Suspans! Suedia ne dă de furcă: 1-1 după primele meciuri. Cum a fost în prima zi la România – Suedia

Valentin Lupu | 12 septembrie 2014

Ungur, luat prin surprindere de debutantul Christian Lindell (5-7, 6-7, 4-6). Puternicul Copil ne descreţeşte frunţile: l-a dominat autoritar pe necoptul Elias Ymer (6-2, 6-3, 6-2).

Ziua inaugurală a barajului Grupei I a zonei euro-africane a Cupei Davis a început halucinant pentru cine a numărat atuurile echipei României. Acasă, pe zgură, contra unui debutant cu circa 100 de locuri mai jos în ATP, Adrian Ungur a căzut în capcana break-ului avans în fiecare dintre cele trei seturi şi a sfârşit prin a suferi o înfrângere scoasă de mulţi din calcul. Inclusiv de căpitanul-nejucător Andrei Pavel, convins, cel puţin dacă ne raportăm la ceea ce a declarat la tragerea la sorţi, că Marius Copil va intra de la 1-0 pentru România.

Expect the unexpected! Caracterul imprevizibil al Cupei Davis a mai născocit un erou şi a mai năucit un favorit. Şi, totuşi, cum a fost posibil? În primul rând, Ungur nu a fost în apele lui şi o recunoaşte. Ba prea relaxat când s-a văzut la conducere, ba prea încordat când adversarul tot venea din urmă. “Jocul meu n-a funcţionat foarte bine astăzi. Am fost destul de pasiv. Chiar şi aşa, am avut şanse în fiecare set. Poate am fost un pic relaxat în acele momente, am gândit, gata, i-am luat break, s-a încheiat setul. N-am reuşit să returnez cum trebuie, să mă mişc. Poate am fost puţin crispat, îmi doream foarte mult să câştig şi poate şi din cauza asta am fost cam static”.

În al doilea rând, Lindell şi-a depăşit cu mult condiţia unui jucător de challenger-uri, scoţând din cutia cu surprize două arme cu care a defilat spre o victorie în trei seturi pe care nici el însuşi n-o sconta: o constanţă impresionantă la serviciu şi un forehand devastator în multe rânduri (în special în cross scurt, din deplasare). “Atunci când îmi lansez bine mingea şi sunt relaxat, servesc bine. Dacă am braţul relaxat, şi forehand-ul funcţionează”, a explicat suedezul, care a plusat cu mult sânge rece pentru punctele importante. “Sincer, Lindell m-a surprins. Nu-l mai văzusem niciodată până acum. A servit foarte bine, a fost foarte agresiv, inclusiv în momentele cheie a fost mai bun ca mine şi de aceea a şi câştigat. A fost foarte motivat, a jucat la n-am ce pierde, a dat în fiecare minge şi i-a intrat”, a admis Ungur.

Spre deosebire de piteştean, suedezul venise cu lecţia învăţată. Numai aşa a trecut din prima examenul Cupei Davis. “Ungur are un rever uluitor, dar l-am mai văzut jucând şi ştiam că trebuie să lovesc lung cu reverul meu, pentru că altfel pierd punctul. Dar, am jucat corect tactic, am insistant pe forehand-ul lui, cu care greşeşte mai mult. Nu mă aşteptam să câştig în trei seturi, mai ales când am fost condus cu un break în fiecare set. Mă simt incredibil de fericit. E ca un vis împlinit. De la 15 ani aşteptam momentul în care voi juca în Cupa Davis!”, a reacţionat Lindell.

ALTE REACŢII 

Victor Hănescu: “Adi mi s-a părut reţinut în deplasare”

„Îl cunosc bine pe Adrian şi ştiu ce poate să joace. Din câte am văzut eu, nu s-a simţit liber pe teren. Din păcate, azi nu a jucat maximul lui, iar suedezul a fructificat fiecare şansă pe care a avut-o. A stat în meci şi, pe final, a avut nervii mai tari. Adi are lovituri puternice, astăzi mi s-a părut puţin reţinut în deplasare, dar probabil că a avut emoţii. Altfel, nu pot să-mi explic. De-acum se simte mai multă presiune pe noi”.

Adrian Marcu: “A vrut să joace un pic mai bine decât era nevoie”

“Adi a fost un pic tensionat, a vrut să joace un pic mai bine decât, probabil, era nevoie. N-a jucat cum ar fi trebuit să joace, iar atunci, suedezul, normal, a închis de câteva ori ochii, a dat, i-a intrat şi asta e! Dacă ar fi câştigat primul sau al doilea set, sau al treilea de la 3-0. Asta e Cupa Davis! Nici n-a fost foarte relaxat şi, astfel, a jucat cu o viteză mai mică decât ar fi putut el să o facă în mod normal. Dacă nu rişti şi riscă celălalt, aşa se întâmplă. 140 faţă de 260 sau 160 faţă de 240 ATP, nu e chiar aşa de mare diferenţa. Astea sunt poveşti vânătoreşti! Cam tot aceleaşi concursuri joacă, tot pe-acolo sunt!”.

“Child” câştigă cu serviciu-vole. “Antrenorul mă bate la cap să vin în faţă”

Rolurile actorilor, români şi suedezi, s-au inversat în al doilea meci de simplu la capitolul agresivitate. Marius Copil l-a dominat pe puştiul de 18 ani al nordicilor la toate capitolele, dar în special cu un serviciu eficient, pe care nu şi l-a cedat niciodată, completat cu urcări inspirate în faţă, pe mingile lipsite de adâncime ale adversarului. Arădeanul a apelat de o lună şi ceva la serviciile antrenorului Mircea Paar, care îl pregăteşte la Munchen, în speranţa că va face acele ajustări de care are nevoie pentru a exploda în joc şi a urca în Top 100. “Am încercat să joc serviciu-vole de acum şapte ani, când ştiam că nu am nicio şansă din spatele terenului. Dar n-am avut încrederea necesară să merg tot timpul la fileu, să risc mai mult. Am ajuns la o vârstă. Am stagnat mult. Tot 150 – 170… ştiu că locul meu nu este aici. Mircea m-a ajutat foarte mult. Insistă foarte mult pe treaba asta, să servesc şi să merg în faţă. Tot timpul mă bate la cap, mă ajută şi ţin să-i mulţumesc. Sper să fiu din ce în ce mai agresiv, dacă se poate”, a spus Copil, întărind ceea ce a declarat cu ceva timp în urmă într-un interviu pentru Treizecizero.ro, că a redus din viteza primului serviciu în favoarea plasamentului şi a unui procentaj mai ridicat.

Un meci decisiv, duminică, la 2-2, împotriva lui Lindell, nu trebuie nicidecum scos din calcul, iar de măsura în care ar izbuti să-şi pună în aplicare aceeaşi tactică ofensivă şi contra unui jucător cu un profil asemănător, poate depinde soarta întregului baraj cu Suedia. „Sunt sigur că, la ce ştiu să joc pe teren, am şanse să-l bat. Adi a fost puţin cam defensiv şi nu a putut pune presiune. L-a lăsat pe Lindell să facă ce vrea pe teren”, anunţă Copil.

„Am intrat foarte motivat, am zis că dau totul pe teren şi vreau să aduc un punct României. Totuşi, este un sport individual. Chiar dacă se joacă în echipă săptămâna asta, eşti singur pe teren. Am făcut ce am ştiut mai bine şi mă bucur că am adus un punct. Andrei m-a ajutat cu nişte sfaturi, îl ştiam pe băiatul ăsta de la Stockholm.  – Marius Copil

„Marius a servit uluitor de bine, iar eu am stat prea departe de linia din spatele terenului. N-a fost jocul meu. Nu puteam face prea multe de acolo. Nici nu m-am mişcat aşa bine cum aş fi putut. Duminică sper să servesc mai bine, să lupt mai mult. Pot juca mult mai bine ca azi” – Elias Ymer

„Te aştepţi ca băieţii să intre şi să joace pentru ţară fiecare meci. Cred că e destul de echitabil 1-1, pentru ceea ce s-a întâmplat azi. E bine. Cine ştie ce va fi mâine! Ne-am pregătit bine. Suntem de multe săptămâni unul lângă altul. Sper ca Isaak şi Johan Brunstrom să dea totul. Suntem încrezători” – Fredrik Rosengren

„Ne aşteptam la 2-0, dar e 1-1 şi e bun şi ăsta. A jucat bine Marius. Să vedem mâine. Dacă luăm dublul, sigur că avem prima şansă. Pe suedezi nu-i cunosc. E prima oară când îi văd. Nu e aceeaşi echipă din urmă cu ani”  – Ilie Năstase

„Avem un punct din cele 3 necesare pentru victorie. Din păcate, Adrian Ungur nu a fost în formă astăzi, însă ne bucurăm pentru punctul adus de Marius Copil. În meciul de mâine, la dublu, noi suntem favoriți și sunt sigur că Horia Tecău și Florin Mergea vor câștiga. Sperăm să vină cât mai mulți spectatori în tribună, pentru că avem nevoie de susținerea lor în meciurile care au mai rămas” – Andrei Pavel 

Întreg staff-ul Suediei a făcut galerie

Chiar şi în lipsa vreunui grup de suporteri deplasat de la Stockholm, tot suedezii au dominat fundalul sonor în dese momente, acoperind cei numai 3-400 de români din tribune, pe măsură ce Lindell se apropia de victorie cu Adi Ungur. Cei opt membri ai staff-ului nu s-au rezumat la simple aplauze şi încurajări, ci au cântat la propriu „Sweden…Sweden!”. E adevărat, după cum a observat şi căpitanul lor nejucător, au lăsat-o mai moale la al doilea meci, revenind târziu de la vestiare şi împăcându-se cu superioritatea lui Copil în faţa lui Ymer. La final, Rosengren nu şi-a ascuns surprinderea vizavi de comportamentul tăcut al suporterilor români. „Mă aşteptam la un public mai gălăgios, la condiţii mai grele. A fost decent. E o plăcere să joci aici. Totul e grozav, nu ne putem plânge de nimic”, a spus Rosengren.

Simona Halep: “Băieţii vor câştiga”

Pentru o bună bucată din cel de-al doilea meci al zilei, Copil – Ymer, în tribune s-a aflat şi Simona Halep, care a urmărit jocul din aceeaşi lojă cu Victor Hănescu. “Cred că e diferenţă mare între ei. Marius are deja 2-0 la seturi, aşa că plec spre antrenament. De când am auzit că vor întâlni Suedia, am zis că vor câştiga. Astăzi s-a întâmplat ca Adi să piardă, dar aşa e în tenis şi e normal, la echipe e mai greu. Dar vor câştiga cu siguranţă”. Simona Halep a intrat în a doua lună ca număr 2 WTA şi se pregăteşte de deplasarea în Asia, pentru turneele de la Wuhan și Beijing. „Sper să mă menţin sus cât mai mult. Am avut două zile pauză în weekend, în rest m-am antrenat pentru Beijing. Întâi vreau să mă gândesc la primele turnee şi după aceea la Singapore”.

Foto: FRT

Arbitrii ţin scorul pe hârtie!

Pe de-o parte surprinzător pentru o competiţie de rangul Cupei Davis, pe de alta, normal având în vedere că nu vorbim de un meci din Grupa Mondială, cei doi arbitri de scaun ai întâlnirii România – Suedia, Blaze Trifunovsky, din Noua Zeelandă şi Lucian Stănciulescu, din România, nu beneficiază de un dispozitiv electronic de înregistrare a scorului. Cei doi îşi notează punct cu punct, cu creionul pe hârtie. 

Ambii au avut o prestaţie discretă şi corectă. E adevărat, Trifunovski a evitat să dicteze avertisment la o minge trimisă cu furie de Adi Ungur, dincolo de tribune, pe fondul frustrării piteşteanului, care n-a reuşit să închidă setul secund în favoarea sa de la 5-4 pentru el şi 15-40, pe serviciul lui Lindell. A intervenit în schimb ceva mai târziu, în tie-break, când i-a rugat pe spectatori să nu strige out în timpul desfăşurării punctului, fiind foarte deranjant pentru jucători.

 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi