Momente de la Wimbledon (2). Borg – McEnroe, celălalt cel mai bun meci al tuturor timpurilor. Navratilova. Și, peste toți, Roger Federer

Radu Marina | 12 iulie 2020

Ne reamintim de câteva dintre cele mai spectaculoase momente din istoria Wimbledon, o listă departe de a fi exhaustivă

Anularea ediției de anul acesta de la Wimbledon – în premieră după războaiele mondiale – a lăsat un gol imens în viața iubitorilor de tenis. Dar turneul și tot ceea ce înseamnă Wimbledon rămâne relevant, cu atât mai mult în această perioadă, în care s-ar fi jucat ediția din acest an.

E un moment bun să ne reamintim de o parte dintre cele mai spectaculoase momente din istoria Wimbledon, o listă departe de a fi exhaustivă.

Martina Navratilova, într-o ligă doar a ei

Timp de 20 de ani, Wimbledon a fost terenul Martinei Navratilova. A învins pe aproape oricine i-a ieșit în cale la All England Club, a dominat și a triumfat de nouă ori în proba de simplu. A mai și pierdut, dar a făcut-o rar și la începuturile carierei.

Simona

Din 1975 și până în 1994, Navratilova nu a mai fost eliminată niciodată mai devreme de sferturile de finală. În cifire asta înseamnă 120 de victorii (un record), 12 finale (un record), nouă trofee (un record) și doar 14 înfrângeri. Și asta doar în proba de simplu. În același timp, în proba de dublu, Martina a câștigat trofeul de șapte ori, iar timp de 12 ani nu a fost eliminată niciodată mai devreme de sferturile de finală.

Cu un joc elegant și variat, croit pentru iarbă, dar foarte agresiv datorită poziționărio în teren (mereu pregătită să vină la fileu pentru a închide punctul, mereu curajoasă în a încerca servicii-voleu), Navratilova a fost greu de învins la Wimbledon. Găsea întotdeauna tactica potrivită indiferent de ce oponentă avea în față, își dezvolta jocul și armele în permanență și punea un accent deosebit pe deplasare și rezistență fizică, atât de importante pe iarbă.

Era Pete Sampras

Și pentru Pete Sampras, asemeni Martinei Navratilova, Wimbledon s-a dovedit a fi un loc special, aproape identificându-se cu acest loc. În anii ’90, în tenisul masculin spuneai Wimbledon, spui Pete Sampras. 

Și asta pentru că din 1992, când Sampras a ajuns în premieră în semifinale la Wimbledon, și până în 2000, americanul a pierdut doar două meciuri la acest turneu. Sampras a triumfat la Wimbledon de șapte ori, fiind singurul jucător din istorie care a câștigat toate cele șapte finale pe care le-a jucat la acest turneu. Din 42 de meciuri jucate pe Terenul Central a câștigat 40.

La total, Sampras a pierdut la Wimbledon doar șapte meciuri din cele 69 jucate, adică un procent de 90% de meciuri câștigate.

Djokovic și-a îndeplinit visurile la Wimbledon

Nu era, poate, previzibil la începuturile carierei sale, dar Novak Djokovic a devenit, peste ani, unul dintre cei mai eficienți jucători pe iarbă, reușind să-și aducă pe această suprafață cu succes jocul său aproape impenetrabil. A debutat aici în 2005, ajungând în turul al treilea. În 2011, primul dintre anii excepționali reușiți de Novak, a câștigat prima oară Wimbledon, într-o finală cu Rafael Nadal, asigurându-și și locul întâi pentru prima oară în lume. Ulterior, Novak a vorbit despre visul din copilărie de a câștiga Wimbledon și despre cât de important a fost acel moment pentru el.
Doi ani mai târziu, Djokovic s-a întors în finală, dar a pierdut-o la Andy Murray, primul din cele două titluri ale britanicului la Londra.

Trei din următoarele patru trofee ale lui Djokovic la Wimbledon au venit în finale foarte strânse sau de-a dreptul dramatice cu Roger Federer (2014, 2015, 2019), iar în 2018 l-a învins clar pe Kevin Anderson.

Cu cinci titluri, Nole este pe locul 3 în ierarhia all-time la Wimbledon, la egalitate cu Borg, dar după Sampras și Federer.

Arthur Ashe, primul jucător de culoare care a triumfat la Wimbledon

La ediția turneului de la Wimbledon din 1975, Arthur Ashe devenea primul jucător de culoare care triumfă la Wimbledon. Realizarea în sine era remarcabilă. Dar mai mare de atât era performanța de a câștiga un Slam care mereu i-a provocat  frustrări și dezamăgiri, la vârsta de 31 de ani, și la distanță de aproape șase ani de la ultimul Grand Slam câștigat. Nimeni nu credea că va câștiga la Wimbledon vreodată și nimeni nu credea că va mai câștiga vreun alt Slam în afara celor două, reușite la Australian Open și US Open.

Ba mai mult, deși pe o suprafață pe care n-a stăpânit-o niciodată, Ashe a reușit să triumfe la Wimbledon într-o manieră impresionantă: a trecut în finală de Jimmy Conors, campionul en-titre, omul momentului atunci, și cel care îl învinsese categoric în ultimele două meciuri jucate.

Ulterior, Ashe a povestit că a intrat în meci cu gândul că mai mult decât o înfrângere nu are ce să i se întâmple rău. Și, mai important, a dezvăluit că pentru acea finală a venit pregătit cu o tactică diferită de cea folosită în ultimele lor întâlniri. Formula magică despre care el a vorbit după meci a fost de a nu lovi nimic tare și de a-și asuma riscuri doar la serviciu, în încercarea de a-l debusola pe Connors, ceea ce s-a și întâmplat, reușind să-l învingă în final, 6–1, 6–1, 5–7, 6–4.

Impactul câștigării W2012 asupra carierei Serenei Williams. Începutul unei noi perioade de dominație 

Serena Williams a declarat, la un moment dat, că Wimbledon 2012 a fost cel mai greu turneu de câștigat din întreaga ei carieră. La acea ediție din 2012 s-au întâmplat multe lucruri importante, care ulterior aveau să se reflecte asupra întregului circuit WTA.

Pe de o parte au fost meciurile. În turul trei a câștigat un tiebreak decisiv cu Jie Zhang, apoi a întors-o pe Yaroslava Shvedova și a câștigat cu 7-5 în setul decisiv, au urmat meciurile cu Petra Kvitova și Victoria Azarenka. Și, în fine, finala cu Aga Radwanska, meci câștigat, de asemenea, tot în trei seturi. 

Pe de alta a fost semnificația titlului, Serena câștigând atunci primul ei Slam după o pauză de doi ani. Impactul acestui parcurs, respectiv câștigarea trofeului aveau să însemne începutul unei noi perioade de dominație a Serenei Williams: după Wimbledon 2012, Serena avea să câștige alte 10 turnee de Grand Slam.

Jucători care n-au putut îmblânzi iarba de la Wimbledon 

Wimbledon e considerat cel mai vechi și mai prestigios turneu de tenis. Este, pentru mulți, poate și cel mai dificil de câștigat Grand Slam, tocmai pentru că se desfășoară pe o suprafață diferită, sensibilă și unde e nevoie în permanență de ajustare.

Ivan Lendl a câștigat de cel puțin două ori toate celelalte trei turnee de Grand Slam, dar niciodată Wimbledon, unde a jucat două finale. Monica Seles s-a impus la Australian Open (4 ori), Roland Garros (3) și US Open (2), dar niciodată la Wimbledon, unde a jucat o singură finală, în 1992. Justine Henin a triumfat în celelalte trei turnee de Grand Slam (o dată la AO, de patru ori al RG, de două ori la USO), dar niciodată la Wimbledon, unde a jucat două finale, în 2002 și 2006.

Venus Williams vs. Lindsay Davenport, una dintre cele mai frumoase și intense finale din istoria Wimbledon 

Deși au trecut 15 ani de la meciul dintre Venus Williams și Lindsay Davenport, finala e percepută, chiar și acum, una dintre cele mai dramatice și intense întâlniri care au avut loc la Wimbledon, într-un meci cu titlul pe masă. Finala a durat 2 ore și 46 de minute, cu Venus revenind de la 4-6, 5-6 și break, respectiv o altă revenire la 4-5 în setul decisiv, salvând, printre altele și o minge de meci.

Finala reprezintă o demonstrație de forță de la un capăt la altul. O forță brută, dar bine măsurată din partea ambelor. Un duel în care s-a lovit tare, intens și precis timp de aproape trei ore. Fără căderi, fără erori ușoare și cu un nivel de joc și concentrare aproape ireal. 

Impactul enorm al lui Bjorn Borg

Pe lângă cele șase titluri de la Roland Garros, Borg s-a impus de cinci ori consecutiv la Wimbledon, între 1976 – 1980. În 1976 l-a învins pe Ilie Năstase în finală, favorit în acel moment și aflat la a doua finală pierdută la Londra, făcându-l pe Ilie să exclame ulterior că „noi jucăm tenis, Borg joacă altceva”.

În 1980, la ultimul său titlu, Borg l-a învins în finală pe John McEnroe, într-un meci considerat de mulți drept „celălalt” cel mai bun meci al tuturor timpurilor, alternativa la Federer – Nadal 2008.

După ce a pierdut primul set, Borg s-a dus la 2-1 la seturi și a avut mingi de titlu la 5-4 în decisiv, dar McEnroe a revenit și a câștigat un memorabil tiebreak în acel set patru, 18-16, unul dintre marile momente ale Wimbledon. În acel tiebreak, McEnroe a salvat 5 mingi de meci, iar Borg, șase mingi de set. Suedezul s-a impus până la urmă în decisiv, dar peste ani avea să spună că atunci a fost prima oară când s-a temut că va pierde la Wimbledon.

View this post on Instagram

Two wonderful performances. One fantastic final 🤩⁣ ⁣ Head to the link in our Stories to travel back to our 1980 classic⁣ ⁣ #WimbledonRecreated

A post shared by Wimbledon (@wimbledon) on

McEnroe avea să-și ia revanșa în finala anului următor, punându-i capăt seriei-record de 41 de victorii la rând a lui Borg la Wimbledon. Suedezul s-a declarat șocat ulterior că nu se simte furios pentru că a pierdut, lucru pe care nu-l suporta, de altfel, semn că pasiunea sa pentru tenis începuse să intre în declin. Curând după ce a pierdut finala cu McEnroe și la US Open în acel an, 1982, Borg avea să-și anunțe retragerea, la doar 26 de ani. În ciuda eforturilor venite chiar de la McEnroe de a-l convinge să-și continue cariera și rivalitatea lor.

Recordul recordurilor e cel al lui Federer

E aproape imposibil să rezumi importanța Wimbledon în cariera lui Roger Federer (sau, viceversa, importanța lui Federer în istoria Wimbledon) în câteva paragrafe, dar esența este că Federer deține recordul de titluri la cel mai prestigios turneu din lume, cu opt titluri. Poate chiar și mai impresionant de atât e că Federer a fost aproape să adauge și altele, pierzând alte patru finale la Londra, dintre care cea mai recentă de la două mingi de meci.

Tot la Wimbledon s-a anunțat Federer, prin victoria spectaculoasă din 2001 asupra lui Pete Sampras, în turul al patrulea, unica întâlnire directă dintre cele două superstaruri. Roger avea 19 ani, iar Sampras era cvadruplu campion en-titre. Dar primul titlu nu a venit atunci, elvețianul pierzând în patru seturi la Tim Henman, în sferturi. În 2003, Federer i-a învins pe Andy Roddick în semifinale și pe Mark Philippousis în finală, dând startul dominației sale în circuit, punctată de sezonul 2006 (92-5). Elvețianul nu a mai pierdut apoi la Wimbledon până la finala blockbuster din 2008 cu Nadal, pe care îl învinsese în finale precedenților doi ani, recuperând apoi titlul în 2009, într-o altă finală-thriller, cu Andy Roddick (16-14 în decisiv).

Fiecare înfrângere ulterioară a lui Federer la Wimbledon s-a simțit ca un eveniment șocant, în ciuda trecerii anilor: după un eșec cu Berdych în sferturi în 2010, cea cu Tsonga, din 2011, de la 2-0 la seturi a fost prima oară când Federer a cedat un astfel de avantaj în turneele de Slam. A recâștigat titlul de la Wimbledon în 2012, iar după șocul eliminării cu Stakhovsky din 2013, a pierdut finala cu Djokovic în 2014 și din nou în 2015 și 2019. Cel mai recent titlu la Londra al lui Federer a fost reușit în 2017, anul formidabilei sale reveniri, cu două titluri de Slam.

Îți place?
Cele mai noi

Aryna Sabalenka easily beats Vika Azarenka 6-2, 6-2 to win a 7th career title in Ostrava. Second of the year.

She was 2-5* down to Coco Gauff in R2

And 0-6, 0-4 down to Sara Sorribes in the QFs