Simona: „Vreau să joc ca la Madrid!”. Paula Badosa: „E un meci foarte greu. Ea a fost incredibilă data trecută și cred că îi place să joace cu mine”

Adrian Țoca | 2 iulie 2022

„Am jucat cu Simona la Madrid. Cred că a jucat de necrezut în acel meci. Sper că n-o să joace la fel și acum. Cred că îi place să joace cu mine. Tenisul meu, cred că ei îi plac astfel de jucătoare. Dar o să încerc să abordez meciul diferit și vom vedea cum va merge”.

Wimbledon este oferit pe 30-0 de

(Londra)

Simona a spus, la conferința de presă de după meciul cu Magdalena Frech, că e bucuroasă și mulțumită de cum a curs prima săptămână a turneului. „Am încercat să cer mai mult de la mine, să dau tot ce am mai bun în fiecare zi. Sunt mulțumită de cum a curs săptămâna asta. Am jucat un tenis bun, dar știu că pot să fac mai bine. Mă uit înainte și încerc să mă îmbunătățesc de la o zi la alta.”

Despre primul set al meciului cu Magda Frech, Simona spune că s-a panicat un pic pe finalul lui.

„Am început cum mi-am dorit, dar după aceea m-am panicat un pic și am început să greșesc. Dar a fost bine că m-am liniștit și am putut să iau setul la 6-4 și a fost mult mai bine continuarea”.

Am întrebat-o cum face să oprească acele momente de cădere la care a făcut referire.

„Nu e ușor, încerc să vorbesc cu mine, să-mi spun ce trebuie să-mi spun, să mă liniștesc pentru că jocul îl am. Iar dacă a fost 5-1 înseamnă că joc bine. Doar m-am liniștit și mi-am spus că trebuie să servesc relaxată și să dau așa cum simt”. Efectul s-a văzut imediat: un game câștigat aproape exclusiv pe serviciu la 5-4, într-un moment în care Frech începuse poate să spere și să pună presiune.

Pentru al doilea meci la rând, Simona a avut exact aceleași cifre la fileu:

„Da, tot 14 din 21? Înseamnă că e bine, merg destul de des la fileu, ăsta-i și obiectivul, vreau să fac asta și mai bine. Astăzi au fost mult momente când ar fi trebuit să merg și n-am urcat. Dar a fost un meci bun și mă bucur că mi l-am făcut așa cum mi-am dorit.”

A stat, de asemenea, bine și pe retur. „Când joc cu ea, îmi dă și timp, pentru că serviciul ei nu e atât de puternic. Dar a fost și obiectivul meu să intru în retur și să dau mai mult decât în meciul trecut, care n-a fost grozav din punct de vedere al inițiativei. Astăzi așa am vrut să joc și mi-a mers.”

Oponenta ei din meciul următor încă nu se decisese la ora conferinței Simonei, așa că ea a vorbit despre ambele.

„E un meci greu cu siguranță. Sunt un pic diferite, Kvitova, pe iarbă, are un avantaj, știe să joace, a câștigat de două ori turneul ăsta, e puternică, e solidă, dar și Badosa la fel. Va fi un meci greu. Va fi un challenge pentru mine și vreau doar să joc așa cum am jucat și la Madrid contra lui Badosa, sau cu Kvitova când am jucat repede și agresiv, e ce-mi doresc și acum. Nu contează rezultatul, ce contează e să joc așa cum vreau.” 

Paula: „Nu cred că un meci cu Simona în optimi e o oportunitate”

Va fi, până la urmă, Paula Badosa, care a învins-o pe Petra în două seturi strânse, 7-5, 7-6. La fel ca Simona, iberica ajunge în optimi fără să fi pierdut set.

Paula a descris meciul ei drept „unul aproape perfect”. „Știam că ea are un joc poate mai bun decât mine pe iarbă. Însă îmi plac astfel de provocări. Am spus zilele trecute că și eu am un tenis cu care pot fi periculoasă aici. Și am fost foarte motivată să o întâlnesc. Poate că meciul a fost 60/40 la început pentru ea, dar îmi place să le dovedesc oamenilor că se înșală în ce mă privește”.

Despre întâlnirea cu Simona, Paula a spus „am o tragere foarte grea. Joc cu câte o campioană de Slam în fiecare tur. Dar îmi plac meciurile astea”.

„Am jucat cu Simona la Madrid. Cred că a jucat de necrezut în acel meci. Sper că n-o să joace la fel și acum. Cred că îi place să joace cu mine. Tenisul meu, cred că ei îi plac astfel de jucătoare. Dar o să încerc să abordez meciul diferit și vom vedea cum va merge”.

Mai târziu, în partea de spaniolă a conferinței, când întrebarea a cuprins ideea că tabloul optimilor îi oferă o oportunitate, Paula a răspuns:

„Nu cred că să joc cu Simona în turul IV e ca și cum am o oportunitate. Cred că este favorită. A câștigat aici ultima oară când a jucat turneul. Joacă bine pe iarbă, și îi place și ce joc eu. E un meci foarte greu pentru mine. Cred că va fi și diferit față de ce a fost cu Petra; va fi mai tactic, mai fizic, dar sunt pregătită”.


 

*

Abonează-te aici gratuit la noul nostru newsletter de sport – pentru comentarii și idei despre momentele relevante din sport și despre personajele care contează cu adevărat! De până la 4 ori pe săptămână, ATLT la 8 dimineața, la cafea

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi