Roger Federer își închide sezonul 2020; Novak Djokovic se gândește să sară peste US Open

Treizecizero | 10 iunie 2020

Dacă Djokovic va alege să sară peste US Open, asta nu e în întregime de neînțeles, indiferent ce motive are Novak. În contextul unui an în care pregătirea a fost dată peste cap, ideea de a juca două Slamuri într-un interval așa de scurt, pe suprafețe diferite, riscă să le compromită pe ambele.

De parcă mai era nevoie de alte vești deloc grozave într-un an doldora de momente istorice cu un impact uriaș asupra vieții de zi cu zi,

Roger Federer a anunțat, printr-o postare în social media, că, dacă sezonul 2020 se va mai relua, el nu va fi pe teren, din motive medicale. Elvețianul a suferit o a doua intervenție artroscopică la genunchiul drept, ca urmare a recuperării dificile după prima operație, și a decis să-și ia mai mult timp pentru refacere. Asta înseamnă că Federer nu va mai juca tenis în 2020, presupunând că sezonul oficial se va relua cele din urmă, într-o versiune abreviată.

Federer a făcut o paralelă între acest moment și pauza luată la jumătatea anului 2016, când, imediat după Wimbledon, el și-a închis sezonul pentru a se reface. Elvețianul s-a întors ulterior în Australia, și, după câteva meciuri neoficiale la Cupa Hopman, a mers până la capăt la Australian Open, câștigând unul dintre cele mai memorabile titluri de Grand Slam din palmaresul său, incluzând și o finală în cinci seturi cu Rafael Nadal. Federer a mai câștigat ulterior alte două titluri de Slam, la Wimbledon și încă o dată Australian Open.

Simona

La patru ani distanță de la acel moment fericit, Federer va avea, cu siguranță, o misiune mult mai dificilă atunci când va reveni, la aproape 40 de ani. Însă incertitudinile pe toate planurile sunt, la acest moment, atât de multe, încât orice discuție este cu totul prematură.

Ceea ce este clar acum e că sezonul 2020 devine cel mai scurt din cariera lui Roger și, implicit, această pauză devine cea mai lungă. Ultima oară, Federer a fost văzut pe un teren la demonstrativul-record din Africa de Sud cu Rafael Nadal, dar în ce privește meciurile oficiale, elvețianul are doar șase în acest an, cele adunate la Australian Open, unde a ajuns până în semifinale. A fost, ce-i drept, un turneu memorabil pentru Federer, în ciuda faptului că l-a jucat destul de limitat fizic, cu două evadări dramatice, în victoriile cu Milman și Sandgren. Va fi abia al doilea sezon din 2001 încoace în care Federer nu câștigă vreun titlu, un scenariu greu de intuit la începutul anului, când Federer și ceilalți jucători de top erau așteptați să concureze la Slamuri și la turneul olimpic de la Tokyo.

Indirect, Federer are astfel și răspunsul pentru o problemă la care ar fi trebuit să ia o decizie, mai exact, dacă s-ar fi întors să joace anul acesta în turnee care s-ar putea desfășura cu porțile închise, o situație cu care el a admis că nu s-ar simți prea încântat.

Novak Djokovic a dat de înțeles, de altfel, că intenționează să renunțe la participarea la US Open (din nou, în eventualitatea în care acesta va avea loc – un asterisc cu care trebuie să citim orice informație zilele acestea). Sârbul ar intenționa să se concentreze pe Roland Garros.

În cazul în care turneul de la New York va merge înainte conform programului inițial, el s-ar putea desfășura cu o serie de restricții pe care Djokovic le-a catalogat drept „extreme” și „nesustenabile”.

Ele includ o carantină de 14 zile pentru persoanele care sosesc în Statele Unite, acces limitat la terenuri (nu e foarte clar care e întregul set de condiții, dar Djokovic spune că acest lucru ar împiedica antrenamentele în regim normal), și obligativitatea ca jucătorii să aibă o libertate limitată de mișcare în New York, incluzând aici necesitatea ca ei să se cazeze la hoteluri din Queens, foarte aproape de baza de la Flushing Meadows.

Dar cea mai importantă dintre aceste condiții în care s-ar putea desfășura US Open (din nou: nu sunt reguli finale) este limitarea staff-ului jucătorilor la o singură persoană, aspect criticat de Djokovic.

„Mulți dintre jucătorii cu care am vorbit au fost reticenți când a venit vorba de mers la US Open. Pentru mine, la acest moment, la cum stau lucrurile, cel mai probabil sezonul va continua pe zgură, de la începutul lui septembrie”, a comentat Djokovic.

Rafael Nadal spusese, la rândul său, în urmă cu câteva zile, că la acest moment nu simte o dorință de a merge la New York pentru US Open, însă a admis că acest lucru s-ar putea schimba.

O limitare a staff-ului jucătorilor ar putea să niveleze diferențele dintre jucătorii de top și cei din restul plutonului, care nu-și permit să susțină echipe tehnice la fel de stufoase precum cei din primele locuri și, implicit, nu beneficiază, pe termen lung, de o pregătire și o consiliere la fel de valoroase. Poate de aceea alți sportivi, precum britanicul Dan Evans, nu văd o mare problemă în potențiala limitare a echipei tehnice.

„Trebuie să fie un pic de rezonabil din partea jucătorilor. Nu cred că e o mare problemă dacă ni se dă voie doar cu un singur membru al echipei. Majoritatea celor din circuit călătoresc oricum doar cu antrenorul. Nu toată lumea merge la turnee cu fizioterapeutul sau cu specialiști de fitness precum Novak, de aceea argumentul lui nu este neapărat valabil și pentru restul lumii, afară de jucătorii de top”, a spus Evans, la BBC.

„E grozav ce a făcut ATP cu Player Relief Fund, dar nimic nu îi ajută mai mult pe jucători ca premiile de la Slamuri”, a continuat britanicul. „E o situație în care toți jucătorii ar trebui să fie de aceeași parte, iar Novak și Rafa ar trebui să se gândească la jucătorii cu un clasament mai mic, pe care un premiu de la Slamuri îi ajută.

Nu e vorba doar despre bani, e despre siguranță și sănătate. Dar dacă e suficient de sigur ca să jucăm turneul, atunci nu mi se pare un motiv să nu mergi la turneu doar pentru că n-ai voie cu mai mult de un antrenor”, a concluzionat Evans.

O decizie finală în ce privește organizarea US Open este așteptată în aceste zile.

Dacă Djokovic va alege să sară peste US Open, asta nu e în întregime de neînțeles, indiferent ce motive are Novak. În contextul unui an în care pregătirea a fost dată peste cap, ideea de a juca două Slamuri într-un interval așa de scurt, pe suprafețe diferite, riscă să le compromită pe ambele. Motiv pentru care are sens ca un jucător de top să aleagă să se concentreze pe unul singur.

Multe dintre aceste probleme se vor lămuri, probabil, în aceste zile, când jucătorii din ATP vor avea o conferință în care vor fi informați cu privire la opțiunile de reluare a sezonului. O posibilă versiune a calendarului WTA a circulat în aceste zile în social media, potrivit căreia Madrid și Roma s-ar înghesui între US Open și Roland Garros.

Îți place?
Cele mai noi

Ai ce asculta în drum spre job sau în timp ce îți faci înviorarea 🙂

Simona Halep, intervievată de Raluca Olaru, în cel mai recent episod din Players' Lounge, pe 30-0 »» https://t.co/x1vUrSgtRS