“Să fii sora mai mare înseamnă să fii acolo”. Venus Williams, despre familie, carieră și despre responsabilitatea de a fi sora mai mare

Radu Marina | 17 iunie 2020

„A fi sora mai mare a cuiva înseamnă să fii puternic pentru el. Iar uneori „a fi puternic” înseamnă, da, a fi puternic. Dar alte ori – de cele mai multe ori – înseamnă doar că ești acolo. Înseamnă să fii acolo, când este nevoie, indiferent de ce se întâmplă. Și asta – mai presus de orice – înseamnă să fii sora mai mare pentru mine.”

Pe 1 martie 2016, în contextul revenirii la Indian Wells după aproape 15 de ani de absență cauzată de un boicot, Venus Williams a scris în The Players’ Tribune un eseu despre ce a determinat-o să se întoarcă în acel loc. Nu e prima oară, de altfel, când Venus scrie texte importante; în 2006, în contextul discuțiilor despre egalitatea de premii, ea a publicat în The Times un text intitulat „Mesajul pe care l-am primit de la Wimbledon e că sunt o campioană de mâna a doua”.

Esența articolului din The Players Tribune, poate unul dintre cele mai frumoase texte scrise de un jucător de tenis, nu e despre problemele de la Indian Wells, ci despre ce a însemnat pentru ea să fie sora mai mare; cum și-a asumat acest rol și cum arată responsabilitatea de a fi sora mai mare. Dar și despre cariera ei, lupta cu inegalitățile și felul liniștit în care a îmbrățișat de fiecare dată adversitatea. 

Azi, când Venus împlinește 40 de ani și e încă o prezență activă în tenisul feminin la 20 de ani de la primul ei titlu de Slam, e un moment bun să ne reîntoarcem la acel eseu:

*

Simona

“Întotdeauna există ceva atunci când ești sora mai mare. 

Când ești sora mai mare, ești prima – întotdeauna, prima. 

Uneori, ăsta e un avantaj. A fi sora cea mare înseamnă că ești prima care obține permisul de conducere auto. Înseamnă că ești prima care are o întâlnire. Înseamnă că ești prima care are permisiunea de a sta până târziu, sau să fie singură acasă.

Înseamnă că ești prima care a crescut.

În cazul meu, asta a însemnat să fiu prima care a devenit jucătoare profesionistă. Prima care a jucat într-un turneu WTA. Prima care a jucat împotriva unui lider mondial. Prima care a învins o jucătoare din top 10, care a jucat într-un turneu de Grand Slam, care s-a calificat într-o finală de Grand Slam. (n.a. – Venus a jucat 16 finale de Grand Slam la simplu și 14 la dublu) 

Și, desigur, a însemnat că am fost prima cea care a devenit celebră. Am fost prima despre care s-au scris articole. Prima căreia i s-au solicitat autografe. Prima care a avut apariții la TV, căreia i s-au oferit premii. 

Am fost prima care a fost cunoscută doar după prenume. Venus. Doar Venus. Am fost sora cea mare. A trebuit să fiu prima. Și sunt mândră de asta. 

Uneori însă, a fi sora mai mare este o responsabilitate. 

Pentru mine, să fiu sora cea mare a însemnat că, atunci când am debutat în circuit, am fost singura din tur care arăta ca mine. Am fost singura jucătoare cu o culoare a pielii diferită, cu păr diferit, cu stil diferit. 

A fi sora cea mare a însemnat că, atunci când am devenit numărul 1 mondial în 2002, nu eram doar numărul 1 mondial. Am fost și prima femeie americană de culoare care a ajuns pe locul 1. Și a însemnat că trebuit să port eu importanța a ceea ce am realizat. Și am fost onorată să fac asta.

Fiind sora cea mare a însemnat că, atunci când sora mea mică și-a făcut debutul în circuit, am devenit o mulțime de lucruri noi pentru ea – colega ei, adversara ei, partenera de afaceri a ei, partenera ei la dublu. Dar eram, în primul și în primul rând, familia ei. Am fost protectorul ei – prima ei linie de apărare împotriva forțelor exterioare. Și am prețuit asta.

Fiind sora cea mare … responsabilitatea nu a fost ușoară. Știam prin ce trece – debutând ca tenismen profesionist, crescând în fața unei camere de luat vederi, intrând în viața publică ca o adolescentă de culoare – și știam cât de greu poate fi acest lucru. Și știam cât de mult mi-ar fi plăcut să fi avut și eu o sora mai mare în circuit în primul meu an.

Serena m-a avut întotdeauna pe mine. 

Dar niciodată nu a trebuit să-i spun asta. A fi sora cea mare înseamnă că nu trebuie spus nimic cu voce tare. Este de nerostit și de înțeles: Poți să o faci. Am făcut-o eu, așa că o poți face și tu. Urmărește-mi calea. 

Să fii sora cea mare nu înseamnă doar să-i pavezi calea. Înseamnă să-i arăți drumul.

Cu toate acestea, să fii sora mai mare înseamnă o legătură. Și o legătură nu are vechime și nicio direcție; aceasta nu este definită de cine este mai în vârstă sau mai tânără sau cine are responsabilități și cine nu. O legătură nu este niciodată despre cine e primul. O legătură este despre forță.

A fi sora mai mare a cuiva înseamnă să fii puternic pentru el. Iar uneori „a fi puternic” înseamnă, da, a fi puternic. Dar alte ori – de cele mai multe ori – înseamnă doar că ești acolo. Înseamnă să fii acolo, când este nevoie, indiferent de ce se întâmplă. Asta – mai presus de orice – înseamnă, pentru mine, să fii sora mai mare. 

Înseamnă să fii acolo. Înseamnă să fiu acolo pentru Serena.

Când Serena a decis să joace din nou la Indian Wells (n.a. 2015), am fost mândră de ea. Am fost mândră din multe motive: pentru modul în care a abordat istoria noastră complicată de la Indian Wells, pentru că a luat decizia cu o asemenea convingere, pentru că a transmis decizia cu claritate și grație; și, bineînțeles, pentru că a jucat cu aceeași claritate și grație. 

Știam că trebuie să fiu acolo pentru Serena, orice s-ar întâmpla – pentru că asta fac surorile mai mari. Ele sunt acolo.

Am privit-o și am încurajat-o. 

Pe teren, Serena e mult mai emoțională decât mine – și toată lumea vede această latură competitivă a ei mai mult decât pe a mea. Dar asta nu înseamnă că eu nu sunt emoțională și nici nu înseamnă că nu sunt competitivă. Dar eu cred că eu sunt mai liniștită din punct de vedere instinctiv. Nu e ca un lucru conștient. Este doar modul meu natural de a fi. 

Cred că abilitatea Serenei de a lăsa totul pe teren îi permite să lucreze mai ușor cu emoțiile ei. Pentru mine însă, poate fi un proces mult mai complicat. Felul meu liniștit de a fi mă lasă să mă scufund în gândurile mele și odată ce simt anumite lucruri despre ceva, competitivitatea mă face să reacționez mai încet.

Așa s-a întâmplat și cu Indian Wells. 

Pe de o parte, amintirile mele despre cele întâmplate în 2001 sunt încă vii. Dar pe de altă parte, când mă gândesc acum, toți acești ani mai târziu – este mai puțin despre evenimentele petrecute și mai mult despre cum m-am simțit. Îmi amintesc confuzia, dezamăgirea și furia trăite. Îmi amintesc că am fost înțeleasă greșit și că nu am făcut nimic greșit. Îmi amintesc că am fost considerată vinovată pentru o situație complicată. Și îmi amintesc că în 2001 am părăsit Indian Wells simțindu-mă ca și cum nu aș fi binevenită acolo.

Dar apoi am văzut-o pe Serena.

Și acela a fost momentul, văzând-o pe Serena primită cu brațele deschise la Indian Wells (în 2015, n.a), când am realizat pe deplin și cu adevărat ce înseamnă a fi sora mai mare. 

A însemnat că, pentru toate lucrurile pe care le-am făcut eu prima și pentru toate dățile în care i-am deschis calea Serenei, lucrul de care am fost cel mai mândră a fost atunci când Serena a deschis calea pentru mine.”

Sursa eseului.

Foto: Wimbledon

Îți place?
Cele mai noi

Ai ce asculta în drum spre job sau în timp ce îți faci înviorarea 🙂

Simona Halep, intervievată de Raluca Olaru, în cel mai recent episod din Players' Lounge, pe 30-0 »» https://t.co/x1vUrSgtRS