Gabriela Ruse ne arată, în meciul cu Muguruza, de ce poate mai mult, dar și de ce încă n-a obținut ce poate

Radu Marina | 3 aprilie 2019

Promițător – dar nu tocmai surprinzător – e că nivelul arătat cu Muguruza îi permite Gabrielei Ruse să se bată de la egal la egal cu o jucătoare atât de valoroasă. Și acesta e, poate, cel mai mare câștig după această săptămână: și-a dovedit că tenisul ei e suficient de bun pentru circuitul WTA. Tot ce trebuie să facă e să persevereze. Ceea ce, adesea, e cel mai greu lucru

Ajunsă pe tabloul principal al turneului de la Monterrey ca lucky loser, Gabriela Ruse a profitat de această șansă doar pe jumătate: la a patra ei prezență a carierei pe tabloul principal al unui turneu WTA, Gabi și-a măsurat nivelul cu campioana en-titre Garbine Muguruza, a pus-o în dificultate pe dubla câștigătoare de Grand Slam, dar n-a putut fugi cu victoria.

A fost aproape, așa cum a fost și în urmă cu un an la Wimbledon, când a avut șase mingi de meci în fața Agnieszkăi Radwanska. A impresionat și de data asta, însă n-a reușit să facă pasul final.

Au fost și diferențe față de meciul de la Wimbledon, când Ruse a fost la un singur punct de victorie. Cu Muguruza, Gabriela n-a mai ajuns în situația de a servi pentru meci, dar ar fi putut ajunge acolo, dacă și-ar fi conservat avantajul avut în cele două seturi: 4-1 în primul set, 5-4 și trei mingi de set în setul doi. N-a reușit, iar când asta se întâmplă în fața unei jucătoare experimentate și valoroase, totul se poate dărâma într-un timp relativ scurt – ceea ce avea să se și întâmple. De la 4-1, Ruse a pierdut următoarele cinci game-uri, implicit și setul, iar în setul doi, de la acele mingi de set ratate, a mai făcut un singur game.

Lucrurile astea sunt explicabile. Pentru o jucătoare fără niciun fel de experiență la acest nivel, care are un singur meci câștigat pe tabloul principal al unui turneu WTA (București 2017), teama de victorie există, lucru confirmat chiar de ea, anul trecut în timpul turneului de la Wimbledon, când a dat exemplu un meci jucat cu Magdalena Rybarikova. „Am jucat cu Rybarikova la Nottingham (în 2018), am revenit, iar în decisiv am avut mingi de 2-0 și eram foarte stresată că aoleu, să vezi că o să câștig. Și mi-a fugit concentrarea.”

Pe lângă asta, îi lipsește acea experiență necesară în circuitul WTA, experiență pe care o poate căpăta doar cu ajutorul unor meciuri de acest gen. Cu cât va juca mai mult, cu atât se va obișnui cu nivelul, cu viteza de joc, cu numele mari, cu terenurile principale. Marea problemă este că asemenea meciuri nu sunt ușor de obținut – drept dovadă cât timp a trecut de la ultimul ei meci jucat pe o arenă mare, în fața unei jucătoare mari.

Deocamdată, clasamentul (va fi pe 224 de luni) îi permite să joace doar în calificări de turnee WTA – și acelea extrem de limitate. Însă parcursul avut la Monterrey e promițător. La primul ei turneu WTA de anul acesta, ea a ajuns în finala calificărilor după două victorii valoroase cu favorita 7, Katie Swan (6-2, 7-5) și cu sârboaica Jovana Jaksic (6-2, 6-4), dar a pierdut în fața Kristinei Kucova, intrând apoi ca lucky loser, după retragerea celor două jucătoare din Marea Britanie, Katie Boulter și Heather Watson.

La fel de promițător – dar nu tocmai surprinzător – e și tenisul arătat cu Muguruza. Faptul că nivelul jocului ei îi permite să se bată de la egal la egal cu o jucătoare ca Muguruza, e extraordinar. Și acesta e, poate, cel mai mare câștig după această săptămână: și-a dovedit, dacă mai avea dubii, că tenisul ei e suficient de bun pentru circuitul WTA. Nu sunt multe acele jucătoare care o pot domina pe Muguruza de pe baseline așa cum a făcut-o Ruse o vreme îndelungată în cele două seturi (25-23 a fost raportul loviturilor câștigătoare în favoarea Muguruzei). E un tenis cu tente sharapoviene, spectaculos, dar căruia îi lipsește consistența, iar asta o trage mult în jos. De aceea și progresul ei, deși există, nu e atât de vizibil. Sunt pași mici, dar direcția pare cea corectă.

Dacă mergem pe acest fir, vom constata că în circuitul WTA există multe jucătoare care la 21 de ani, vârsta Gabrielei, au intrat deja în top 100, au câștigat Slamuri sau chiar au ajuns pe locul 1 mondial. În timp ce Gabriela a câștigat un singur meci pe tabloul principal al unui turneu WTA și a urcat până pe locul 182 mondial, cea mai bună clasare. Pare descurajant? Nu, n-ar trebui să fie. Tenisul nu e un sprint. Fiecare avansează în propriul lui ritm, iar progresul altora nu e un indicativ în ce privește propriul progres. Dacă Gabriela Ruse încă nu a ajuns acolo până la această vârstă, nu înseamnă că nu va mai ajunge niciodată.

Fiecare jucător se dezvoltă și se maturizează în propria-i viteză, dar și în funcție de cât permite corpul. Gabrielei nu i-a permis; în urmă cu un an, înainte de Wimbledon, se gândea chiar să se retragă din tenis din cauza unei accidentări la genunchi, antrenorul ei fiind cel care a sfătuit-o să continue și să-și mai dea o șansă.

Sunt lucruri care contează, cântăresc greu și lasă urme. Faptul că Ruse și-a dat o șansă, joacă, e competitivă și se apropie din nou de primele 200 de jucătoare ale lumii, e remarcabil în acest context. Și vestea cea mai bună e că nu e nevoie de prea multe pentru a se crea acel declic, atât timp cât tenisul ei n-are niște vulnerabilități evidente. Alte câteva episoade precum Monterrey și totul poate căpăta, brusc, sens.

***

NOU, în 30-0 Shop! Am lansat 30-0 Sox!

Cea mai nouă idee de la 30-0 este gata să-ți coloreze primăvara. Lansăm 30-0 Sox, o colecție de șosete 30-0 cu inspirație din tenis, fabricate în România.

Ai de unde să alegi! Avem cinci modele, dintre care unul special pentru copii, plus un pack avantajos, format din trei modele complementare.

Alege-ți modelele preferate de AICI!

Îți place?
Cele mai noi