Novak Djokovic e exact acolo unde vrea să fie. După încă o evoluție perfectă, Nole se vede cu Milos Raonic pentru semifinale

Radu Marina | 26 ianuarie 2020

Federer și Djokovic continuă să navigheze, mai mult sau mai puțin convingător, prin tabloul lor, în drum către o nouă confruntare la un turneu de Grand Slam. Îi mai separă de acel meci Sandgren, respectiv Raonic

Toți cititorii care se abonează la 30-0+ sau își prelungesc abonamentul până pe 31 ianuarie intră în cursa pentru o excursie de 3 zile, pentru 2 persoane, la Roland Garros 2020! 

Alte premii: un prosop oficial Australian Open și 10 vouchere x 100 lei în 30-0 Shop. Detalii pe larg, AICI.

Cu Diego Schwartzman, Novak Djokovic poate n-a fost la fel de dominant ca în turul precedent (un singur punct pierdut cu serviciul în primele două seturi, 17 ași, 40 de lovituri câștigătoare, la total), dar nivelul lui rămâne unul inaccesibil pentru foarte mulți jucători. 

Contra lui Schwartzman, sârbul și-a pierdut o dată serviciul, însă asta n-a contat prea mult. Procentajele lui la punctele câștigate cu primul și al doilea serviciu au rămas la fel de bune (75% cu primul, 68% cu al doilea) iar la jocul din teren, nimic din ceea ce a propus argentinianul nu l-a deranjat pe Djokovic. De altfel, aceasta e a patra victorie consecutivă (din tot atâtea meciuri) pe care sârbul o obține în fața lui Schwartzman. 

“E turul patru al unui Slam și Diego e un jucător de calitate. A făcut un turneu grozav, a jucat bine în primele trei runde. Știam că nu trebuie să îi dau timp, pentru că altfel te poate răni. E unul dintre cei mai rapizi jucători din circuit și am încercat să mixez, să folosesc slice-ul des și să-l aduc la fileu când am ocazia. Totul a mers perfect astăzi”, a spus Nole despre evoluția lui de azi.

Cum foarte bine sublinia și el, meciul următor, când îl va întâlni pe Milos Raonic, va fi un meci complet diferit față de ce s-a întâmplat astăzi. “Este unul dintre cei mai înalți și puternici jucători din circuit. Are unul dintre cele mai puternice servicii și trebuie să fiu pregătit pentru rachetele care vor veni din partea cealaltă a fileului. Am jucat cu el, iar unul dintre elementele-cheie va fi cât de bine voi returna, dar și cât de încrezător voi fi eu cu serviciul meu. Mă bucur să-l văd sănătos și jucând din nou la un nivel bun. Îl cunosc de mult timp, vorbim aceeași limbă și mă bucur să-l văd calificat în sferturi.”

La fix un an distanță, Milos revine în sferturile unui Slam, după 6-4, 6-3, 7-5 cu Marin Cilic. Canadianul a făcut un turneu excelent până acum; poate cel mai bun dintre cei care din afara liniei întâi de favoriți. Milos n-a pierdut set în victoriile la Giustino, Garin, Tsitsipas și, acum, Cilic. 

E puțin spus că pentru următorul tur misiunea lui Raonic e complicată. Mai nimic nu e în favoarea lui: întâlnește un jucător capabil să-i anihileze serviciul, care-i poate pistona la nesfârșit reverul, marea lui vulnerabilitate și care l-a învins ori de câte ori l-a întâlnit. Djokovic a câștigat toate cele nouă meciuri cu Raonic. 

Cu mici poticneli la început, Roger Federer ajunge în sferturi 

Cum se va resimți fizic, dar și cum va răspunde Federer după meciul imens câștigat cu John Millman erau câteva întrebări legitime despre întâlnirea elvețianului cu Marton Fucsovics, jucător aflat pentru a doua oară în optimi la Melbourne. 

Efortul depus cu Millman s-a simțit, cum era firesc, cu Fucsovics. Federer n-a început tocmai alert meciul, așa cum o face de obicei, s-a deplasat mai greoi și, la fel ca acum două zile, a ratat mult și din poziții favorabile. Asta, combinat cu un tenis impecabil al lui Fucsovics, l-a costat primul set. 

Dar cu cât s-a înaintat în meci, Roger și-a mai curățat jocul de erori, a început să dea drumul la braț, iar jocul de picioare a început să funcționeze la parametrii normali. În timp ce Federer a reușit să se scuture de începutul ezitant și a crescut în intensitate, Fucsovics n-a putut menține nivelul arătat în primul set. A alternat, a avut câteva winnere spectaculoase, dar izolate și n-a mai putut face față ritmului impus de Federer. A fost 4-6, 6-1, 6-2, 6-2 pentru Federer, calificat pentru a 15-a oară în sferturi la Melbourne, fază în care nu a pierdut niciodată. 

https://twitter.com/doublefault28/status/1221408035039600643?s=20

Cu mici poticneli, cu câteva erori ușoare, dar și cu un tenis bun atunci când a fost cazul și cu câteva hotshot-uri care au încălzit atmosfera pe Rod Laver într-o seară iarăși răcoroasă, Federer ajunge în ultimii opt. Nu o face într-un mod dominant și nici excelând (ei bine, a făcut asta clar la interviul de la final). Dar o victorie rămâne, până la urmă, o victorie, și e interesant de văzut dacă nu cumva acest meci cu Fucsovic l-a băgat cumva în viteză pe elvețian.

Pentru o calificare în semifinale, unde totul e posibil, Federer va avea parte de un alt adversar abordabil. Cel puțin teoretic. Federer se va vedea pentru prima dată cu Tennys Sandgren, un jucător care iubește să joace în Australia. Americanul, clasat pe locul 100 mondial, s-a calificat pentru a doua oară în sferturi la Melbourne (a mai făcut-o în 2018), în urma victoriei obținute în fața favoritului 12, Fabio Fognini. Cu câteva probleme la genunchi, Sandgren a trecut în patru seturi (7-6, 7-5, 6-7, 6-4), după mai bine de trei ore de joc pline de dramă de toate felurile. 

https://twitter.com/usta/status/1221413461332316165?s=20
https://twitter.com/AustralianOpen/status/1221396907714600961?s=20
https://twitter.com/doublefault28/status/1221403919093583872?s=20
https://twitter.com/doublefault28/status/1221399323407212544?s=20

Primele sferturi deja stabilite:
Roger Federer vs Tennys Sandgren
Novak Djokovic vs Milos Raonic

Citește și articolul dedicat tabloului feminin

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi