Simona: „Chiar dacă în primul tur am jucat foarte bine și la antrenament am simțit bine mingea, faptul că ea îți taie ritmul te face să gândești, să-ți pierzi un pic feelingul”

Adrian Țoca | 30 iunie 2022

Dar Simona, oricum mulțumită că a găsit soluțiile azi, e convinsă că va lovi bine la antrenament mâine și va fi gata să joace la un nivel mai bun în turul următor.

Wimbledon este oferit pe 30-0 de

(Londra)

Simona Halep a venit foarte veselă la conferința de presă de după victoria pe care a descris-o drept dificilă cu Kirsten Flipkens. Cu un aer de ușurare, a spus de mai multe ori că ziua ei n-a fost deloc simplă. „Eu tot repet asta, dar chiar a fost un meci foarte greu”, a spus ea, la un moment dat, zâmbind, și accentuând pe greu.

A fost greu, poate, din cauza încărcăturii speciale a zilei, Simona fiind cât se poate de conștientă că e în poziția să îi încheie cariera de simplu jucătoarei belgiene. Dar, mai ales, a fost greu pentru că Flipkens încă poate genera un pic de haos în terenul advers cu slice-ul ei atât de eficient pe iarbă.

„Da, jocul ei este foarte dificil și nu-mi prea place, dar am reușit cumva să găsesc răspuns la ceea ce joacă, chiar dacă am fost în pericol, aș putea să spun tot meciul. Am reușit să fiu agresivă atunci când am fost condusă, ceea ce a fost important și de aceea am și câștigat meciul.”

Simona explică în ce fel funcționează stricăciunile produse de slice-ul lui Kirsten:

„Pe iarbă e și mai dificil pentru că nu sare deloc mingea, nu întâlnesc prea des jucătoare care lovesc slice-ul așa, dar a fost bine că s-a terminat cu bine. E foarte jos, nu sare deloc și e foarte greu să faci ceva cu mingea, doar să dai înapoi. Și orice jucătoare solidă dincolo de fileu îți face punct. Am încercat să țin cât mai mult acolo și să deschid pe lung de linie, nu a mers foarte des, dar când mi-a trebuit, mi-a mers.

Când a trebuit, am jucat mai agresiv, am deschis terenul și nu i-am dat timp să lovească ceea ce îi place. Și cu cât se lungea punctul era mai bine pentru mine”.

Simona n-a avut ritm nici la serviciu, despre care spune că a fost slab, și descrie cum vântul, schimbările permanente de la nori la soare, i-au stricat ritmul.

Și a mai explicat și un alt efect al jocului lui Flipkens.

„Chiar dacă la antrenament am simțit mingea și în primul tur am jucat foarte bine, faptul că ea îți rupe ritmul te scoate un pic din mână. Și te gândești din nou ce trebuie să joci și îți pierzi un pic feelingul. Nu prea am simțit mingea, dar nici ea nu m-a lăsat. Dar a fost bine că am reușit să câștig, eu tot repet asta, dar a fost un meci foarte greu. Nu știi niciodată”, încheie ea.

În schimb, i-a mers foarte bine jocul la fileu. „14 din 21 la fileu. Era și cazul azi. La început nu prea am mers sus, dar după mi-am dat seama că trebuie să atac mai mult pe slice-ul ei”.

Am mai întrebat-o ce înseamnă pentru ea când o oponentă spune că a fost o onoare pentru ea să joace contra Simonei ultimul meci al carierei.

„Înseamnă mult. A fost foarte emoționant. Știam că o să fie ultimul ei turneu al ei și n-a fost ușor, am vorbit cu ea despre asta la Dubai, a fost un moment emoționant și atunci, dar acum a fost și mai și. Mă bucur mult că am putut să fiu ultimul ei meci. Este o campioană, am jucat de multe ori contra ei. Este o campioană, dar mai ales este o persoană extraordinară, ceea ce contează mult mai mult. Sunt convinsă că este decizia corectă pentru că a trecut prin multe accidentări și o să-i fie bine. Mă bucur mult pentru ea, pentru ce a realizat.”

Pentru Simona urmează Magdalena Frech, pe care Simo și-o amintește de la victoria de la Australian Open.

„E o jucătoare bună. Fiecare meci e greu aici. Mâine e o nouă zi, următorul meci e diferit. Mă bucur doar că am câștigat, că am reușit să câștig, o să mă gândesc mâine ce am de făcut mai bine, și sper să joc mult mai bine decât azi. O să mă concentrez pe ce am de făcut și mai ales pe mine, așa cum am spus mereu și așa cum fac mereu.”

*

Abonează-te aici gratuit la noul nostru newsletter de sport – pentru comentarii și idei despre momentele relevante din sport și despre personajele care contează cu adevărat! De până la 4 ori pe săptămână, ATLT la 8 dimineața, la cafea

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi

I have some fantastic followers on WTA Romania. Thanks to one of my followers on IG, Ali, I think I now have @treizecizero full Simona book collection. I already had 2, but she was nice enough to send me the Wimbledon one. I am so thankful for such kind people.

2