Nadal găsește genul de victorie pe care o căuta, Novak țintește recordul lui Federer, iar Andreea Mitu se oprește la Linz

Andrei Năstase | 15 octombrie 2015

Andreea Mitu este învinsă de Friedsam și pierde o bună șansă să avanseze la Linz. La Shanghai, Nadal se strecoară – el știe cum – pe lângă Karlovic, iar Djokovic mai busculează un adversar și ajunge, la fel ca cei mai mulți favoriți, în turul următor.

După frumoasa victorie de ieri, când a trecut de Lucie Safarova în două seturi solide, Andreea Mitu a fost eliminată, 5-7, 3-6, de o Anna-Lena Friedsam care a ucis mingile (și jocul) cu serviciul.  Andreea a început mai bine, a reușit break-ul în chiar primul game și părea într-o dispoziție de joc la fel de bună ca în ziua precedentă. Însă Anna-Lena, pe care Mitu a învins-o în precedentele lor trei întâlniri, a răspuns imediat cu rebreak, iar meciul se anunța, încă din start, echilibrat.

La fel au fost și celelalte întâlniri dintre ele: trei seturi de fiecare dată, ultima oară chiar dramatic – Andreea s-a impus cu 3-6, 6-4, 9-7 în calificările Openului Australian de anul trecut.

Cu gândul la oportunitatea pe care tabloul de la Linz le-o prezenta (Camila Giorgi, favorita șase, tocmai fusese eliminată de mai slab cotata Gasparyan) cele două jucătoare au mai schimbat o pereche de break-uri în game-urile cinci și șase. De acolo, însă, Friedsam avea să crească odată cu jocul, să citească mai bine loviturile Andreei și să apese tot mai mult pe propriile lovituri.

Și chair dacă Andreea a salvat entuziasmant două mingi de set la 4-5, ea nu a mai reușit să repete isprava în următorul game pe serviciu, când reverul ei s-a oprit în fileu, iar setul îi revenea (7-5) lui Friedsam.

Andreea nu a reușit să rupă inerția negativă în debutul setului doi, când Anna-Lena a salvat câteva mingi de break pentru a se desprinde mai apoi, în doar câteva minute, la 3-0. Erau cinci jocuri consecutive pentru nemțoaică, care, deși avea să rateze o șansă de break (și 4-0) pe serviciul Andreei, nu a mai arătat nici măcar o urmă de îndoială pe propria servă: până la final, Friedsam a mai pierdut doar două puncte pe puternicul ei serviciu, o armă remarcată chiar și de Serena Williams, care i-a cedat nemțoaicei primul set din întâlnirea lor de la Roland Garros.  

Și dacă meritul Andreei ar fi că a rămas în acest meci chiar dacă jocul ei nu a fost acolo, meritul Annei este că a continuat să fie agresivă, mai ales pe propriul serviciu, unde a profitat de fiecare ocazie pentru a lua inițiativa în schimburile de mingi. Asta a forțat-o pe Andreea să lovească din spatele liniei de fund și, de multe ori, din dezechilibru. Mitu ratează astfel o șansă bună de a avansa pe un tablou de concurs de la Linz rămas fără cinci dintre primele opt favorite. 

Nici de la dublu n-au venit vești bune: Raluca Olaru și Anna Tatishvili au pierdut în primul tur cu Hlavackova/Hradecka, 6-0, 7-6. Raluca și Anna câștigaseră titlul anul trecut la turneul austriac.

Rafa și excepționalul său game pe retur

La Shanghai, după eliminarea surprinzătoare a lui Federer, favoriții sunt mai vigilenți și, cu excepția lui David Ferrer, învins de Bernard Tomic, 6-4, 6-2, ceilalți capi de serie au trecut mai departe. Între ei, Rafa Nadal s-a strecurat pe lângă Ivo Karlovic în ceea ce a primit – pe bună dreptate – titlul de meci al zilei.

Nadal, care săptămâna trecută făcea finală la Beijing (învins acolo fără rezerve de Djokovic), a avut nevoie de toată tenacitatea și detarminarea de care este el în stare la ora aceasta pentru a-l învinge pe puternicul Karlovic, 7-5, 6-7(4), 7-6(4).

Karlovic a început mai bine, a reușit break-ul cu prima ocazie, în chiar primul game, a salvat câteva mingi de break în jocul patru și apoi și-a ținut serviciul până la 5-4, când a servit pentru set.

Acolo, însă, Nadal a găsit câteva retururi desprinse parcă din clasorul reușitelor lui din 2013: un triplu hot-shot care a devenit rapid viral și i-a adus break-ul. Rafa a folosit momentumul pentru a întoarce o primă manșă care părea, cu doar câteva secunde înainte, pierdută. De altfel, Rafa a câștigat 16 dintre ultimele 18 puncte ale primului set.

“Game-ul acela (al zecelea n.red.) a fost decisiv – probabil unul dintre cele mai bune game-uri pe retur din cariera mea. Mda, aproape un miracol, nu? Trei retururi câștigătoare pe primul lui serviciu. A fost incredibil!”, spunea Rafa, imediat după încheierea partidei. Tot el a caracterizat serviciul lui Ivo drept “probabil cel mai bun din istoria tenisului. Când ești la retur, e practic un penalty”.

Dar greul nu se oprise acolo pentru spaniol, pentru că setul secund a fost și mai echilibrat. Karlovic avea să câștige tiebreak-ul și să-i ceară lui Rafa – spre bucuria spectatorilor – decisivul.

Încă o dată, ambii jucători aveau să-și apere serviciul până în tiebreak, unde Karlovic a făcut o dublă greșeală la 4-4, pentru a-i oferi lui Nadal șansa să servească pentru meci. Cum se întâmplă în astfel de meciuri, acel punct i-a fost fatal croatului.

Rafa, care tocmai ce amintise ieri că are nevoie să câștige astfel de meciuri pe muchie, după ce a pierdut majoritatea partidelor strânse din acest sezon, va stoarce orice urmă de încredere după un astfel de meci. De altfel, reacțiile lui de după finalul meciului, o bucurie molipsitoare și o energie ca pe vremuri, spun toată povestea. N-are însă mult timp să savureze victoria, pentru el urmează un alt big server, canadianul Milos Raonic, cel care a trecut în trei seturi strânse de Bautista-Agut.  În schimb, Karlovic rămâne să-și explice cum Dumnezeu a pierdut toate cele opt tiebreak-uri pe care le-a jucat în seturile decisive din 2015, cel mai bun an din cariera sa.

În celelalte meciuri, Djokovic nu i-a lăsat nicio șansă lui Klizan, pe care l-a învins la doi și la unu, în ceva mai mult de 60 de minute, și-l va întâlni în turul următor pe spaniolul Feliciano Lopez, pe care l-a întrecut recent la US Open. Novak a spus la conferință că e conștient că e într-un moment în care are avantaj încă de la vestiare, tocmai pentru că adversarii săi cred din ce în ce mai puțin că l-ar putea opri; fapt înțeles și pedepsit de către sârb.  

Novak a vorbit și despre un subiect care a început să capete tot mai multă tracțiune în rândul fanilor tenisului: posibilitatea ca actualul lider mondial să ajungă și să depășească totalul de titluri de Slam deținut de Roger Federer. Mai exact, Djokovic crede că are o șansă decentă: “Nimic nu e imposibil. Aceasta este mentalitatea mea. Știu că este o cale lungă până la a-i depăși recordul, dar simplul fapt că oamenii vorbesc despre asta mă flatează. E onorant că oamenii cred despre tine că poți reuși o astfel de performanță. E unul dintre lucrurile care mă motivează să merg înainte. Cred că mai am mulți ani de tenis în fața mea și sper că voi putea menține acest nivel pe o perioadă cât mai lungă. Dacă voi avea aceeași dedicare, cred că am șanse la orice turneu de Grand Slam. Sunt în vârful abilităților mele acum, dar depinde de cât de mult pot merge la ritmul de acum“. Djokovic ar avea nevoie de alte opt titluri de Grand Slam pentru a-l depăși pe Federer, în cazul în care elvețianul nu ar reuși să mai adauge la totalul său de 17 titluri.

Restul numelor grele au trecut cu bine în optimile de la Shanghai; Andy Murray a trecut de americanul Johnson și se va vedea cu John Isner, iar Stan Wawrinka l-a depășit, 7-6(3), 6-3, pe Viktor Troicki și se întâlnește cu Marin Cilic.

La rândul său, Kei Nishikori a recuperat cu Nick Kyrgios, 6-4 în setul trei, după un început grozav al australianului. Nick nu s-a putut abține și și-a mai făcut rost de un code violation, iar amenda iminentă îl va apropia de baremul de 5.000 de dolari care va declanșa o suspendare automată de 28 de zile, consecință a incidentelor din meciul cu Wawrinka. “Nu-s deloc îngrijorat de asta. Câtuși de puțin. Dacă se întâmplă, se întâmplă“, a comentat Kyrgios posibilitatea. 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi