Interviul Simonei. Care-s ideile care se desprind după pasul făcut de jucătoare

Treizecizero | 27 aprilie 2023

Cu ce rămânem după interviul dat de Simona Halep în Tennis Majors, prima ei reacție după șapte luni de incertitudini.

Șapte luni de incertitudine și speculații interminabile; șapte luni de lipsă a oricărui alt element oficial de la acea notificare teribilă care a șocat lumea tenisului în luna octombrie a anului trecut, când International Tennis Integrity Agency a anunțat că Simona Halep este suspendată provizoriu, drept consecință pentru un test pozitiv înregistrat la un control anti-doping efectuat la US Open. O perioadă căreia Simona i-a pus azi punct, alegând să vorbească pentru prima oară despre ce i s-a întâmplat, despre ce a făcut în această perioadă și despre ce speranțe are ca situația ei să fie soluționată și, mai apoi, depășită cu succes.

Interviul – dat pentru Tennis Majors – e aici. Cu ce rămânem după el?

Cadrul e important

Întâi, două idei despre logistica lui. Mai oficial de atât nu poate fi decât la tribunal. Tennis Majors notează că echipa legală a jucătoarei a putut „confirma că declarațiile Simonei sunt exacte”. Tradus din oficialeză, asta înseamnă că fiecare cuvânt spus de Simona în acest interviu a fost cântărit și gândit cu mare atenție înainte ca interviul în sine să aibă loc, lucru făcut de mai mulți specialiști, de la cei legali la consultanți de imagine. Ceea ce, evident, este foarte bine. Acesta e modul profesionist de a face lucrurile într-o astfel de situație. Mai ales ținând cont de posibilele repercusiuni pe care le-ar fi putut avea cuvintele ei.

Și detaliile vizuale sunt importante, pentru că ele dau tonul. Cadrul filmării, imaginea, culorile, contrastul, mina demnă, serioasă și asumată a Simonei din fotografiile care însoțesc interviul; până și prezența sponsorului tehnic, care indică faptul că toate-s la locul lor la acel capitol, adică Nike e în continuare partenerul Simonei. Toate detaliile astea importante într-o comunicare de criză arată că s-a lucrat cu atenție și s-a lucrat bine pentru ca mesajul Simonei, unul de mare importanță, să fie perceput și primit cum era de dorit.

Nu în ultimul rând, e important de notat unde dă Simona acest interviu. Tennis Majors este o publicație de tenis lansată de însuși Patrick Mouratoglou, antrenorul Simonei; Mouratoglou a cofondat TM în 2020, alături de Serena Williams, legendara jucătoare pe care o antrena la acel moment (e neclar dacă Serena mai e implicată în acest moment în acționariatul sau finanțarea publicației).

Faptul că Simona a ieșit cu acest mesaj într-o publicație internațională e important strategic, pentru felul în care el e preluat mai departe, dar și pentru credibilitatea lui. În secundar, e și o notă pentru presa (de sport) română, a cărei relație sucită, încordată de-a lungul anilor, și, la acest moment, pur protocolară cu Simona nu a creat contextul necesar și nu a încurajat-o pe aceasta să se deschidă de o asemenea manieră cu o publicație din România pe un astfel de subiect major.

Ideile de bază

Sunt trei lucruri esențiale în interviul Simonei.

Unu: ea reiterează faptul că nu s-a dopat de facto, că nu a consumat, ingerat, luat, procurat – orice alt verb care să implice intenția – în cunoștință de cauză vreo substanță interzisă. Mai mult, își reafirmă poziția de principii, aceea de sportiv care militează pentru un sport curat, pentru lupta anti-dopaj. Pare o formalitate – la urma urmelor, nu e nimic nou – dar e foarte important să o auzim și să o vedem spunând asta cu subiect și predicat. Dată fiind importanța acestei luări de cuvânt publice, explicată la punctul anterior, e evident că același lucru îl va spune și la tribunal, deci e esențial de știut și de reconfirmat care e poziția oficială a Simonei. Mai ales după atâta tăcere. Și e îmbucurător (și deloc surprinzător, pentru cine o cunoaște) de aflat că această poziție nu s-a schimbat câtuși de puțin de la reacția ei inițială din octombrie.

Doi: ea anunță un update important. Anume că specialiștii pe care i-a angajat au găsit explicația pentru testul pozitiv – al cărui rezultat, odată ce a fost confirmat și de proba B, nu poate fi contrazis în vreun fel. Însă el poate fi explicat. Și asta au făcut cei doi specialiști amintiți de Simona, care au determinat, în mod independent unul de altul, adică fiecare având propriul lui proces, că un supliment alimentar consumat de Simona a fost contaminat cu o cantitate foarte mică din roxadustat, păcătoasa substanță al cărei consum e încadrat, în cuvinte puține, printre cele mai serioase acte de dopaj.

Simona mai spune că aceste dovezi au fost înaintate către ITF, care însă nu le-a luat în calcul (nu știm de ce, dacă e pur și simplu o procedură sau alt motiv; ITF nu a comentat în primă fază, atunci când Tennis Majors a solicitat un punct de vedere).

Simona de asemenea anunță că a fost supusă altor 10 alte teste antidoping din octombrie, de la anunț încoace, atât de sânge, cât și de urină, și toate au ieșit negativ. De altfel, și înainte de US Open fusese de asemenea testată, iarăși cu rezultat negativ.

Trei: motivul final al acestui interviu. Simona declară cu subiect și predicat, fără ocolișuri și metafore, că își dorește să fie judecată, că întreaga procedură durează de deja prea mult timp și că s-a intrat într-un teritoriu în care lucrurile nu mai sunt corecte față de ea.

„Sunt șapte luni de când am fost suspendată în primă fază, deși toate dovezile sunt strânse încă din decembrie. Nu cer un tratament special. Cer doar să fiu judecată. Cât de mult poate să mai dureze?”

Simona arată că și-a dorit să evite orice comentariu până la soluționarea cazului (atât din motive evidente, personale, pentru că nu i-ar fi făcut bine să vorbească în primă fază până nu știa exact care-s datele problemei; dar și, cel mai probabil, din rațiuni legale).

Faptul că vorbește acum este, simultan, un strigăt evident de frustrare, care se simte în fiecare cuvânt, dar și o mutare strategică foarte probabil gândită îndelungă. E un pas prin care face tot ce poate ea în poziția ei pentru a grăbi o soluționare, oricare ar fi ea. Adică o judecată a cazului, pentru a se putea lua o decizie finală, decizie după care toată lumea, în frunte cu ea, să-și poată vedea mai departe de viață în cunoștință de cauză. Vorbind acum, înainte de verdict, ea demonstrează și că nu are nimic altceva de ascuns.

Simona critică, așadar, public, organizațiile anti-doping ale tenisului pentru că i-au amânat în mod repetat audierea la tribunalul independent, o audiere la care are dreptul.

Nu cred că mai trebuie explicat cât de grea e situația prin care trece Simona, ar trebui să fie evident pentru oricine. Dar șocul, stupoarea, necazul aduse de faptul că se găsește suspendată din sportul pentru care s-a pregătit toată viața, din jobul ei, pentru ceva ce nu a făcut în cunoștință de cauză – toate astea sunt agravate de lentoarea cu care se mișcă lucrurile. E ceea ce transmite Simona. Vrea doar să ajungă în situația în care să își prezinte apărarea, să-și declare nevinovăția, să-și apere și să-și curețe imaginea și să primească un verdict.

E de asemenea evident pentru toată lumea că, atunci când va veni, verdictul va însemna, aproape inevitabil, o suspendare, fie ea și cât de mică, în funcție de cum va fi încadrată fapta pentru care ea (deși nevinovată de facto) va trebui să-și asume responsabilitatea. Pentru că nevinovăție (în sensul de inocență) nu echivalează în acest caz cu nicio suspendare. Dar nu despre asta e vorba aici, și în mod evident Simona e pregătită pentru a-și asuma responsabilitatea. E vorba despre întreaga procedură, care, în cuvintele ei, „durează atât de mult” și care o ține departe de teren. Un timp pe care nu i-l va da nimeni înapoi.

Ce mai devine clar de acum? RG nu mai e posibil

Dacă mai păstram o urmă de speranță pentru ca Simona să prindă cumva în ultimul moment trenul pentru Roland-Garros 2023 – scenariul plauzibil fiind un wild-card pentru calificări -, această speranță poate fi de acum ștearsă. Faptul că audierea e programată pentru 28 mai – o dată care, spune Simona, încă poate fi modificată – taie orice posibilitate pentru ca Simona, campioană la Paris în 2018, să mai ajungă la turneul francez anul acesta. 28 mai e, de altfel, prima zi a tabloului principal la RG.

E continuarea unui lung șir de ghinioane la această competiție de după titlul câștigat acum (deja!) cinci ani. În 2019, ea a ieșit surprinzător, învinsă de Anisimova în sferturi, iar în 2020, ediția aceea de toamnă, a pierdut în optimi cu Swiatek. În 2021 a ratat prezența, din cauza acelei accidentări grave, iar în 2022 a suferit ceea ce fost apoi determinat a fi un atac de panică în meciul ei din turul al doilea. Este al doilea turneu de Grand Slam consecutiv pe care Simona îl ratează în perioada acestei suspendări provizorii, după Australian Open. La ora suspendării, ea era în Top 10. În acest moment, grație punctelor acumulate majoritar în segmentele de iarbă – hard de anul trecut, ea e pe 26.

Wimbledon devine acum următoarea țintă, dar și acest turneu pare, în mod realist, o speranță fadă la acest moment.

Mai știm și că parteneriatul cu Patrick Mouratoglou nu e sub niciun nor

Mai e de notat că acest interviu certifică faptul că relația cu antrenorul francez e în continuare la fel de solidă ca la început. Supus poate cel mai mult speculațiilor în această perioadă, în care l-a pregătit temporar și pe danezul Rune, Mouratoglou e în continuare în colțul Simonei.

Asta e confirmat nu doar logistic – prin faptul că interviul e dat în Tennis Majors – ci și de cuvintele Simonei: „Primul lucru pe care l-am făcut a fost să îi trimit mesaj lui Patrick, antrenorul meu, să-mi confirme că am înțeles corect că testul de urină a ieșit pozitiv. Din acel moment, am putut conta pe susținerea lui. A fost alături de mine în fiecare pas din acest proces, așa am putut descoperi adevărul.”

Important: Simona nu și-a pierdut cu nimic din motivație

Ar trebui să fie iarăși evident pentru oricine că Simona nu va abandona, dar uneori avem nevoie de confirmări. Și iat-o venind și pe asta. Simona spune că își dorește în continuare să joace tenis la cel mai înalt nivel, să-și recapete viața pe care a avut-o înainte de acest episod nefericit. „Simt că vreau să revin și să o iau de la capăt. Vreau să fiu la fel de puternică cum am fost înainte de suspendare, ba chiar mai mult, dacă e posibil. Lucrez la asta și știu că va fi foarte dificil, pentru că vor fi curând aproape opt luni de când nu am mai jucat un meci oficial, plus toată presiunea acestui caz. Cred cu convingere că dacă voi munci din greu, pot să joc din nou la cel mai înalt nivel.”

Cuvintele astea sunt muzică pentru urechile fanilor ei, e tot ce și-a dorit toată lumea să audă. E încă prea devreme pentru genul ăsta de speculații – mult mai plăcute – dar, în măsura în care toate aceste probleme se vor termina într-un interval rezonabil, adică anul acesta, Simona e în continuare în poziția în care își poate regăsi nivelul și poate din nou să concureze la cel mai înalt nivel. Despre asta, la momentul potrivit.

Până atunci, ce reținem din acest interviu e că veștile așa-și-așa sunt mai bune decât nicio veste. Simona a vorbit public, a dat un mesaj clar, convingător, întărind ceea ce numeroase personalități credibile din lumea tenisului au garantat practic pentru ea. A mai arătat și că nu e dispusă să accepte în tăcere toată această tergiversare. Afară de revenirea ei pe teren, în condițiile date, asta-i cea mai bună știre posibilă.

Credit foto: Tennis Majors

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi