Învins surprinzător de excelentul Andrey Rublev, Roger Federer merge la US Open cu doar două meciuri pe hard

Radu Marina | 16 august 2019

Rublev ne-a reamintit că el a fost printre primii jucători din Next Gen care au reușit un rezultat important în Slamuri, înainte ca o serie de accidentări să-i oprească progresul. Federer, în schimb, pare că nu a depășit întru totul momentul Wimbledon

Roger Federer a suferit aseară una dintre cele mai neașteptate înfrângeri din acest sezon, fiind învins de Andrey Rublev, 6-3, 6-4, în doar 62 de minute, în turul trei la Cincinnati. Este doar a doua oară în ultimul an când Federer pierde în fața unui jucător clasat în afara topului 50 și, de asemenea, e prima dată din 2008 când Federer, campion de șapte ori la Cincinnati, e eliminat în această fază a turneului. 

Marea victorie a lui Rublev, clasat pe locul 70 mondial și ajuns pe tabloul principal după două victorii în calificări (unde a intrat în ultimul moment), pune pe masă două teme de discuție: cât de surprinzătoare e această înfrângere a lui Federer și cât va conta, în perspectiva US Open, faptul că Federer ajunge la New York cu doar două meciuri jucate pe hard? 

Un Rublev în mare formă, sosit la Cincinnati după o vară în care a ajuns în prima finală ATP 500 a carierei (Hamburg) și a bifat prima victorie în fața unui jucător din top 5 (Dominic Thiem) a fost ireproșabil timp de 62 de minute în fața unui Federer rigid, proaspăt revenit în circuit după o pauză de câteva săptămâni. 

Nu se întâmplă des să-l vezi pe Federer în pană de idei, ratând atât de mult (de la forehand, la rever și până la voleuri) și fiind în permanență pus sub presiune încă de la retur de adversar. Însă, dincolo de rugina care apare inevitabil după o pauză mai mare (a fost al doilea meci al lui Roger după o pauză de aproape o lună), a fost Andrey Rublev, care a adus la meci un tenis sufocant, rapid, în viteză și remarcabil de curat. 

Campanie cu premii faine în Shop-ul 30-0! Detalii, AICI.

Cu retururile lungi și întotdeauna direcționate spre picioarele lui Federer și-a ușurat considerabil munca, reușind să nu-l lase pe elvețian să preia inițiativa. Iar cu acel forehand care te duce cu gândul la școala de tenis spaniolă, a împrăștiat în stânga și în dreapta lovituri direct câștigătoare după lovituri câștigătoare.

A făcut asta într-un ritm alert, fără greșeală și rezistând oricărei încercări a lui Federer de a prelua controlul în raliuri; când Federer l-a pus sub presiune și a venit la fileu, l-a pasat nonșalant; când Federer a crescut nivelul agresivității, el a rămas aproape și și-a pus la treabă jocul de contraatac, reușind niște treceri impecabile defensivă – ofensivă. “El a jucat foarte curat. Defensivă, ofensivă, serviciu foarte bun. Nu mi-a dat nimic. A fost peste tot. Deci a fost foarte greu pentru mine, dar un meci excelent făcut de el. Am fost impresionat”, a spus Federer despre Rublev, care a încheiat meciul cu doar șase erori neforțate (cinci în primul set, una în setul doi). 

Totul a fost, de fapt, doar despre Rublev aseară, care s-a calificat în primul lui sfert de finală a unui turneu ATP 1000, trecând de Bernard Tomic, Mikhail Kukushkin (care îl învinsese de trei ori până acum), Nikoloz Basilashvili (la care a pierdut de două ori în 2019), Stan Wawrinka și acum Roger Federer – o victorie pe care o consideră “cea mai importantă și mai emoționantă” a carierei lui. 

E un rezultat fantastic, care anunță, cumva, revenirea la forma de acum câțiva ani, când în 2017 devenea cel mai tânăr jucător calificat în sferturile de finală la US Open de la Andy Roddick încoace (2001). Rublev a fost primul din Next Gen care a reușit un astfel de breakthrough în Slamuri. Dar tot acela a fost și momentul în care cariera lui a luat-o ușor la vale din cauza accidentărilor, ieșind la un moment dat din top 100. Întâi, a fost accidentarea la spate, care l-a ținut departe de teren mai bine de trei luni. A revenit în circuit greu, dar s-a ales cu o altă accidentare la încheietura mâinii, care l-a făcut să reteze turneul de la Roland Garros și o parte din turneele pe iarbă de anul acesta. 

A fost o perioadă neagră, care a dus și la apariția unei ușoare depresii, după cum spunea chiar el în urmă cu câteva săptămâni pentru behindtheracquet. “Îmi amintesc clar că în acea perioada nimic nu mă mai făcea fericit. A fost cu adevărat unul dintre cele mai dure momente ale carierei mele. Eu m-am născut pentru a concura și dintr-o dată nu mai puteam juca, nu mă mai puteam antrena, ceea ce a dus la momente de depresie. Am încercat să nu țin pasul cu rezultatele de la turnee. Mă simțeam foarte rău pentru că vedeam jucători care concurează, adică făcând ceva ce eu nu puteam face în acel moment. Eu eram acasă, nu făceam nimic, în timp ce ceilalți jucau și încercau să se îmbunătățească. Eu trebuia să aștept; să aștept să se vindece osul pentru a face chiar și puțină pregătire fizică. Faptul că nu puteam face absolut nimic mă omora.” 

Cele cinci victorii de la Cincinnati îl vor urca pe Rublev peste 20 de locuri în clasament, revenind în top 50 de săptămâna viitoare. Iar pentru prima sa semifinală la un turneu Masters va juca cu Daniil Medvedev, un alt jucător rus în mare formă. 

Revenind la Federer, va conta faptul că Federer ajunge la New York cu o singură victorie pe hard? Teoretic, câteva meciuri în plus ar fi ajutat, mai ales că, de regulă, Federer obișnuia să adune la Cincinnati exact acele meciuri de care avea nevoie în pregătirea pentru US Open. Dar, pe lângă faptul Federer nu apasă butonul de panică, trebuie menționat și că ultima dată când Federer a fost eliminat în turul trei la Cincinnati, avea să câștige titlul la US Open (2008) – un detaliu deloc de neglijat. 

“Voi fi bine”, și-a început Federer conferința de presă. “Am jucat 45 de meciuri anul ăsta, deci cred că ar trebui să fiu bine. Pentru mine e foarte important să văd că nu sunt accidentat, că nu am dureri și că mă simt bine. Indiferent de rezultatul acestei săptămâni, sunt fericit că am venit aici. Am avut câteva sesiuni bune de antrenamente. M-am antrenat și am muncit mult în acest mic sezon pe care l-am avut de la Wimbledon, așa că voi încerca să folosesc cumva aceste zile libere pe care le am acum. Voi continua să mă antrenez, voi face exact ceea ce trebuie și ce am nevoie pentru US Open. E destul de simplu, dar trebuie să muncesc din greu.”

Nou în Shop-ul 30-0!

Chill e cuvântul anului. Iar titlul Simonei de la Wimbledon e performanța anului. Iar noul tricoul 30-0 salută starea de spirit a Simonei 😉

Comandă Chill Year din Shop! Disponibil în trei variante de culori.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi