Fast
Cursa pentru cele mai multe Slamuri

Nadal: „Nu cred că fericirea mea viitoare va depinde de câștigarea mai multor titluri de Grand Slam decât Federer și Djokovic”

Treizecizero | 25 ianuarie 2022

Într-o conferință de presă bogată post-meciul cu Shapovalov, Rafa Nadal a vorbit și despre inevitabilul subiect al cursei pentru cele mai multe titluri de Grand Slam, în condițiile în care are o oportunitate masivă de a-și adăuga unul în palmares și de a trece în fruntea ierarhiei all-time. Nadal, Federer și Djokovic sunt cu toții la egalitate în acest moment, cu câte 20 de titluri; Rafa nu a condus niciodată această ierarhie până acum.

„Pentru mine, faptul că suntem toți trei la egalitate la 20 spune că împreună împărțim o parte din istoria acestui sport și e o onoare pentru mine să fiu parte din această situație. 

Nu sper la ceva anume. Merg înainte, atâta tot. Mă bucur să joc tenis, așa cum am spus de sute de ori. Dar, sincer, și din tot sufletul, vreau să am succes pentru că iubesc ceea ce fac și vreau să fac asta cât mai mult timp posibil. Și nu pentru că vreau să am mai multe titluri decât ceilalți. În ultimele șase luni au fost multe dubii dacă voi putea să merg mai departe. Dar acum mă simt bine și sunt într-o poziție de a putea câștiga un turneu, sunt în semifinalele Australian Open, și asta-i minunat pentru mine. 

În ce privește ce s-ar putea întâmpla în viitor, sincer nu-mi pasă atât de mult. Nu cred că fericirea mea viitoare va depinde de asta. De câștigarea mai multor titluri de Grand Slam decât ceilalți sau dacă ei câștigă mai multe titluri de Grand Slam decât mine. 

Sunt foarte mulțumit și mă simt o persoană foarte norocoasă în general pentru toate lucrurile care mi s-au întâmplat în viață. Am un mod de a aborda viața. Nu poți să fii frustrat dacă vecinul tău are o casă mai mare sau are un telefon mai bun sau un lucru mai frumos. N-o să fiu frustrat dacă Novak sau Roger își termină carierele cu mai multe titluri de Grand Slam decât mine. 

Să ne bucurăm de situația în care ne găsim toți trei, pentru că toți am făcut lucruri speciale pentru sportul nostru. Să ne bucurăm de lucrul ăsta. Lucrul celălalt nu contează”, a încheiat Rafa.

Nadal îl întâlnește pe Matteo Berrettini în semifinalele Australian Open (vineri dimineața de la 5.30, ora României) și este bine poziționat pentru a reveni în finala Australian Open, turneu pe care l-a câștigat o singură dată în carieră. Celelalte 19 titluri ale sale de Slam au venit la Roland Garros (13), Wimbledon (2) și US Open (4).

Cel puțin unul dintre Nadal, Federer și Djokovic au fost prezenți în semifinalele unui Grand Slam în 70 din ultimele 71 de astfel de turnee.

Suntem singurul site de sport din România cu interviuri exclusive cu jucătorii români la majoritatea turneelor de Grand Slam. Dacă apreciezi articolele și analizele 30-0, precum și interviurile exclusive cu jucătorii români, susține-ne cu un abonament la 30-0+, alegându-și unul dintre pachetele disponibile AICI. Ai acces la mai mult conținut exclusiv, doar pentru abonați (plus alte surprize frumoase), și ne ajuți astfel să facem un jurnalism mai valoros și mai cuprinzător pe 30-0 și în toate proiectele noastre.