Din nou în finală! Sorana Cîrstea se califică în a doua finală a sezonului, va juca pentru titlu la Strasbourg

Radu Marina | 28 mai 2021

Sorana a așteptat ceva până să revină într-o finală, dar iat-o acum jucând-o pe a doua în trei turnee. Un reviriment excelent al Soranei, care va avea o oportunitate la un nou titlu.

Sorana Cîrstea și-a continuat parcursul excelent în acest sezon de zgură, calificându-se în a doua finală din ultimele trei turnee jucate, după o luptă frumoasă și intensă cu Magda Linette. Sorana a întors-o de la 3-6, 2-3 (cu un dezavantaj de un break). În final a fost 3-6, 6-4, 6-2 pentru Sorana, care merge în a doua finală WTA a anului, după cea de la Istanbul, pe care a și câștigat-o, și a șasea a carierei. 

Pentru prima dată în cariera ei, Sorana joacă două finale WTA în același sezon și asta la un interval scurt de timp, în care a avut de trecut și peste o sperietură serioasă. În urmă cu o lună câștiga la Istanbul al doilea trofeu WTA după o pauză de 10 ani, pentru ca apoi să-și vadă bucuria înlocuită de incertitudini și dubii, după accidentarea îngrijorătoare pe care a suferit-o la Madrid, în primul tur cu Jessica Pegula. A urmat o pauză de câteva săptămâni, retragere de la Roma și alte turnee pe zgură, recuperare și apoi revenirea la Strasbourg, unde, după cum putem vedea, a luat lucrurile de unde le-a lăsat la Istanbul: același nivel bun de joc, aceeași poftă de joc, încă o finală importantă. 

În semifinala cu Linette, Sorana nu și-a găsit reperele și ritmul obișnuit timp de un set și jumătate. Dar nu a făcut nici un set din cale afară de groaznic; a alternat puncte frumoase cu foarte multe greșeli ușoare, iar asta a costat-o primul set, pe care l-a încheiat cu 24 de erori neforțate, dublu față de adversara ei. Perioada mai puțin reușită a Soranei s-a combinat cu stilul de joc al polonezei, care lovește repede, e solidă în defensivă și se folosește suficient de bine de forța adversarei. Lucrurile astea au dus-o pe Linette în postura de favorită, jucătoarea care face și desface pe teren, și care conduce și jocul, și scorul.

Astfel, după mai bine de o oră de joc, o Sorana încă oscilantă s-a văzut condusă cu set și break. Punctele mergeau rând pe rând în dreptul polonezei, dar românca încerca să rămână cu orice preț aproape de adversară. Știa că nu e nevoie să se întâmple lucruri mari ca dinamica meciului să se schimbe în favoarea ei, în condițiile în care nu juca rău. În plus, știa că o poate bate pe Linette, pe care o învinsese în ultimele două meciuri jucate, fără să piardă set. 

La 3-2 cu break pentru Magda am văzut o Sorana fără cusur: s-a apărat, a lovit impecabil în lung de linie și din alergare, a stat incredibil de bine în majoritatea schimburilor lungi, și-a luat break-ul, a egalat și de aici nu s-a mai uitat înapoi. 

Game-ul bun pe care l-a făcut acolo i-a adus multă încredere și a schimbat definitiv dinamica semifinalei. Sorana a lovit cu mai multă poftă, cu mai multă siguranță și a accesat un alt nivel față de primul set. Pe când în partea cealaltă, Linette a început să joace temător, cu multe rețineri și, cel mai probabil, și cu dubii, știind că-și ratase șansa în fața unei adversare la care nu reușise să câștige mai mult de patru game-uri pe set. 

Acest scenariu avea să se repete și astăzi, în ultimele două seturi. Pentru că de la 2-3 în setul doi, Sorana a mai pierdut doar trei game-uri. Setul decisiv a fost și o mică demonstrație de forță din partea româncei, care n-a mai arătat nicio slăbiciune; am văzut la lucru acea versiune îmbunătățită a Soranei, care se deplasează foarte bine, care lovește impecabil din deplasare și care e capabilă să găsească acel echilibru atât de sensibil între atac și defensivă.

Pentru încă un titlu WTA, Sorana trebuie să treacă de învingătoarea meciului Barbora Krejcikova – Jule Niemeier. Dacă pe Niemeier nu a întâlnit-o niciodată, Sorana a jucat deja de două ori cu Krejcikova (1-1 la H2H), ultimul meci revenindu-i româncei, în 2020,  la turneul ITF de la Dubai (100K), turneu câștigat, de altfel, de Sorana. 

Finala de la Strasbourg este a șasea finală WTA pe care Sorana o joacă, după Budapesta 2007 (WTA 250), Tashkent 2008 (WTA 250), Rogers Cup 2013 (WTA 1000), Tashkent 2019 (WTA 250) și Istanbul 2021 (WTA 250). 

În urma acestui rezultat, Sorana va urca undeva în jurul locului 53 mondial, iar cu un titlu sâmbătă ea va reveni printre primele 50 de jucătoare ale lumii. 


Parisul așteaptă

Sorana este pe partea de jos a tabloului feminin de la Roland-Garros (turneu ce începe încă de duminică), într-un segment fără favorite certe, cu multe posibilități. Ea o va întâlni în primul tur la Paris pe Johanna Konta, meci programat luni.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi