Revenirea lui Roger Federer nu mai este doar despre victorii, ci despre confortul emoțional al fanilor săi

Treizecizero | 10 martie 2021

Patru sute cinci zile, trei Slamuri ratate, două operații și o pandemie mai târziu, Roger Federer s-a întors pe terenul de tenis într-un meci oficial. A fost, cu certitudine, cel mai așteptat și mai relevant moment al sezonului de tenis după Australian Open.

Patru sute cinci zile, trei Slamuri ratate, două operații și o pandemie mai târziu, Roger Federer s-a întors pe terenul de tenis într-un meci oficial. A fost, cu certitudine, cel mai așteptat și mai relevant moment al sezonului de tenis după Australian Open.

O absență de un an și aproape două luni e o viață de om într-un sport în care ești la fel de relevant precum ultimul tău rezultat, în care totul se schimbă atât de repede. În cazul lui Federer, care și-a făcut o faimă (și) din obiceiul de a nu rata turneele importante, absența s-a simțit și mai lungă de atât. Ce ni s-a întâmplat tuturor în acest ultim an a făcut să pară așa. Federer a fost văzut ultima oară pe terenuri într-o semifinală de Slam și de orgolii cu Djokovic, și, imediat după, într-un demonstrativ-istoric cu Nadal, ambele atrăgând audiențe record. Îndeosebi acele imagini din meciul din Africa de Sud cu Rafa par astăzi dintr-un film cu buget mare. Astăzi, când s-a întors la Doha, „casă închisă” înseamnă trei oameni pe un rând.

Când elvețianul a anunțat că recuperarea nu merge grozav, iar mai apoi că nu va fi gata nici măcar pentru un Australian Open deja amânat, dubiile au început să se adune. În ciuda longevității sale excepționale, Federer se apropie, totuși, de 40 de ani și vine după două operații la genunchi. Cum va mai reuși să facă față? Cum va arăta tenisul lui după o pauză atât de lungă? Dar motivația lui va mai fi acolo? În special într-o lume cu tribune încă goale și cu nimic rămas de demonstrat.

O parte dintre răspunsuri au fost date în ultimele zile, în variile interviuri pe care le-a dat premergător debutului la Doha. Restul au venit azi, pe teren, în meciul cu Dan Evans, câștigat în aproape două ore și jumătate, 7-6, 3-6, 7-5. Federer nu și-a pierdut câtuși de puțin din foamea de victorii, iar distanța față de sport îl roade: „Aș vrea să simt iar acel sentiment pe care îl ai când joci contra celor mai buni jucători, la cele mai mari turnee, câștigând unele dintre ele. Să fiu în conversație din nou. Simt că povestea nu a fost încă spusă în întregime”.

Jocul nu pare să fi suferit în vreun fel, dar asta cumva știam deja. Federer e unul dintre foarte rarii sportivi care nu are nevoie de o ajustare specială la condițiile de competiție, la tensiunea specifică pe care o trăiești atunci când concurezi. A arătat asta de-a lungul anilor, când și-a luat constant și inspirat pauze rezonabil de lungi, a arătat-o și la precedentul comeback din 2017, când a intrat direct într-un Slam după șase luni de pauză și o altă operație. Are abilitatea de a intra direct pe teren și de a juca la un nivel foarte ridicat, sau măcar suficient de competitiv. Și a făcut asta și azi când, exceptând segmentul de început al setului al doilea, elementele jocului său au funcționat ca și când n-ar fi lipsit 14 luni.

Sigur, a ajutat faptul că a avut poate adversarul ideal pentru un astfel de meci de comeback. Dan Evans traversează cea mai bună parte a carierei, muncește mai bine și e mult mai serios de două-trei sezoane încoace. Însă face parte din grupul jucătorilor creativi și tehnici, cu un joc frumos, dar care nu-l pot răni pe termen lung pe Federer. Faptul că cei doi s-au pregătit împreună înainte de Doha, iar elvețianul a venit astfel gata ajustat la mingea adversarului a contat iarăși foarte mult în confortul lui Roger. Evans a făcut un meci bun, Federer a fost departe de a defila, dar, cu tot cu acele două mingi de break pe care le-a salvat în decisiv la 3-3, parcă nici n-a fost în pericol.

Și atunci, dincolo de motivație și joc, mai rămâne doar fitness-ul. Federer a arătat bine azi și pare foarte grabnic ca lumea să depășească deja întrebarea „cum e genunchiul?”. Dar realitatea este că reintrarea sa în ritm este, de data asta, un proiect de durată, al cărui deznodământ nu e, deocamdată, știut. Iar aici e vorba despre match fitness, nu despre vreo eventuală pregătire fizică precară, nu despre oboseala pe care a pomenit-o după meci elvețianul, absolut normală, dar mai degrabă una mentală. E vorba despre recâștigarea încrederii în corp, în picioare.

„Sunt convins că genunchiul va dicta cum va fi această revenire, cum vor fi rezultatele, cât timp voi putea continua să fac asta. Sunt conștient că e rar pentru cineva de aproape 40 de ani să revină după o pauză atât de lungă. E important că nu mai am dureri, că mă pot bucura de prezența în circuit. La acest moment, să vedem cum merg meciurile, să vedem cum merg sesiunile de antrenament cu jucătorii de top. E încă despre a deveni mai puternic, mai fit, mai rapid, toate lucrurile astea. Sper ca până la Wimbledon să fiu la 100 la 100, iar din acel moment, sezonul începe cu adevărat pentru mine. Până atunci, hai doar să vedem ce se întâmplă. Poate mă voi surprinde și pe mine. Deja am făcut-o în ultimele trei săptămâni la pregătire, dar știm deja că meciurile sunt un alt animal, așa că luăm lucrurile de la o zi la alta. Sunt doar fericit să fiu înapoi pe teren”, a spus el înainte de debutul de la Doha, o idee pe care a întărit-o azi.

Însă, pentru fanii săi, la acest punct probabil că nici nu mai contează. Nu mai contează atât de mult rezultatele, nivelul jocului, rivalitățile. Nu de data asta. Contează că, după patru sute cinci zile, Federer a revenit pe teren, că arată bine și e sănătos.

Și a revenit cu echipamentul lui de un verde optimist, cu logo-ul RF recuperat, cu pantofii „The Roger Pro” de la On (o companie elvețiană în care a și investit) pe care i-a lansat oficial azi, punând capăt astfel definitiv unui lung parteneriat cu Nike. Cu aerul lui inconfundabil de geek sub care se ascunde același killer instinct ca în vremurile bune, și, nu în ultimul rând, cu reverul câștigător în lung de linie la minge de meci, Roger Federer e din nou în conversație și mai are câte ceva de adăugat la poveste.

Oricine a urmărit tenisul în ultimele două decenii înțelege care este impactul prezenței lui asupra acestui sport, care are nevoie de o astfel de injecție de imagine ca să depășească criza provocată de pandemie. Noua generație învață și ea în timp real: în mai puțin de secunde de la finalul meciului, Federer era în trending topics pe Twitter. Iar poate cea mai elocventă dovadă dintre toate e înregistrarea postată de ATP pe Twitter în timpul meciului, câteva secunde filmate din Players Lounge-ul de la Santiago, în Chile, acolo unde se desfășoară un alt turneu ATP în această săptămână: toată lumea era lipită de televizor pentru a urmări comeback-ul lui Federer. E o scenă pe care o vezi în toate players lounge-urile din lume, indiferent de turneu, indiferent de ce altceva se joacă în acel moment.

Dar cel mai important lucru dintre toate astea este impactul pe care Federer îl are asupra suporterilor săi. Roger le-a oferit multe momente unice de-a lungul anilor, iar legătura între cele două părți e puternică și specială, probabil indestructibilă. De data asta, Federer are de făcut ceva diferit pentru fanii săi. Ceva simultan greu și ușor de realizat. Prin simpla sa revenire sa pe teren, Federer le aduce fanilor un confort emoțional prețios și important în aceste vremuri, în care echilibrul psihic al tuturor a fost și este serios testat.

Ca să facă asta, Federer trebuie doar să fie prin preajmă. Să apară. Să se mențină sănătos. Simpla lui prezență valorează acum cât cea mai mare dintre victorii.


Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi

Simona Halep: „Nu știu de ce toată lumea vorbește despre finalul carierei mele. Nu este aproape. Îmi doresc mult să mai joc. Din cauza accidentărilor am avut mici dubii că mai pot, dar acum sunt foarte fit, sunt sănătoasă, și îmi doresc să mai joc, doi-trei ani, patru ani."