Irina Begu e din nou campioană! Irina câștigă titlul la Palermo, după o săptămână excelentă

Radu Marina | 24 iulie 2022

Irina a câștigat turneul de la Palermo, după o victorie excelentă în finala cu italianca Lucia Bronzetti. A fost 6-2, 6-2 pentru Irina, care își trece în cont al cincilea titlu al carierei, din nouă finale jucate.

La zece ani distanță de la primul ei titlu, și la cinci de la cel mai recent (București 2017), Irina Begu este din nou campioană WTA.

Irina a câștigat turneul de la Palermo, după o victorie excelentă în finala cu italianca Lucia Bronzetti. A fost 6-2, 6-2 pentru Irina, care își trece în cont al cincilea titlu al carierei, din nouă finale jucate. Dintre acestea, două au venit pe zgură și trei pe hard.

După ce aseară a avut nevoie de peste trei ore de joc să scoată la capăt o semifinală epuizantă cu Sara Sorribes, iar, per total, a adunat nouă ore și jumătate în meciurile din acest turneu, Irina s-a putut recupera și și-a făcut viața mult mai ușoară în finală.

*

La Roland Garros, când s-a oprit în optimi, fiind învinsă de Jessica Pegula în ceea ce a fost un meci strâns și o oportunitate mare, Irina a dat dovadă de o maturitate uriașă prin modul în care s-a raportat la acea înfrângere și la parcursul de la Paris: n-a făcut o dramă din acel eșec, a privit optimistă spre ce urmează și a spus că știe că mai are multe lucruri de oferit. “O să merg din nou la antrenament, o să analizez foarte bine meciurile din punct de vedere tehnic, tactic și mental. Cred că mai am multe aspecte la care pot progresa, pe care le pot îmbunătăți. Și asta îmi dă speranțe, pentru că încă n-am ajuns la un nivel la care să spun gata, am învățat tot. Nu m-am plafonat, cred că mai am multe, multe lucruri de învățat. Și acesta e un lucru important”, ne spunea Irina atunci. 

Iat-o, două luni mai târziu, ridicând deasupra capului un trofeu, câștigat după o finală jucată impecabil și după un traseu greu, în care le-a eliminat pe rând pe: Marina Bassols (jucătoare cu 17 victorii pe zgură anul acesta), Ocean Dodin (cu revenire de la 0-1 la seturi), Diane Parry, care traversează cea mai bună perioadă a carierei, Sara Sorribes Tormo, o specialistă pe zgură, greu de scos de pe teren, și acum Lucia Bronzetti. 

Finala cu Bronzetti a fost câștigată de Irina, în principal, prin experiență; în fiecare moment al finalei a dat senzația că știe ce are de făcut, fiecare atac a fost bine gândit și a avut grijă să sădească dubii în mintea adversarei, aflată la prima finală din carieră. 

Bronzetti, ca multe alte jucătoare din Italia, e o adversară arțăgoasă, care muncește mult pentru fiecare punct, construiește, mixează, înalță mingile, atacă în unele momente și acoperă terenul suficient de bine. La Palermo le-a dovedit cu modul ăsta tenace de a sta în punct, de a forța eroarea și de a-și surpinde, din când în când, adversarele cu lovituri câștigătoare pe Jasmine Paolini și Caroline Garcia, jucătoare mult mai bine clasate ca ea, dar și pe rusoaica Elina Avanesyan şi pe Wang.  

După maratonul de ieri din semifinala cu Sara Sorribes Tormo, unul dintre cele mai lungi meciuri din acest sezon din circuitul feminin, încheiat mult după miezul nopții, Irina Begu a revenit pe teren cu o evoluție remarcabilă. Deși erau temeri că nu se poate recupera la timp pentru această finală și resursele de energie erau limitate, Irina s-a ridicat acestui moment într-o manieră exemplară: a jucat fără greșeală, reverul a fost la înălțime iar întreg arsenalul ei de lovituri, începând cu serviciul, a funcționat la capacitate maximă. Când toate lucrurile astea se întâmplă – mai ales pe zgură – tenisul Irinei poate deveni greu de contracarat; e un tenis așezat, dar agresiv, nuanțat și cu lovituri grele, dificil de gestionat de orice adversară. 

Finala a fost fără istoric, fără răsturnări de situații sau mari drame. Am avut parte de un meci controlat cap-coadă de Irina, fără momente de scăpări și cu un nivel excelent susținut timp de două seturi, fără a-i da vreo șansă italiencei să apuce de undeva meciul, ori fără a-i deschide vreo portiță. 

Cu acest succes, Irina se va apropia, începând de mâine, de revenirea în top 30. Ea va urca pe locul 33 de luni și va avea șansa ca în următoarele săptămâni să se întoarcă în top 30 pentru prima dată din 2017 încoace. 

https://twitter.com/WTA/status/1551272934496276480?s=20&t=ltuFJEzTLtZJzXpHKTYdrw

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi

Madison Keys, care a câștigat acest turneu cu trei ani în urmă, o elimină în optimi la Cincy pe numărul 1 Iga Swiatek, 6-3, 6-4.

Și ce fain gestul acelei voluntare care a consolat-o pe Iga în drumul către vestiar.