Jurnal Wimbledon: Tenismenii nu vin cu dată de expirare

Camelia Butuligă | 10 iulie 2019

Ce ne-a atras atenția în ultimele zile din meciurile de la Wimbledon și, mai ales, și din afara lor

Wimbledon este oferit pe 30-0 de


Lozincile acestui Wimbledon ar trebui să fie ”Never say never” și ”Players don’t come with expiry dates”. Până anul acesta, Bautista Agut nu făcuse niciodată sferturi la un Slam, desi atinsese optimile de 9 ori: la 31 de ani, are două sferturi în 2019. Zhang nu câștigase niciun meci pe tabloul principal la Wimbledon.

Barbora Strycova face la 33 de ani o performanță în premieră: prima ei semifinală de Slam în 53 de participări. Și ea, ca și Simona și Svitolina, a fost condusă cu 4-1 în primul set. O jucătoare care a fost din păcate mai celebră pentru manifestările teatrale de pe teren decât pentru jocul ei creativ (poate sunt legate), ea a vorbit despre lupta pentru stăpânirea emoțiilor.

Până la urmă, e iarba mai lentă anul acesta sau nu? Federer a declarat că Tim Henman i-a confirmat că organizatorii au pregătit gazonul exact la fel ca în anii trecuți. ”Poate e ca vinul, are gust diferit de la o recoltă la alta din cauza vremii”, a încercat Federer o explicație. Rafa Nadal a sugerat alta, mai practică: „Poate nu iarba, ci mingile încetinesc jocul.” Federer are cel mai mic număr de ași per set făcut vreodată la Wimbledon. Pe de altă parte, destui jucători au avut succes urcând la fileu.

Știm cum se modernizează Wimbledonul: încet și cam cu jumătate de gură. Soluția pe care oficialii englezi au adoptat-o cu privire la cronometrarea celor 25 de secunde dintre puncte se încadrează și ea cu brio în filozofia ”să se revizuiască, dar să nu se schimbe nimica”: deși arbitrul măsoară timpul dintre lovituri și dă penalizări pentru depășirea lui, nu există niciun ”shot clock” pe teren pe care jucătorul să-l poată vedea.

Explicația unor comentatori TV străini este că Wimbledon nu a pus ”shot clocks” pe teren ca restul turneelor pentru că nu vor ca jucătorii să profite de ele și să utilizeze cele 25 de secunde la maxim. Sper că nu aceasta e explicația reală, căci este cam meschină. Un fan cu limba mai ascuțită a pus punctul pe ”i”: „Atunci să scoată și tușele și fileul, pentru că jucătorii au tendința să le folosească și pe acelea la maxim.”

Premieră. Pentru prima dată din 2010 încoace când Big 3 au pierdut set în primele două runde la Wimbledon. Și-au revenit rapid însă: în cele nouă seturi pe care le-au jucat în total în turul patru, a existat un singur breakpoint, anulat de Federer în timpul meciului cu Berrettini, de la care toată lumea se aștepta să joace betterrini.

Ash Barty e genială și pe teren, dar și în afara sa. În timp ce conaționalii săi erau ocupați să primească amenzi și să creeze controverse, Barty le făcea jurnaliștilor o farsă discretă: la fiecare conferință de presă de la Wimbledon încerca să introducă cât mai nonșalant un citat dintr-un film Disney. Să știți că nu-i ușor să combini desenele animate cu tenisul – trebuie fler și creativitate, după cum am aflat încercând să fac pe Twitter cronici de meci în GIF-uri Looney Tunes. Ash a reușit să adune trei conferințe până când cineva a mirosit gluma. ”Am făcut-o în joacă, pentru a mai anima (heh) conferințele de presă. Îmi plac filmele Disney, mă uit tot timpul. A fost distractiv.”

Apropo de Ash Barty, aceasta a fost folosită fără voia sa pentru a servi drept comparație într-un argument destul de tendențios făcut de un journalist la conferința de presă a lui Nadal: cum că organizatorii au nedreptățit-o programând-o pe Terenul 1 și nu pe Centre Court în favoarea lui Nadal. Rafa a gestionat foarte bine scurta, a ajuns la ea și a făcut și-un winner. ”În fiecare zi se iau decizii de programare. Și eu am jucat pe Terenul 1 aici, sau la Paris pe Lenglen. Barty e numărul 1 și a câștigat un Slam, eu sunt numărul 2 și am câștigat 18 Slamuri.”

Code violation, unsportsmanlike conduct: the press. Pe lângă chestia de mai sus, am mai avut parte de titluri ca ”Fetele s-au ofilit la Wimbledon”, Simona a primit o întrebare scoasă parcă din ”BD la munte și la mare”, iar după înfrângerea în fața Strycovei, Jo Konta a trebuit să audă afirmații pasiv-agresive despre cum n-are mental și nu știe să câștige meciuri mari.

Fanii mai scrupuloși care au avut curiozitatea să-și țină singuri statisticile spun că Wimbledonul nu se achită prea bine de treabă la neforțate – dar diferența între greșelile neforțate și forțate va fi mereu discutabilă. Unde se termină o greșeală forțată și unde începe una neforțată? O statistică de care începem să avem nevoie va fi numărul de certuri cu arbitrul (și unde le băgăm, la forțate sau neforțate?) Alta: evoluția scorului după ce Serena își strânge părul în coc.

Atenție la Serena. Între Australian Open și Wimbledon a câștigat cinci meciuri: la fel câte a câștigat în ultima săptămână. Și-ncă una: din ultimele 10 semifinale jucate la Wimby, a câștigat 10. Americanca devine din ce în ce mai periculoasă pe măsură ce avansează în turnee. La Londra o ajută și dublul mixt unde joacă cu Andy Murray.

În victoria de aseară, Serena a lovit patru retururi câștigătoare într-un singur game pe serviciul francezului Martin (2 metri înălțime) și i-a dat și doi ași. MurRena e mai mult Serena decât Murray. Sunt din nou confirmate succesul și atenția de care se bucură perechile de nume mari care joacă dublu mixt. Hopman Cup a adus în fiecare an dovezi, anul acesta (din păcate ultimul pentru prestigioasa competiție) mai mult decât oricând. Slamurile la fel. În aceste condiții, este de neînțeles cum forurile nu reușesc să capitalizeze și să introducă dublul mixt mai des în competiții.

30-0 Tee a revenit în Shop!

Unul dintre cele mai bine vândute tricouri din Shop revine pe stoc, la cererea voastră. 30-0 Tee e din nou disponibil: ia-ți acum un tricou din Shop. Cantitățile sunt limitate!

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi