Patru idei la cald despre finala US Open. De la puterea formidabilă a Biancăi la ce simțim noi când o vedem câștigând pentru altă țară

Adrian Țoca | 8 septembrie 2019

Reacția la greu. Când Serena a revenit de la 1-5 la 5-5 și amenința serios cu un set decisiv în care ar fi redevenit favorită, ne-am zis în redacție că “acum să vedem din ce e făcută Bibi”. Într-adevăr, în toată această ascensiune fulminantă a ei, care a început în primele zile ale anului, la […]

Reacția la greu. Când Serena a revenit de la 1-5 la 5-5 și amenința serios cu un set decisiv în care ar fi redevenit favorită, ne-am zis în redacție că “acum să vedem din ce e făcută Bibi”.

Într-adevăr, în toată această ascensiune fulminantă a ei, care a început în primele zile ale anului, la Auckland, am văzut-o de multe ori pe Bianca gestionând impresionant diverse situații dificile. În unele meciuri a revenit pe tabelă din situații grele. În altele, a condus și și-a văzut avantajul evaporat, dar a revenit și a câștigat oricum. Bianca are o îndrăzneală peste măsură pe teren și nu e nimic greșit în asta; curajul îi este susținut de armele pe care le are și pe care le folosește atât de inspirat, în special în momentele grele.

Însă nimic din ce a trăit ea anterior în cariera ei de până acum nu se compară cu presiunea uriașă pe care trebuie să o fi simțit când a văzut acel avantaj evaporându-se, când a văzut-o pe Serena curățându-și din senin jocul, când a auzit și văzut tribuna prăvălindu-se peste ea, când poate că a realizat șansa scăpată printre degete, pentru moment. Așa ceva nu se antrenează nicăieri, trebuie să fii făcut din ceva special ca să poți gestiona momentul fără să nu o iei razna. Bianca este cu adevărat “an old soul in a young body“, cum au zis americanii, adică în alte cuvinte comportamentul ei (pe teren și nu numai) e mult înaintea vârstei. 

E impresionant că Bianca a câștigat un Grand Slam, dar la ce-am văzut în această vară de la ea, nu e tocmai întru totul șocant. E însă cu adevărat impresionant că nu l-a pierdut în acele momente de la 5-5 în sus. La fel și modul în care a gestionat ceremonia, bucuria controlată de la final, relația cu publicul, discursul. Lucrurile astea ne spun multe despre viitorul carierei ei. 

Simona

Serena o ia de la capăt. Serena Williams trebuie să mai aștepte pentru titlul 24, iar de acum devine o problemă cu adevărat majoră pentru ea: e a patra finală consecutivă de Grand Slam pe care nu doar că o pierde, dar o pierde categoric. Nimeni nu e imun la blocaje mentale, nici măcar Serena. Iar dacă în meciurile cu Kerber, cu Osaka și cu Simona Halep ea a avut o replică pe alocuri bună, contra Biancăi jocul ei per total a fost foarte slab – exceptând, totuși, acea replică de orgoliu de pe final, care era să-i aducă cel puțin setul doi. 

La urma urmelor, contează la ceva dacă nu-l va câștiga pe al 24-lea? Nu tocmai; nu-s fanul asteriscurilor în tenis, dar recordul lui Margaret Court vine cu niște asteriscuri serioase (multe dintre ele au fost câștigate la AO, într-o perioadă în care jucătoarele de top nu veneau la Antipozi). Și la cum ne-am convins în acești ani, recordurile chiar nu-s totul în tenis. Impactul Serenei în tenis e dincolo de acel 23 sau de eventualul 24. Și poate că tocmai în momentul în care va reuși să se relaxeze și să uite de această presiune tot mai mare de la un turneu la altul, tocmai atunci va reuși să-l și câștige. Cumva, similar cu ce a făcut azi în setul doi, când a reușit să uite de scor, s-a împăcat cu deznodământul și a dat drumul la joc. 

Serena rămâne în continuare competitivă și nu trebuie scoasă din calcule, în special pentru Australian Open (care nu-i așa departe). E adevărat că îi va fi tot mai greu de la un an și turneu la altul, e adevărat că se fac în curând trei ani de la ultimul ei titlu de Slam. Dar să nu uităm că, în afara finalei, Serena și-a atins iar nivelul cel bun în acest turneu, la care a fost în fine sănătoasă, lucru de care nu prea a avut parte în acest sezon. Nu poți exclude niciun deznodământ în tenis. Ce poate face lumea tenisului e să se mai relaxeze cu nebunia acestui titlu 24. 

Un mare wow pentru situația din Race to Shenzhen. Lista celor opt jucătoare care ocupă, la final de US Open, locurile eligibile pentru WTA Finals e cu adevărat impresionantă:

1. Barty,  2. Simona Halep, 3. Pliskova, 4. Bianca Andreescu, 5. Serena Williams, 6. Kvitova, 7. Osaka, 8. Bencic. Primele patru se vor bate, foarte probabil, pentru locul 1 la final de an, nefiind exclus ca el să se joace din nou pe ultima sută de metri.

Cât despre Turneul Campioanelor, dacă Serena se va califica și va alege să nu vină, cum a făcut în câțiva ani de Singapore, are cine să o înlocuiască. În afara top 8 sunt alte jucătoare foarte competente, începând cu Svitolina, Bertens și Konta. Acum câțiva ani, reproșul multora era că nu există o jucătoare dominantă. Începem să ne convingem cu toții de avantajele acestei situații. Toate aceste jucătoare enumerate mai sus au câștigat lucruri importante în ultima perioadă, toate pot bate pe oricine, toate își construiesc o reputație și o carte de vizită tot mai frumoasă. Iar această aglomerare de la vârf pregătește deja terenul pentru sezonul 2020 și pentru viitoarele mari bătălii.

Revenind la Bianca. Este, în primul rând, performanța ei, apoi este a părinților ei, doi români care și-au asumat un risc enorm și au plecat în Canada, ca să ofere copilului lor o șansă la o viață mai bună și la mai multe oportunități. Este, de asemenea, victoria Tennis Canada, sistemul organizat care a ajutat-o pe Bianca și i-a facilitat drumul către un breakthrough autentic, complet și rapid (acest articol de acum patru ani ne dă un pic de context despre munca Tennis Canada).

De la mii de kilometri distanță, românii privesc către performanța Biancăi cu mândrie, cu bucurie sinceră, dar și cu sentimente amestecate. Le vedem cu toții în comentariile din Social Media, unde mai scapă regrete sau reacții chiar mai dure, nemulțumiri că Bianca apără culorile altei țări – cuvinte care trădează, la urma urmelor, tot o părere de rău. Este ceva oarecum nou pentru noi și poate că nu știm exact cum ar trebui să procedăm.

E limpede că ne-am fi dorit cu toții ca Bianca să reprezinte România. Dar asta nu se întâmplă. Da, Bianca vorbește decent românește și prețuiește sprijinul fanilor din România. Dar e cetățean canadian, ăsta-i un tren care a plecat, iar noi trebuie să avem o discuție incomodă cu noi despre cum ne raportăm și ce simțim când vedem o campioană de nivel world-class, cu potențial să domine acest sport, născută din români care au simțit că în țara lor nu mai au nicio șansă. Că nu mai merită să mai aștepte. Și, mai ales, ce se mai poate face ca alți copii valoroși să se nască și să rămână aici.

Sunt șanse foarte mari ca această situație să se repete curând, dacă nu la tenis, atunci sigur la alte sporturi: sunt milioane de români plecați în ultimii ani, ai căror copii se nasc în țările lor de adopție. Suntem o țară care nu-i în război, care nu e în vreo criză de resurse, care nu a fost pustiită de vreo urgie a naturii, dar care continuă să piardă populație la foc automat. Dintre acești copii născuți în alte părți, unii vor alege, poate, să reprezinte România – cum se întâmplă în câteva cazuri din noul val care vine la fotbal. Dar cei mai mulți vor asculta alt imn atunci când vor câștiga titluri importante. 

Într-un an în care Simona Halep a câștigat Wimbledon, al doilea ei titlu de Slam, și are șanse solide să termine al treilea an la rând pe locul 1, o vedem acum pe Bianca luând pe sus scena tenisului mondial. Scenă pe care va rămâne mult timp de acum înainte. În timpul ăsta, discuțiile grele, despre sistem, despre juniori și adus copii la tenis, despre condiții, despre schimbări de mentalități, despre educație, despre cum să nu strigi pe stadion “Hai, Bianca!” sau “Hai, Simona!”, exact când preferata ta servește, toate astea întârzie să se întâmple. În schimb, foarte probabil, ne vom pierde, a câta oară, în discuții de orgolii și de uzură, pe care le vom încheia extenuați, eventual cu niște glumițe. Apoi vom spera, ca de fiecare dată, ca rezolvarea să vină individual, de la vreo familie precum părinții Simonei, care să ducă singuri, cum s-o putea, tot greul. Doar că s-ar putea ca, în ritmul actual, viitoarea astfel de familie să facă precum familia Andreescu și să ducă greul, dar și victoriile, în altă parte. 

Foto: Jimmie48Photography

*

Nou în Shop-ul 30-0!

Chill e cuvântul anului. Iar titlul Simonei de la Wimbledon e performanța anului. Iar noul tricoul 30-0 salută starea de spirit a Simonei 😉

Comandă Chill Year din Shop! Disponibil în trei variante de culori.

Îți place?
Cele mai noi

Ai ce asculta în drum spre job sau în timp ce îți faci înviorarea 🙂

Simona Halep, intervievată de Raluca Olaru, în cel mai recent episod din Players' Lounge, pe 30-0 »» https://t.co/x1vUrSgtRS