Simona: nota pe care și-o dă pentru AO e „aproape de 10”, ținând cont de tot ce a fost: „Obiectivul acum e să-mi recapăt nivelul cel mai bun”

Adrian Țoca | 21 ianuarie 2019

Declarațiile Simonei de la conferința de presă de după meciul cu Serena Williams trădează o jucătoare un pic nerăbădătoare să se întoarcă la muncă, pentru a-și recăpăta nivelul. În același timp, mulțumită cu felul în care a gestionat acest turneu

Despre cum s-a adunat după primul set și cum a reușit să se regrupeze ca să facă setul doi atât de bun 

„O să încep cu o glumă: în primul set m-am simțit de parcă mă lovise trenul (zâmbind). Totul a mers atât de repede. Nu m-am speriat după acel set, pentru că știam că am un nivel mai bun de atât și că pot juca mai bine dacă rămân în meci și încep să mă mișc mai bine și să lovesc mingea mai tare. După acel prim set mi-am găsit focul interior și mi-am zis că meciul începe acum. Lucrurile au mers mai bine. Game după game simțeam cum nivelul meu crește, că am mai multă încredere.”

Dacă crede că ar fi putut face ceva mai bine la cele trei mingi de break pe care le-a avut la 3-2 în setul decisiv

„Nu tocmai. Ea a servit foarte bine la fiecare dintre acele trei puncte. Am încercat să fiu agresivă în acel game. Am fost agresivă. Cred că am îmbunătățit multe lucruri din acest punct de vedere, dar să zicem că am avut un pic de ghinion în acel game. Dar a fost un meci bun, nu mă pot plânge”.

Despre cum gestionează retururile excepționale ale Serenei și faptul că n-a avut multe de făcut la unele dintre ele

„Nu e deloc ușor, e frustrant un pic în timpul meciului, dar după cum știm, eu nu sunt o big server, așa că trebuie să mă descurc cu ce am. Poate aș fi putut să schimb un pic direcția servelor, să variez un pic, ceea ce nu am făcut. Ea returnează nemaipomenit și e mereu greu s-o vezi atât de aproape de baseline la retur, asta te face să simți presiunea. Nu a fost cel mai rău meci al meu la serviciu. Am servit ok. Pot mai bine de atât. Dacă mă îmbunătățesc din acest punct de vedere, am o șansă mai bună”.

Dacă s-a simțit ca favorită înainte de meci, dat fiind că ea este locul 1 în lume

„Nu, niciodată nu mă simt favorită. Fiecare meci e dificil, fiecare meci începe de la 0-0. Nu mă gândesc la astfel de lucruri, cum că aș fi favorită. Însă am intrat pe teren convinsă că am șansa mea și am încercat să fiu pozitivă. Sunt în postura în care sunt acum, deci trebuie să fiu încrezătoare”.

Dacă, după evoluția ei foarte bună de azi, crede că e ușor prostesc să fie întrebată mereu dacă Serena o intimidează.

„Oamenii pot să întrebe orice, iar eu voi răspunde ceea ce simt. Nu, nu mai sunt intimidată. Cum am mai spus, am respect pentru ea, dar asta nu înseamnă nimic altceva. Am luptat din greu azi, și am fost foarte aproape”.

Ce notă își dă pentru acest turneu, ținând cont de tot ce s-a întâmplat înainte de turneu: schimbarea de antrenor, prelungirea perioadei petrecute în România, problemele medicale, lipsa de meciuri, etc.

„Aproape de 10. Am curajul să spun asta, pentru că mi-am asumat un risc să stau acasă atât de mult, și nu eram pregătită pentru cel mai înalt nivel din tenis. Dar nu am jucat deloc rău, așa că sunt mulțumită cu felul în care a mers acest turneu și iau doar lucrurile pozitive. Am avut meciuri foarte bune. Am avut cel mai greu tablou posibil, dar a fost frumos.”

Despre discuțiile cu noul antrenor, AICI.

Despre secvențele prezentate în transmisie cu Simona pe holuri, înainte de a intra în meci (n.r. specifice doar turneului de la Melbourne, singurul care prezintă imagini înregistrate despre ce se întâmplă cu jucătorii în culise). 

„Voi filmați totul! Am văzut, da, am văzut secvența când o îmbrățișam pe mama. Poți să vezi orice. Nu știam că e o cameră, acum trebuie să am grijă (zâmbește). Dar cred că e drăguț că oamenii pot vedea momentele off-court cu noi. Nu e nimic rău în asta”.

Despre cum evaluează nivelul actual al Serenei, comparativ cu cel de dinainte de a naște

„Ei bine, mi se pare că mereu joacă foarte bine cu mine. La unele mingi se apără foarte bine și lovește foarte puternic. Joacă mereu bine, pentru că e Serena Williams. Dar simt că se motivează mereu și la fel mă motivează și pe mine. Încerc să joc cât mai bine posibil împotriva ei. Am simțit-o foarte puternică azi”.

Despre cum compară replica pe care a dat-o ea Serenei versus meciul făcut la US Open 2016 cu Serena

„Dacă pierzi de fiecare dată, nu e mare îmbunătățire, dar simt că azi am fost mai aproape. Am jucat mai bine ca atunci. Am stat mai bine în schimburi. Am câștigat schimburile lungi. Am simțit că am avut mai multă putere împotriva ei. M-am mișcat mai bine. Per total, simt că am fost mai aproape de ea, la un nivel bun.”

Despre probabilitățile de a păstra sau a pierde locul 1 la finalul turneului

„Dacă-l voi pierde, mai sunt șanse să recapăt locul 1 după acest turneu. Principalul obiectiv este să joc cât se poate de bine în fiecare meci, să câștig fiecare meci, așa că clasamentul nu contează într-atât de mult. La această fază, ce am eu de făcut e să muncesc din greu ca să îmi recapăt nivelul, să fiu gata pentru fiecare meci. Și voi munci pentru asta. Clasamentul e important la finalul anului, așa că n-o să mă stresez pentru el acum. Voi merge acasă, mă voi odihni și mă voi uita la tenis. Și eu sunt curioasă cine va câștiga turneul”.

 

Sursa: TennisAustralia

 

 

***

NOU! Tricou Grand Slam Life. Disponibil acum pentru precomenzi în Shop!

Tricoul inspirat din viața fanului de tenis, organizată în jurul celor patru mari turnee de Grand Slam, turnee găzduite de patru orașe electrice și cosmopolite. Poartă cu tine spiritul din Melbourne, Paris, Londra sau New York!

Disponibil pentru precomenzi AICI.

 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi