Sosise la colegiu un bărbat de 33 de ani. Idei și recomandări de peste săptămână

Codruț Baciu | 14 aprilie 2019

Sunday Play e o rubrică duminicală, cu notițe, recomandări și gânduri din teren și din afara lui.


Sunday Play e o rubrică duminicală, cu notițe, recomandări și gânduri din teren și din afara lui.

Sunt câteva teme pe care simt nevoia să-mi dau cu părerea în mod constant, indiferent dacă mi-o cere cineva sau nu: Seinfeld, FC Viitorul, politica românească, educația sexuală în școli, Australia etc. Și, evident, tenisul.

Tenisul are statut aparte, pentru să, slăviți fie zeii și găurile negre din Messier 87, există Treizecizero. Spre deosebire de restul subiectelor pentru care fac obsesii, pentru tenis am mereu acces la un public bun, experiementat, format din mulți cititori cunoscători. Și este atenuant și îmbucurător să scrii pentru oameni mai deștepți decât tine. Ei sunt cei care pot absorbi cel mai bine forța internă (și obsesională) ce se manifestă la scriitorul de sport, literatură, muzică, filozofie sau ce-o mai fi.

Pe de altă parte, șoc și nenoroc!, vremea este îngrozitoare. Cel puțin la mine, în Voluntari (Ilfov), unde soarele răsare doar dacă-l plătești pe Pandele și dai o atenție și la băieții lui. În fine, iar când e în halul ăsta de gri afară, nu am chef de nimic. Nici măcar să scriu. De altfel, vă spun sincer, nu aveam de gând să pun materialul de față astăzi. Nu, nu – azi e zi de dublu la Lugano (go, Sori & Andreea), de Game of Thrones (go, noul nostru newsletter de pe Lead.ro & tiny Lannister!), de FCSB – Cluj (go, egalu’!) și de gătit plăcintă cu brânză că m-a ambiționat mătușă-mea (go până la Lidl, Codruțe, să iei unt).

Însă pofta vine mâncând, iar greșelile trebuie corectate. Iată mai jos notițele luate peste săptămână, discutate într-unul sau mai multe paragrafe fiecare.

1.Săptămâna trecută, scriam despre decizia lui Bouchard de a lua o pauză pe termen nedefinit de la tenis, pentru a se regăsi și pentru a se înzdrăveni fizic. Ei bine, știți că atunci când trei inși îți spun că berea e fără alcool, tot este o idee bună să te uiți pe etichetă? Știți. Și eu, dar mai uit. N-am mai verificat știrea, că au dat-o publicații respectabile, și am luat-o de bună. Însă Bouchard a dezmințit-o scurt, prin faimoasele două cuvinte: fake news.

2.Nicolás Almagro și-a încheiat, oficial, cariera. La Challengerul din Murcia. Adică orașul de 500.000 de mii de locuitori în care s-a născut, în urmă cu 33 de ani. A pierdut repede, la Mario Vilella Martínez, dar a făcut-o în fața prietenilor și familiei, la Murcia Club de Tenis. Un club care anul ăsta împlinește un secol de când a fost fondat.

Nico a ajuns până pe locul 9 ATP, a făcut patru sferturi de Grand Slam (AO și 3 x Paris), a câștigat 13 titluri la simplu (plus Cupa Davis cu Spania) și a dat winnere cu reverul ăla cu o mână al lui din toate pozițiile imaginabile omului. În plus, are victorii la Nadal și la Murray. Pe final, s-a chinuit rău de tot cu accidentările. Nu l-am văzut niciodată jucând pe viu și-mi pare rău. De la el ne-au rămas multe episoade greu de uitat, dar și unul dintre cele mai faimoase GIF-uri din istoria tenisului:

3.The Telegraph spune povestea a doi frați antreprenori, foști sportivi de performanță, care au clădit Castore – un brand de echipament sportiv. Printre ambasadori (și investitori, mai apoi), Andy Murray.

„To get their start-up going, the duo spent their spare mornings and evenings designing prototypes. „We tested on team-mates, trialing lots of different things – not all of them working,” he recalls. „We eventually got to a place where we deemed our products to be superior.”

4.Ați văzut revenirea Tarei Moore din turul întâi al turneului ITF de la Sunderland? Sau poate ați auzit de ea? Pe scurt, Jessika Ponchet, locul 201 WTA, o conducea pe Moore (225) cu scorul de 6-0, 5-0, 40-30. Britanica a întors meciul, a revenit și a câștigat cu 6-3 în decisiv. Unii au pus revenirea pe seama mafiei pariurilor. Cred că tenisul suferă din cauza asta, așa este, însă aici, aș zice că nu a fost nimic altceva decât tenis extraordinar și poveste rară. Just tennis being great. Nu ajungi la minge de meci (pe care adversara să o salveaze norocos, cu fileul) dacă vrei să aranjezi un meci.

5.Darren vine la Cluuuuj! Dacă nu v-ați luat bilete pentru vara asta, nu o mai lălăiți, că cică se dau rapid.

Ok, sunteți un pic ocupați cu Rouenul acum, cazarea e cam scumpă, transportul din Paris e problematic. Hai, rezolvați-vă problemele astea și vorbim altă dată despre luna iunie. Cu Simona, Marius Copil, Flavia Pennetta și Fabio Fognini, Darren și restul pe teren.

6.Cică sportul te ține în formă la bătrânețe. Cică și tenisul e sport, deci se califică. Vestea importantă e că tenisul este cel mai bun sport. Un articol din New York Times citează studii și notează conștiincios:

„The study found that adults who reported frequently participating in tennis or other racket and team sports lived longer than people who were sedentary. But they also lived longer than people who took part in reliably healthy but often solitary activities such as jogging, swimming and cycling.”

Prietenul meu, Alexandru (salut, Alex!), practică joggingul, înotul și ciclismul. Haha. Eu doar tenisul. Haha. O să moară înaintea mea. HAHA!

7.Fără legătură cu nimic altceva decât propriul amuzament, o să vă redau un scurt pasaj din ”Corecțiile” lui Jonathan Franzen. E un roman foarte bun, foarte lung, foarte amuzant. Scos la noi de Editura Polirom, în traducerea Corneliei Bucur. Micul fragment de mai jos este despre Chip Lambert, un profesor/scriitor neîmpăcat cu propria persoană:

”Sosise la colegiu un bărbat de 33 de ani, cu numeroase lucrări publicate și perspective frumoase, căruia decanul Jim Leviton numai că nu-i garantase o catedră pe viață. După un semestru, se culca cu tânăra profesoară de istorie Ruthie Hamilton și făcea echipă la tenis cu Leviton, aduncându-i titlurile de dublu care acestuia îi scăpaseră ani de zile printre degete”

Neapărat găsiți-vă un șef care adoră tenisul, ok?

8.Luni, pe 8 aprilie, a fost International Romani Day. Aș vrea să ne amintim mai des că suntem cu toții oameni egali pe-aici. Și că, indiferent de culoarea pielii sau locul în care ne naștem, merităm șansa de a fi fericiți și de a trăi bine și în siguranță.

***

NOU, în 30-0 Shop! Am lansat 30-0 Sox!

Cea mai nouă idee de la 30-0 este gata să-ți coloreze primăvara. Lansăm 30-0 Sox, o colecție de șosete 30-0 cu inspirație din tenis, fabricate în România. Ai de unde să alegi! Avem cinci modele, dintre care unul special pentru copii, plus un pack avantajos, format din trei modele complementare.

Alege-ți modelele preferate de AICI!

Îți place?
Cele mai noi