Dominic Thiem câștigă US Open! Austriacul îl învinge pe Alexander Zverev într-un maraton de cinci seturi, pentru primul titlu de Grand Slam al carierei

Adrian Țoca | 14 septembrie 2020

Dominic Thiem a câștigat US Open după o finală cu o desfășurare dramatică: 2-6, 4-6, 6-4, 6-3, 7-6 (6). Austriacul a convertit a treia minge de meci, într-un final jucat cu sufletul la gură

Dominic Thiem a câștigat US Open după o finală cu o desfășurare dramatică: 2-6, 4-6, 6-4, 6-3, 7-6 (6). Austriacul a convertit a treia minge de meci, într-un final jucat cu sufletul la gură; Thiem a avut probleme cu crampele în ultimele minute și a avut deplasarea foarte afectată, în vreme ce Zverev a capotat iarăși cu vechea lui problemă, serviciul, în cele mai nepotrivite momente. Zverev a servit pentru titlu la 5-3, Thiem a servit pentru titlu la 6-5: amândoi și-au pierdut serviciul. S-a ajuns în tiebreak, unde schimbările de momentum au fost nebunești. Finalmente, după două mingi de meci ratate, Thiem a consolidat-o pe a treia, câștigând primul său titlu de Grand Slam.

Dominic este primul jucător din Era Open care câștigă o finală de US Open revenind de la 0-2 la seturi.

Simona

*

Finala masculină a fost realmente o metaforă pentru întregul turneu: uneori sclipitoare, alteori haotică; uneori cu greșeli bizare, dar atât omenești, alteori cu decizii inspirate și curajoase, cum a fost însăși organizarea Open-ului. S-a încheiat cu o revenire pentru cărțile de istorie, în spiritul diverselor răsturnări de scoruri pe care le-am văzut în astea două săptămâni. Și cu o loterie în ultimele minute, cum altfel decât dramatică, poate cuvântul cel mai potrivit cu care să expediem în arhivă US Open 2020.

Dominic Thiem era un fel de shadow Grand Slam Champion, împrumutând un termen din politica britanică. Pentru mai toată lumea, era cel mai valoros jucător din circuit care nu câștigase încă unul. La a patra sa finală de Grand Slam, după două pierdute cu Nadal, pe terenul preferat al acestuia, și una pierdută cu Djokovic, pe terenul preferat al acestuia, Thiem își plătise dările către Zeii Tenisului. Acum, spuneam cu toții la unison înainte de finală, a venit vremea lui.

Argumentele nu lipseau: un tenis mai bun, per total, un tenis mai bun și în acest turneu. Experiență mai multă într-o astfel de ocazie, experiență mai multă și per total. Un head-to-head complet avantajos (7-2, inclusiv 3-0 în Slamuri) și, citându-l pe Daniil Medvedev, a avut în ultimele meciuri „a winning energy”. Mai pe șleau, combinația aceea de încredere, tenis câștigător și atitudine de campion. Totul mai lipsea doar confirmat pe teren.

Poate că Zverev a fost însă prea ușor trecut cu vederea în această discuție care s-a centrat tot mai mult pe Thiem, pe măsură ce tabloul s-a apropiat de final. Germanul nu a ajuns deloc convingător în finală. Nici cu Coric, în sferturi, cu atât mai puțin cu Carreno Busta, în semifinale – când a revenit el de la 0-2 la seturi – jocul lui nu a convins. Criticat de Martina Navratilova pentru jocul pasiv din aceste două meciuri („cu un astfel de joc, o să câștigi de multe ori împotriva jucătorilor care vin să nu piardă, dar n-o să câștigi Slamuri așa. N-o să-i bați pe jucătorii de top, pentru că sunt prea buni pentru așa ceva”), Zverev a răspuns: „Poate că ar trebui să se uite la recordul meu împotriva celor mari. Poate ar trebui să se uite că am record pozitiv cu Roger și l-am bătut pe Novak în multiple ocazii în meciuri mari și în finale”.

Însă, lăsând la o parte că Zverev a arătat în finală că a auzit ce era de auzit referitor la joc, e de observat altceva: în sferturi și în semifinale, Zverev a fost mare favorit. Erau meciuri pe care n-avea voie să le rateze, dată fiind ocazia imensă oferită de ieșirea lui Djokovic din schemă. Era o presiune suplimentară – cine vrea să rateze astfel de oportunități? -, iar Zverev nu e neapărat cel mai bun când trebuie să care o astfel de etichetă de favorit, și povara care vine cu ea. Când se simte mult mai bine, însă, e în postura de relativ outsider în meciuri mari: finalele, duelurile cu Big Three, scena cea mai mare, luminile. Era exact ce-i oferea această finală de la US Open. Emoția debutului într-o astfel de ocazie nu era sentimentul predominant pentru el; mai acută era senzația că, eliberat de așteptări, n-are nimic de pierdut, ci totul de câștigat.

În schimb, pentru Thiem era totul de pierdut. Cu toate eforturile lui de a respinge, prin declarațiile din a doua săptămână, presiunea de favorit, Thiem știa că finala e a lui de pierdut. Pentru motivele enumerate mai sus vizavi de matchup-ul în sine cu Zverev – clar un meci de câștigat -, dar și pentru ocazie. O a patra finală de GS pierdută ar fi atârnat greu, iar Thiem nu e chiar la început de drum, deși mulți fani îl adaugă adesea, din simpatie sau din obișnuință, în categoria „Noul Val”. Și, deși oportunități la titluri de Slam probabil că ar mai fi avut, nu știi niciodată când e, de fapt, ultima ta șansă la ceva. Poate că mai ai, dar poate că nu mai ai. Nu vrei să iei for granted pe nimeni și nimic. Și adesea înveți asta suferind pe propria piele.

Zverev a mai avut un moment în care i-a stricat petrecerea lui Thiem. La Mastersul de la Madrid din 2018, care realmente pare acum un secol, dar de la care abia ce au trecut doi ani și jumătate, austriacul îl învinsese în sferturi pe Rafael Nadal – trebuia să fie marele lui breakthrough, trebuia să fie momentul în care el avea să fie cel care să câștige un prim titlu de Masters. În finală însă a dat peste un Zverev absolut impecabil, care nu i-a dat nicio șansă, învingându-l în două seturi relativ scurte.

În timp ce Sasha își punea în practică un plan de joc asemănător în prima oră a finalei US Open, m-am gândit mult la acea finală de la Madrid, la șansele din viață despre care nu știi exact dacă sunt sau nu ultimele, la declarațiile date de Navratilova despre Zverev și la declarația Victoriei Azarenka despre ego-ul ei: mult mai mic de acum, comparativ cu acum șapte ani, spunea Vika. Zverev, nu tocmai cunoscut în circuit pentru ego-ul lui mic, poate că a ascultat totuși mesajul Navratilovei și a înțeles cu ce tenis poți câștiga un titlu de Grand Slam.

După doar o oră și un minut jucate, Zverev avea minge de 2-0 la seturi, la 6-2, 5-1. Ce neverosimil, nu? Cu siguranță, o parte de contribuție la acea stare de fapt a avut-o și Thiem – în special bucata din setul doi de până la 5-1, când a părut de-a dreptul buimac și pierdut. Însă Zverev a fost artizanul acelei situații, aducând un tenis încrezător, agresiv, curat, first-strike, curajos. Din momentul în care Zverev a urcat prima oară la fileu, era semnul că germanul a venit să joace, în loc să rămână pasiv. Să-și creeze oportunități, în loc să răspundă. Lovind câștigător de pe ambele părți și servind cu încredere (12 din 13 pe primul serviciu în primul set), Sasha s-a instalat confortabil la conducere, 6-2, cu 16 winners și doar 6 unforced.

Dincolo, Thiem lăsa să curgă erori neforțate și selecții discutabile de lovituri. Slice-ul de rever – o revelație a ultimului an la austriac – care i-a creat atâtea probleme lui Zverev în întâlnirea lor de la Australian Open, n-a fost eficient în această parte a meciului, și e de lăudat cât de bine a jucat Zverev aceste mingi. Dar, per total, austriacul părea slab, sau slăbit, departe de nivelul de forță și energie cu care ne-a obișnuit. Acea „winning energy”? Pe nicăieri de găsit.

Lucrurile au continuat așa și în setul al doilea, cu Zverev procurându-și rapid un avantaj de două break-uri, prin aceeași strategie ofensivă aplicată foarte curat. E mereu în egală măsură interesant și enervant de discutat în termeni de „ce-ar fi fost dacă?”, dar ce-ar fi fost dacă Zverev ar fi închis la 6-1 acel set secund? Ar mai fi revenit Thiem la un nivel în care să mai creadă? S-ar fi îndreptat finala către un 3-0 sec și am fi discutat acum despre una dintre cele mai lipsite de sare și piper finale de Slam din istoria recentă?

Cert e că Zverev a avut acel 6-1 în rachetă, în special în a treia minge de set, când a urcat pentru un voleu pe care l-a vrut poate prea bun (era suficient unul solid), și a sfârșit trimițându-l în out. Thiem s-a agățat un pic de moment, ajutat și de câteva duble greșeli ale oponentului (una venită prompt chiar după acel voleu ratat la set point), și a reușit să mai prelungească setul secund și să evite un scor care ar fi arătat teribil; dar groapa pe care și-o săpase era prea adâncă pentru a mai ieși din ea: Zverev a închis setul secund la 6-4.

În schimb, acele trei game-uri la rând au făcut ceva pentru Thiem. Nu imediat, pentru că austriacul s-a văzut prompt condus cu break și în setul al treilea, după un game de serviciu în care a salvat două BP, dar l-a sfârșit cu o eroare neforțată urâtă. La 2-0 la seturi, 2-1 în setul 3 și un Thiem absent, te gândeai că finala are potențial să devină poate cea mai slabă din memoria recentă. Din fericire pentru austriac, el a putut replica imediat, recuperând break-ul înainte să intre în criză de timp, iar apoi s-a ținut pe picioare până la 5-4, nu fără emoții. Scor la care a apărut un game cu adevărat slab pe serviciul lui Zverev, prima dată sub o presiune reală în această finală, și ne îndreptam spre setul al patrulea.

De remarcat că, dacă în primele două seturi, Zverev venise de 28 de ori în față, câștigând 22 de puncte, germanul a ajuns doar de opt ori la fileu în setul al treilea, câștigând șapte puncte.

Când Thiem a început să crească pe serviciu în setul al patrulea (a pierdut doar două puncte pe primul serviciu și a câștigat 10 din 10 pe al doilea), sentimentul era că, deși e 2-1 la seturi pentru Sasha, balanța începe să încline către austriac, iar greutatea acelui „are numai de pierdut” se mutase la Zverev. Câștigarea setului patru și break-ul făcut rapid în primul game din decisiv de către Thiem au confirmat acea senzație.

Frumusețe în haos

Însă Zverev nu era gata să cedeze așa de ușor, iar de aici a început maratonul oscilant, când nesigur, când sclipitor, al ultimului set. Au fost momente strălucitoare și momente slabe de ambele părți; au fost situații în care amândoi au jucat excelent simultan, apoi situații pe care niciunul nu a reușit să le gestioneze bine.

Sasha a ieșit primul din înghesuire, câștigând două game-uri grele de tot pentru rebreak, apoi 2-1. S-a mers cu serviciul apoi până la 3-4 pe serviciul lui Thiem. Trecuserăm de trei ore și jumătate, iar Zverev s-a decis să facă iar pasul în față. În tot acel game, fie că a câștigat, fie că a pierdut puncte, germanul a atacat fileul. Iar acea presiune exercitată a dat roade când Thiem a trimis un backhand mult în out. Se făcuse 5-3, iar Zverev, fără să trebuiască să se gândească la asta într-un changeover, avea să servească pentru titlu.

Cum a venit însă de repede, la fel s-a și dus oportunitatea. N-a fost nimic glorios în acel serviciu al lui Zverev de la 5-3, poate doar curajul de a veni în față la mingea a doua de break: însă voleul lui s-a oprit cuminte în fileu. Thiem a profitat din plin și au urmat niște minute în care austriacul a găsit, în sfârșit!, cel mai bun tenis al lui. Pentru că, deși câștigate, nici setul trei, nici setul patru nu ne arătaseră asta.

Cele două puncte cu care Thiem a făcut hold-ul pentru 5-5 au fost senzaționale și trebuie că au avut un efect masiv și în game-ul următor, pierdut iar de Zverev pe serviciu. Însă, în același scenariu de alternanță între momente grozave și momente mai puțin bune, nici Thiem – dintr-o dată apăsat de crampe – nu a putut închide când a avut șansa pe serviciu, la 6-5.

Era tiebreak în decisiv pentru trofeu, primul din istoria US Open într-o finală masculină, și cea mai potrivită metodă de a pune capăt tensiunii.

Desfășurarea a fost realmente frumusețe prin haos. Thiem a părut repede în pericol, condus cu 2-0 și cu o deplasare dramatic afectată; tot momentumul era la Zverev, cel care venea din spate, de data asta. Dubla greșeală a acestuia de la 2-1 ne-a reamintit însă de problema lui cu serviciul. Frumoasa (serviciul întâi) și Bestia (serviciul al doilea) l-au costat, probabil, meciul pe Zverev. A doua dublă greșeală din tiebreak l-a adus în situația de a servi la 3-5.

De aici, fiecare punct a fost jucat de cei doi probabil cu mintea arzând. Thiem a avut șansa să închidă punctul, dar a scăpat un forehand afară, s-a făcut 5-4. Zverev l-a plimbat pe Thiem în punctul următor, dar austriacul a recuperat și a ajuns în situația să execute un passing, în care a tras cu sete, pentru 6-4 și două mingi de meci. La prima minge de meci, Thiem a trimis un forehand tot cu sete, dar în fileu. La 5-6, și serviciul doi, cu toții ne-am ținut respirația; o dublă greșeală era iminentă, dar serviciul secund al lui Zverev a trecut (abia!) fileul, fără ca Thiem să poată profita. La 6-6 însă, Thiem mai găsește un passing-shot. Iar la a treia minge de meci era gata.

Sunt multe de despachetat după această finală: da, n-a fost grozavă în sensul suprauman în care am fost obișnuiți (răsfățați), dar a fost grozavă prin tensiunea extremă de la final și prin felul atât de uman în care cei doi și-au etalat slăbiciunile și puterile la final.

E posibil ca finala – și turneul în sine – să aibă efecte interesante în viitor. Rămân la ce spuneam mai sus – pentru Thiem era problematic dacă pierdea aici. Declarațiile lui de după meci, când a confirmat că startul greoi a fost din cauza emoțiilor masive, confirmă asta. Acum însă, merge la Paris cu o presiune masivă dispărută de pe umeri, în calitate de campion de Grand Slam, gata să se lupte cu Rafael Nadal (și Novak Djokovic). Pentru Zverev, experiența e neprețuită. Când durerea eșecului va trece, când lacrimile sincere de la ceremonia de premiere vor fi înlocuite cu perspectiva pe care o va fi căpătat-o între timp, Sasha va realiza că a ieșit foarte câștigat din această afacere. Poate suna ciudat, însă cred că pe termen lung va fi mai câștigat pentru că a pierdut azi. Azi a fost cu certitudine impresionant din multe puncte de vedere – ca strategie, ca execuție, ca dispoziție să vină mereu în față, chiar și când a fost pedepsit pentru asta. A depășit așteptările multora și, atunci când își va rezolva problema serviciului și a gestionării presiunii, va fi mult mai greu de bătut în astfel de situații.

Dominic, primul campion al US Open în Era Open care întoarce de la 0-2 la seturi în finală, și primul de la Gaston Gaudio încoace care reușește asta într-o finală de GS – este, în sfârșit, campion de Grand Slam. Niciun titlu de Grand Slam nu se câștigă nici întâmplător, nici ușor, indiferent de circumstanțe. Trebuie să treci cele mai grele dintre teste. Triumful lui, în egală măsură muncit, meritat, lung așteptat, dă și greutate turneului. Iar Dominic Thiem are acum un loc printre campionii veritabili ai acestui sport, după ce și-a forțat limitele suficient ca Zeii Tenisului să spună, în sfârșit, că își merită trofeul. Trebuia să fie în felul în care a fost, a spus el apoi, pentru că întreaga lui carieră a fost cu suișuri și coborâșuri, ceea ce face acest moment infinit mai dulce.




Îți place?
Cele mai noi

“Mai e mult până departe, însă ori de câte ori Simona are o apariție atât de revigorantă precum cea arătată în momentele cheie la Roma, știi că lucruri bune urmează să se întâmple."

https://t.co/GCcIl3FlsO