Sorana Cîrstea reușește o victorie minunată cu Aryna Sabalenka, se califică în semifinalele de la Miami!

Treizecizero | 29 martie 2023

După ce a gestionat excelent două meciuri cu jucătoare complicate și foarte versatile, precum Muchova și Vondrousova, Sorana s-a bucurat din plin de o luptă big hitting cu Aryna Sabalenka, câștigând-o clar cu un nivel de concentrare remarcabil.

Sorana Cîrstea a obținut una dintre cele mai importante victorii ale carierei, învingând-o pe numărul 2 mondial Aryna Sabalenka în sferturile de la Miami, 6-4, 6-4.

Cronica pe larg a meciului e aici.

A fost o evoluție aproape ireproșabilă pentru Sorana, care a gestionat perfect meciul cu una dintre cele mai în formă jucătoare ale anului. Câștigătoarea Australian Open nu pierduse decât două meciuri în întregul sezon până azi, dar asta a contat prea puțin într-un duel în care Sorana a arătat că are arme la fel de impresionante, dublate, în aceste săptămâni minunate, de o încredere și o liniște interioară la cote ridicate.

Sorana continuă astfel o serie fierbinte la Miami, adăugând-o pe Sabalenka pe o listă de victime importante, alături de Garcia (numărul 4 mondial), Muchova și Vondrousova. Semifinala din Florida vine după sfertul de finală de la Indian Wells, o combinație de rezultate care o propulsează pe Sorana Cîrstea printre jucătoarele cele mai în formă din această parte a sezonului și o aduce înapoi în Top 50 – locul 41 cu acest rezultat.

Sorana o va aștepta în semifinalele de la Miami, al doilea turneu WTA 1000 al anului, pe învingătoarea dintre Petra Kvitova și Ekaterina Alexandrova.

Prima semifinală este deja stabilită: Elena Rybakina – Jessica Pegula.

Este prima semifinală de WTA 1000 a Soranei de la acel traseu din Canada, din 2013, când Sorana a ajuns în finală.

Sorana: „Cel mai important e să rămân cu picioarele pe pământ și să muncesc din greu”

La interviul de după meci, Sorana Cîrstea a spus: „Cred că am rămas un pic fără cuvinte. Am intrat pe teren știind că o să fie un meci dificil, Aryna lovește foarte puternic. Sunt foarte bucuroasă de performanța asta, și sincer puțin surprinsă.

Cred că oamenilor le place să țină cont de vârstă, de rezultate, dar mie nu, eu îmi văd de treabă, muncesc mult, încerc să-mi îmbunătățesc jocul împreună cu antrenorul meu, cu care am început să colaborez în decembrie și până acum merge extraordinar de bine. Nu cred că sunt definită de numere, cred că cel mai important e să rămân cu picioarele pe pământ și să muncesc din greu.

A fost o atmosferă incredibilă, m-am bucurat de susținerea oamenilor din tribune și să văd steagul românesc. Oriunde jucăm avem parte de susținere și asta înseamnă mult. A fost o zi formidabilă pentru mnine și mulțumesc tuturor pentru susținere.”

Foto: Profimedia Images

https://twitter.com/WTA/status/1641139151469965313?s=20

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi