Simona, dezlănțuită cu Carla Suarez Navarro, revine în sferturile de finală la Roland Garros!

Treizecizero | 5 iunie 2017

Pentru Simona urmează un meci cu multe implicații. Rejucarea finalei de la Roma e o întâlnire între cele două câștigătoare ale turneelor mari pe zgură premergătoare RG și un duel direct între două favorite la titlu, locurile 4 și 6 în clasamentul la zi.

Roland Garros este oferit de

Simona Halep a fost impresionantă în victoria, 6-1, 6-1 cu Carla Suarez Navarro, în optimile Roland Garros, într-un meci închis în fix o oră. Simona obține astfel prima ei victorie pe zgură contra jucătoarei spaniole și a șaptea din doisprezece întâlniri cu aceasta.

Simona se califică astfel în sferturile de finală la Paris pentru a doua oară în carieră – precedenta, în 2014 – și o așteaptă acolo pe Elina Svitolina. Liderul din Race a reușit o evadare dintr-o situație aproape disperată: condusă de Petra Martic în decisiv cu 5-2 și 30-0, Elina a luat 20 din următoarele 24 de puncte, cinci game-uri la rând și meciul.

 „Cred că am făcut cel mai bun meci al meu din acest turneu. Am fost și super motivată, pentru că îmi doream să joc în sferturi din nou. Mă simt bine, încrezătoare. Am început turneul destul de bine și joc bine de la o zi la alta. Am lăsat emoțiile deoparte. Mă gândesc deja la următorul meci”, a spus Simona, la interviul de pe teren, la care Marion Bartoli i-a spus că a făcut meciul perfect.

Toate declarațiile Simonei în corespondența de aici.

*

Simona sigur a avut multiple surse de motivație pentru acest meci, dar cea mai sănătoasă și practică trebuie că a fost dorința de a-și face, în premieră, viața ușoară cu Carla Suarez Navarro pe zgură. “Mereu jucăm câte două-trei ore”, spunea Simona la un moment dat râzând, dar nu tocmai amuzată. Carla are abilitatea de a o măcina pe Simona și de a-i pune întrebări cu loviturile ei bine plasate, cu spinul agresiv și cu felul în care își deschide terenul. N-o poate domina cu forța, dar îi poate diminua eficiența armelor Simonei, ceea ce a dus, tradițional, la meciuri strânse, muncite, cu un consum mare de energie fizică, dar mai ales mentală.

Nu și azi. “Știu ce am de făcut“, spunea Simona la conferința de după meciul anterior, când a adăugat: “Îmi simt bine jocul acum, dar cel mai important este că el crește de la meci la meci”. Și încă cum. Azi, Simona a venit cu lecțiile făcute și a făcut un matchup foarte complicat să pară incredibil de simplu. Carla n-a jucat rău, în sensul să fi avut o zi în care să dea cadouri în serie, dar nimic n-a fost despre ea azi. Simona a început la un nivel foarte înalt și, cu excepții de doar câteva minute, l-a ținut așa pentru o oră întreagă. Un clește din care Carla n-a mai găsit resurse să evadeze, n-a avut timp să acceseze un alt nivel, tocmai pentru că n-a fost lăsată să iasă din chingi.

Numai dacă compari acest meci cu ultimul al lor, jucat la US Open anul trecut și diferența e remarcabilă. Atunci, deși pe hard, Simona a avut mari dificultăți în a se scutura de iberică: game-uri lungi (inclusiv unul de 10 minute), multe șanse necesare ca să convertească (6 din 15 la mingile de break). Acum, Simo a fost expeditivă și și-a luat șansele când au venit (6 din 7 la mingile de break), ceea ce a provocat stricăciuni serioase în încrederea Carlei.

“Am jucat și ceva mai înalt, știam că asta va fi eficient contra ei. Am atacat multe mingi, nu am stat prea departe de baseline și mi-am deschis bine unghiurile. Am servit destul de bine, cred că totul a mers destul de bine pentru mine azi”, a explicat ea la conferință. Într-adevăr, atunci când Simona a variat înălțimea, a obținut adesea mingi mai scurte, care i-au permis să intre în teren și să închidă punctul. Iar când raliul se lungea, nici aici nu era o soluție pentru Carla, pentru că Simona a avut ascendentul și în aceste schimburi. Susținută de abilitatea de a schimba rapid direcția mingii, ea le-a dominat cu o lungime a mingii sufocantă sau le-a închis cu winnere de pe ambele laturi, 19 în total. Halep a avut suficientă încredere în ea și pentru a executa o scurtă într-o fază timpurie a meciului, iar când Suarez Navarro a încercat să urce pe o minge, și passingul Simonei a fost la datorie, strecurându-se pe un culoar în cross destul de îngust.

Per total, multă autoritate în felul în care Simona a lovit azi. Alegeri coerente, o construcție superbă a punctului și sentimentul că nimic rău nu se poate întâmpla. Iar prin „dictat” înțelegem și faptul că iberica a fost cea care a alergat mai mult (1570 de metri vs 1460).

Și mai îmbucurător este că pentru al doilea meci la rând Simona nu lasă un potențial moment critic să rebalanseze meciul. Ba mai mult, micile căderi, inerente după seturi precum cele de debut din ultimele două meciuri, par a se micșora. Cu Kasatkina căderea a durat câteva game-uri, iar azi, doar câteva puncte. După ce a scăpat printre degete un avantaj de 40-0 la 1-0 în setul doi, Simona a reacționat prompt, recuperând break-ul.

“A fost un moment mai dificil în setul doi, când am pierdut game-ul de la 40-0, dar nu m-am mai gândit. Știam că se poate complica setul doi dacă o să rămân să mă gândesc la game-ul ce trecuse. Doar m-am motivat și mi-am zis că trebuie să iau punct cu punct și să câștig game-ul. După aceea a fost mult mai ușor mental, n-am simțit presiune deloc. Am simțit în schimb jocul foarte bine și cred că asta mi-a oferit foarte multă liniște“.

Într-adevăr, ea a arătat eliberată de orice potențiali nori și a zburdat în restul game-urilor. “Cred că am jucat repede și nu i-am dat timp să-și facă jocul ei. Carla are un talent extraordinar, poate să facă orice cu mingea, să deschidă niște unghiuri pe care înainte nu le ajungeam, însă acum am stat aproape de linie și am luat mingea mai repede“, a spus Simona.

Cu a 18-a victorie în 20 de meciuri pe zgură anul acesta, ea revine în sferturi la Paris pentru abia a doua oară în cariera ei, rectificând o surpriză statistică: deși e printre marile favorite la titlul Roland Garros, acesta era singurul Slam la care nu reușise multiple prezențe în sferturi.

Data trecută când a jucat sferturi la Paris s-a dus până în finală. Deocamdată, nu vrea să se gândească până acolo. “Sunt departe, sunt abia în sferturi, mai am mult, dar bineînțeles că visul e acolo.“

https://twitter.com/rolandgarros/status/871671296878297089

https://twitter.com/TennisChannel/status/871719052363694081

https://twitter.com/TennisChannel/status/871722445350215680

Prezența 30-0 la Roland Garros este susținută de
Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi