Iga, dominantă! Iga Swiatek recucerește titlul Roland-Garros cu a 35-a victorie consecutivă

Radu Marina | 4 iunie 2022

Inevitabilul se produce: Iga câștigă la Paris, își duce seria de victorii consecutive la 35 și o egalează astfel pe Venus Williams, cea care deține recordul de cele mai multe victorii la rând în ultimii 20 de ani.

Roland Garros este oferit de

Iga Swiatek este noua campioană de la Roland-Garros, după o altă victorie dominantă, 6-1, 6-3 în finala cu Coco Gauff. La prima ei prezență într-o finală de Grand Slam, tânăra americancă de 18 ani nu a avut nicio soluție în fața formei excepționale a polonezei. Swiatek, 21 de ani, câștigă astfel al doilea ei titlu la Roland-Garros, după cel de debut, din 2020.

Liderul mondial ajunge la 35 de victorii consecutive, egalând astfel cea mai lungă serie de victorii de după 2000, reușită de Venus Williams.

A fost cea mai tânără finală la Paris din 1997 încoace. Swiatek mai are o statistică greu de crezut. Acesta este al 9-lea ei titlu din 10 finale, iar în toate aceste nouă victorii, ea a pierdut 5 game-uri în doar două ocazii.

***

Încă dinaintea tragerii la sorți a tabloului, aproape toată lumea tenisului o vedea drept favorită pe Iga la câștigarea titlului. Devenise chiar o certitudine că va duce la capăt cu bine acest turneu și va reuși să se impună a doua oară la Paris, după un sezon de zgură în care a câștigat la Stuttgart și la Roma. 

Două săptămâni mai târziu, cu un singur set pierdut în șapte meciuri, Iga Swiatek își duce la bun sfârșit misiunea la fel cum o face din februarie, de când n-a mai pierdut niciun meci: dominant, fără cusur, fără emoții, scurt, copleșitor. 

Cu acest trofeu, Iga ajunge la șase titluri consecutive (Doha, Indian Wells, Miami, Stuttgart, Roma) și devine prima jucătoare care câștigă șase trofee la rând din 2008 încoace, de la Justine Henin. 

Unde și cum s-a făcut diferența 

Coco Gauff nu are încă jocul prin care să învingă un stil de joc avântat, agresiv și sufocant precum al lui Swiatek. Americanca încearcă să facă bine multe, dar încă nu are acel “lucru” cu care să facă diferența: are forță, dar loviturile ei nu pot pune în defensivă o jucătoare precum Iga doar dintr-o singură lovitură. Acoperă bine terenul, se apără și știe cum să iasă din defensivă și să treacă în atac, dar nu poate face asta un meci întreg. 

De asemenea, construcția ei ca jucătoare nu e bazată pe un tenis de atac pur sânge. E mai degrabă un tenis echilibrat, cu tendințe agresive, care în finala de astăzi n-a avut niciun răspuns în fața modului uluitor în care Iga a atacat, a returnat, și-a construit atacurile și a pus presiune cu lovituri iuți, tari și foarte tari de la absolut prima minge. 

Gauff n-a avut cu ce opri avalanșa care a venit înspre ea tocmai pentru că nu are acel element pe care să-l execute impecabil și să se poată baza pe el. Nu strălucește doar în defensivă, astfel încât să fi putut forța, măcar, câteva erori din partea polonezei, ca apoi să construiască pe ele și să creeze un momentum. Și nici nu are o agresivitate ieșită din comun prin care să o țină pe poloneză în spatele liniei de fund, astfel încât să nu-i mai permită să atace atât de des și atât de precis. 

A fost așadar, o finală care a mers doar într-o singură direcție și a cărei desfășurare n-a avut vreun istoric anume; Iga a făcut ceea ce face de 34 de meciuri încoace: a dominat, și-a impus tenisul cu aceeași lejeritate și, în final, a câștigat. Din nou. A 35-a oară la rând. 

Ce o face specială pe Iga Swiatek

Să câștigi 35 de meciuri la rând nu poate fi decât memorabil și special. Mai ales într-un circuit feminin care, după dispariția Serenei Williams, a trecut prin diverse faze și, afară de segmentul lui Ash Barty, nu a mai existat o jucătoare care să domine într-o asemenea manieră, punând o barieră clară și evidentă între ea și restul competitoarelor.  Ceea ce reușește poloneza e, așadar, remarcabil. Totuși, ce face Swiatek atât de bine? Și ce o diferențiază atât de net de celelalte adversare? 

În februarie 2021, înaintea meciului dintre Simona și Iga de la Australian Open, scriam că “încă nu există vreo altă jucătoare în circuit care să facă pe teren ce face Swiatek. Iar confirmările pe care le-a primit după Roland Garros o fac și mai greu de învins, pentru că are încredere și pentru că știe ce poate. Poloneza are o claritate în joc ieșită din comun, iar asta e ceea ce derutează multe adversare – inclusiv pe Simona. Felul în care Iga își construiește atacurile, aproape fără să realizezi ce te așteaptă, modul în care lovește din deplasare, deși ai zice că nu va mai ajunge la minge și punctul e al adversarei, sau naturalețea cu care combină agresivitatea, defensiva și jocul variat – toate astea pot deveni, de cele mai multe ori, copleșitoare pentru orice adversară. Pentru că le face pe toate foarte bine și pentru că are un feeling aparte – niciodată nu insistă prea mult (nici cu atacurile, nici cu jocul la așteptare, nici cu efectele/scurtele) și e mereu atentă să rămână imprevizibilă cu alegerile pe care le face.”

Multe lucruri nu s-au schimbat de atunci. Ce s-a schimbat profund e încrederea, lucru care a dus-o la un alt nivel din punct de vedere al tenisului. Atacurile sunt mai intense și mai dure, schimbările de direcții mai rapide și mult mai dese, pofta de joc și capacitatea de a acoperi terenul e incredibilă în multe momente. Victoriile au adus victorii și i-au înlăturat Igăi și ultimele dubii avute, iar când asta s-a întâmplat – mai ales pentru o jucătoare care gândește mult, care e curioasă, care își pune multe întrebări și caută permanent răspunsuri – declicul s-a produs. Și odată cu asta a început și dominația ei. 

Daria Abramowicz, psihologul cu care Swiatek lucrează de mulți ani, spunea la un moment dat faptul că nu îi poți cere unui sportiv să câștige mult dacă el nu e bine cu el, în primul rând. Prima condiție care trebuie bifată, mai spunea ea, e acea pace interioară pe care fiecare trebuie să și-o poate găsi la un moment dat. Abramowicz sublinia că obiectivul ei cu Swiatek a fost și rămâne să o facă să fie liniștită și să nu-și piardă niciodată reperele, pentru că, într-un sport ca tenisul, unde presiunea te poate sufoca și bloca, asta-i cel mai bun remediu să rămâi în față. 

Iga arată, în aceste momente, a jucătoare care nu doar că și-a găsit reperele și liniștea – acea liniște că faci ce trebuie, cum trebuie, că ești mulțumit de ce faci și că orice efort și sacrificiu merită deplin – ci mai ales a jucătoare care a descoperit că limitele nu mai există. Are o lejeritate fantastică în deplasare, în cum aleargă, cum acoperă terenul și, cel mai important, cum lovește: fiecare minge a ei, chiar dacă nu e un winner, e o minge grea, care împinge adversara metri buni în spatele liniei de fund. Iar atacurile și viteza de reacție sunt ceva rar văzut în circuitul feminin prin felul alert, variat și rapid în care le utilizează. 

Mențiuni speciale pentru Coco Gauff 

Calificarea în prima finală de Grand Slam – la doar 18 ani –   a lui Coco Gauff a fost luată de foarte mulți ca un lucru absolut firesc, care trebuia să se întâmple și care era anticipat. Calificarea americancei în prima finală de Slam, deși extraordinară pentru vârsta ei și pentru tot parcursul din aceste două săptămâni, unde nu a pierdut niciun set până în finală, n-a avut parcă, strălucirea și nici șocul care de multe ori există în astfel de situații, când o jucătoare atât de tânără ajunge într-o finală de Slam. 

Nu a avut aceste două ingrediente pentru că Gauff, deși a împlinit în urmă cu trei luni 18 ani, e o constantă a circuitului WTA și o jucătoare relevantă de la care așteptările au fost și sunt imense. Calificarea ei în finală de la Roland Garros a fost privită ca un dat. Desigur, așteptările acestea au fost și sunt întemeiate: lider mondial la juniori, campioană de Grand Slam la Paris la 14 ani, câștigătoare de turneu WTA la 15 ani. 

Dar tocmai datorită acestor motive și a presiunii enorme care a existat asupra ei, fiind considerată noua Serena Williams sau noua Venus Williams (chiar ea spunea, recent, că a auzit asta atât de des și i s-a repetat atât de mult încât chiar și ea parcă începuse să creadă), această performanță rămâne remarcabilă. Faptul că a rămas atentă la ce are de făcut, că a continuat să se îmbunătățească și să crească – în plan mental, ca joc, ca mod de a vedea și înțelege tenisul – și a evitat să se uite prea mult în jur a ajutat-o să ajungă în punctul în care e acum. 

A ajutat-o, probabil, și apariția Emmei Raducanu. Pentru că înaintea Emmei, dintre jucătoarele tinere și de perspectivă, toți ochii erau asupra ei și de la ea se aștepta mult, de fiecare dată, la fiecare turneu. Succesul Emmei („ea ne-a arătat că se poate”) a mai slăbit așteptările celorlalți în privința lui Coco și, foarte posibil, ca și asta să fi jucat un rol important prin simplul fapt că a trecut puțin pe sub radar. 

Prezența 30-0 la Roland Garros este susținută de
Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi