângând de bucurie în termobag după victoria cu Berrettini, atunci când l-a ajuns însemnătatea momentului, este poate cea mai bună motivație să te dai jos din pat dimineața când ai o perioadă proastă. După toate câte i s-au întâmplat, după absența prelungită din circuit de anul trecut, Nadal este iarăși într-o finală de Grand Slam, la un meci distanță să mai câștige un Slam, după un an și jumătate distanță de ultima lui astfel de reușită.

Am vorbit în mai multe rânduri despre seria de ghinioane a lui Rafa la Australian Open: cele trei retrageri în sferturile de finală, situația rarisimă de anul trecut când a pierdut de la 2-0 la seturi, accidentarea din finala cu Wawrinka și inclusiv cele două finale pierdute de la break avans în setul decisiv, contra marilor lui rivali. Dar nici nu e nevoie să ne ducem atât de departe în timp ca să realizăm ce înseamnă pentru Rafa această nouă oportunitate, pentru că însăși prezența lui la acest turneu e un bonus pentru el. Anul trecut, Nadal a pierdut Roland Garros, înainte de orice, doborât de Djokovic într-o semifinală epică. Apoi a trebuit să rateze Wimbledon, Jocurile Olimpice și US Open, din cauza unei accidentări la picior care i-a dat emoții mari. Pe final de an a contractat și COVID-19, recuperându-se la limită ca să poată participa la Melbourne. Unde, odată ajuns, a depășit un alt moment de turnură, sfertul cu Shapovalov în care a arătat – și a fost – foarte vulnerabil.

„Nu pot să explic în cuvinte cât de important este pentru mine acest rezultat, în ce privește energia pe care mi-o dă, satisfacția personală, faptul că sunt atât de recunoscător pentru suportul primit de la fani și în special de la persoanele de lângă mine. Am trecut prin multe momente grele, multe zile în care am muncit din greu, dar nu se vedea nicio licărire de speranță. Dar am continuat să muncesc și am primit mult sprijin de la echipă și de la familie”.

Dacă va câștiga, Nadal va reuși a doua oară un Career Grand Slam, adică va fi câștigat toate turneele de Grand Slam de cel puțin două ori. Va ajunge și la 21, devenind primul bărbat care trece dincolo de granița lui 20 (Serena are 23 în Era Open); Rafa spune că nu e în mod particular preocupat de soarta finală a clasamentului cursei dintre el, Novak și Roger, cursă care indiferent ce se întâmplă duminică, tot nu e gata.

Dar, indiferent dacă-l credem sau nu, indiferent dacă ne pasă sau nu cine va avea mai multe la trasul liniei, simpla idee că Nadal va fi, pentru câteva luni, singur în fruntea listei trebuie că se simte un pic ca o recompensă pentru o interminabilă luptă cu accidentările pe care Rafa, acum în vârstă de 35 de ani (al 5-lea în topul celor mai vârstnici finaliști la AO), a dus-o de-a lungul carierei sale stelare. E obositor doar să le citești sau să vorbești despre ele, trebuie să fi fost o corvoadă interminabilă să trebuiască să te recuperezi după ele.

Ce înseamnă pentru Daniil Medvedev. Astea fiind spuse, Nadal va avea un alt munte de urcat dacă vrea acel al doilea titlu la Melbourne. Pentru că se poate argumenta că favoritul 2, Daniil Medvedev, e favorit în acest match-up al contrastelor nu doar în ordinea listei capilor de serie, ci și pe teren. Cu tot riscul unei astfel de afirmații într-un meci care-l implică pe Nadal.

Medvedev era cât pe ce să-l bată pe Nadal într-o finală de Grand Slam acum trei ani, când Rafa era mult mai fresh, iar rusul, mult mai lipsit de know-how-ul pe care îl are acum. Atunci, într-un epic de cinci ore, Daniil a revenit de la 0-2 la seturi în finala US Open, aruncând cu toate trucurile din jocul său pentru a-l zăpăci pe mult mai experimentatul său adversar. Câteva luni mai târziu, la ATP Finals, l-a mai scăpat o dată printre degete, pierzând în tiebreak-ul decisivului, dar un an mai târziu, la ATP Finals 2020, și-a luat revanșa în semifinale, întorcând după pierderea primului set. Medvedev are de partea lui, așadar, nu doar forma recentă mai impunătoare pe hard, ci și atu-ul unei victorii în cel mai recent meci direct.

După ce nu le-a picat bine la inimă la US Open, fanii lui Novak Djokovic se vor aduna acum, cel mai probabil, în colțul rusului, pentru că e rândul lui Nadal să încerce titlul 21 în fața lui Medvedev. Rusul joacă astfel un rol neobișnuit de vameș pentru Big 3 (ce ar mai lipsi acum, să se pună între Federer și titlul 21 într-o finală la Wimbledon?), un rol de care pare a se bucura cu toată ființa. Medvedev se simte excelent preluând haina de troll al circuitului, un rol în care reușește să rămână suficient de simpatic pentru a nu te putea supăra prea rău pe el, indiferent din ce tabără ești. Acum își pune în cap cu bună știință publicul (fie el de la New York sau de la Melbourne), dar imediat îl întoarce de partea lui cu o declarație savuroasă la interviul de după. Acum se ceartă cu arbitrii și cu oficialii, dar imediat le cere scuze frumos la final. Oameni suntem, pare a spune el mereu.

Medvedev se folosește în mod abil de energia pe care i-o dau aceste conflicte artificiale de tipul „a small cat” (și, de fapt, neimportante) pentru a se ridica din situații grele de pe teren, fără să trebuiască să ajungă într-o situație de singur împotriva tuturor. E un pic de metodă în această aparentă nebunie, iar în mâinile rusului, echivalează cu o armă.

Însă toate aceste giumbușlâcuri ale rusului sunt mai ușor de tolerat sau de explicat pentru că el câștigă. Și o face în serie. 13 la număr, mai exact, în turneele de GS. Iar după toate reușitele lui de pe hardcourt din ultimele sezoane – a ajuns acum la a patra finală de Grand Slam pe această suprafață – Medvedev și-a creat o reputație de cel mai periculos rival pentru Big 3 în turneele de Slam.

Faptul că, în plină campanie a lui Djokovic de a face Grand Slam-ul anul trecut, Medvedev a strâns suficiente puncte cât să-i pună în pericol locul 1 la un moment dat, iar acum, cât să i-l ia, e elocvent pentru imensitatea performanței pe care Medvedev e pe cale să o reușească. Cel mai mare troll din circuit își pregătește o altă operă cu care să-și justifice renumele. Ceea ce este doar o altă formă de a spune că două titluri de Grand Slam consecutive (ar fi primul în Era Open care își câștigă primele două GS-uri unul după altul) ar fi o performanță absolut extraordinară și e de așteptat ca Medvedev să dea absolut totul pentru a o reuși.

Ce înseamnă pentru Ashleigh Barty. Ce a început să se întrevadă discret în primăvara lui 2019 s-a consolidat anul trecut, iar acum nu mai e nimeni care să susțină opusul. Ashleigh Barty chiar este cea mai bună jucătoare din lume, nu doar în termeni de abilități de joc și de arme, dar, mai ales, în termeni de rezultate, de capacitatea de a câștiga și de a domina în mod constant pe o varietate de suprafețe și de competiții diferite. Maniera în care a trecut prin tablou până în finală nu face decât să o demonstreze.

Totuși, Ash a avut porția ei de rateuri în Australia, unde nu o dată i-a fost greu să ducă treaba la bun sfârșit și să împlinească așteptările unei nații. Știm și din alte situații (hello, Andy!) cât de greu este, de fapt, să câștigi un turneu de Grand Slam acasă. Când a pierdut în anii precedenți la AO, Barty a pierdut pentru că nu a mai putut gestiona situația și a clacat, dispărând cu totul din joc. Dar astfel de episoade aproape că au dispărut din meciurile ei în ultimul an, când s-a maturizat și mai mult și a ajuns la un nivel de confort cu rolul ei de numărul 1 mondial.

După ce a făcut ravagii cu slice-ul ei de rever în acest turneu, pierzând doar 20 de game-uri în șase meciuri, Barty e favorită imensă în finala de mâine. Asta n-o face deja gata câștigătoare, iar surprize de proporții s-au mai văzut în situații asemănătoare în tenis. Barty trebuie să gestioneze atent un meci cu o jucătoare care e perfect echipată pentru a juca rolul de villain. Meciurile lor precedente n-au fost neapărat o plimbare în parc; Collins nu doar că a bătut-o o dată (în Australia), dar i-a mai luat și seturi.

„Ca australiancă, suntem răsfățați să fim o țară care găzduiește un Grand Slam și avem șansa să jucăm acasă, la noi în curte. Sunt fericită că am șansa să joc tenisul meu cel mai bun aici. M-am descurcat bine în trecut, iar acum am o șansă să joc pentu titlu”, spune Ash.

Va fi, probabil, cel mai important meci al carierei lui Ash de până acum. Are șansa de a deveni prima australiancă învingătoare în Slamul de acasă după 42 de ani. E o onoare, mai ales într-o țară cu atâta tradiție în tenis. I-ar fi fost mult mai greu dacă n-avea deja două titluri de Slam în cont. Așa, pentru Barty ocazia pare să se fi prezentat la momentul potrivit.

https://twitter.com/tennis_gifs/status/1486637610323820547?s=20&t=bHiEw3ur9PMhkXPfMRRnMw
https://twitter.com/AustralianOpen/status/1486684529087561731?s=20&t=bHiEw3ur9PMhkXPfMRRnMw

Ce înseamnă pentru Danielle Collins. Pentru Nadal, titlul 21 și primul în cursa Slamurilor. Pentru Medvedev, titlul 2 și locul 1. Pentru Barty, titlul 3 și onoarea de a triumfa acasă.

Danielle Collins, însă, e într-o cu totul altă postură: e prima ei finală de Slam și, potențial, primul ei titlu. Povestea ei, despre care am scris aici, ar cunoaște, cu siguranță, o traiectorie nebănuită de aproape nimeni. Exceptând-o pe însăși Danielle, care nu s-a îndoit vreo secundă de abilitatea ei de a ajunge cât mai sus cu putință. Întrebată care a fost primul lucru la care s-a gândit când a auzit cuvintele „Danielle Collins, finalistă de Grand Slam”, americanca a răspuns: „La următorul obiectiv care se întrevede: să încerc să câștig următorul meci”.

Collins e o prezență atipică într-o finală de Grand Slam. Fără un contract cu un brand de echipament sportiv în acest moment, ba chiar și fără antrenor; Collins își face singură pregătirea tactică înaintea meciurilor. Asta-i în ton cu traseul atipic pe care l-a parcurs către statutul de jucătoarea americană numărul 1 a momentului.

„Ei îi place mult să se facă văzută, îi place să accepte lupta”, o descrie Ash pe rivala ei de mâine. Ca atare, ar fi o surpriză să o vedem pe Collins afectată în vreun fel de emoțiile unei astfel de oportunități, așa cum a fost afectată Jennifer Brady, altă debutantă, în finala de anul trecut.

Dimpotrivă:

„O astfel de atmosferă e ceea ce îmi place. Indiferent că tot publicul e împotriva mea, sau ține cu mine, îmi place la nebunie energia. E ceva ce toți atleții profesioniști își doresc”.

Swiatek povestea că n-a înfruntat niciodată o viteză a mingii atât de mare ca în semifinala cu Collins, iar în finală e de așteptat să o vedem pe americancă lovind poate și mai puternic, în căutarea unei breșe prin apărarea nuanțată a lui Barty, cea atât de capabilă să transforme un slice defensiv într-o armă de atac. Pe cât de multă încredere are în ea, Collins va ști că oportunități precum o finală de Grand Slam nu apar cu una, cu două, și va da totul să o câștige pe aceasta. Dacă va reuși, va fi una din marile surprize din istoria acestui sport și va strica petrecerea în Australia.

Ce înseamnă pentru Nick și Thanasi. Dar australienii sunt oameni veseli, care știu să se bucure de viață, așa că, dacă Ashleigh va pierde cumva, petrecerea va fi relansată de finala de dublu, una 100 la 100 Aussie. Nick Kyrgios și Thanasi Kokkinakis îi înfruntă pe compatrioții lor, experimentatul Matthew Ebden și Max Purcell, într-o finală care intrigă și dincolo de granițele Australiei.

Traseul lui Nick și Thanasi dovedește multe lucruri. Dovedește, printre altele, că doi jucători foarte buni de simplu pot face ravagii printr-un tablou de dublu dacă-și canalizează energiile în direcția asta. Dar, mai important, poate însemna un moment de răscruce în carierele celor doi. Copii-minune acum câțiva ani, Kyrgios și Kokkinakis s-au pierdut pe rând, fie din cauza propriilor alegeri, fie din cauza accidentărilor. Traseul acesta spectaculos de la AO, și-au spus ei, e pentru public. Dar s-ar putea să fie mai mult decât atât. Să fie pentru ei. Ce ar însemna un titlu de Grand Slam pentru cineva ca Nick Kyrgios? Cum i-ar influența viitorul carierei? Iată ceva ce am vrea cu toții să vedem.

Ce înseamnă pentru noi toți. E un weekend frumos la Melbourne, cu ceva dramă în prognoză, și cu multe fire narative captivante. Într-o perioadă în care multe nume grele ale acestui sport sunt la mare distanță de terenurile de la Australian Open (dar mereu prezenți în Trending Topics), nici nu ne puteam dori altceva. Tenisul nu încetează să livreze mereu și mereu; e singurul lucru care depășește cu certitudine abilitatea tenisului de a-și pune și bețe-n roate.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi