Deja-vu 2016. După un an de absență din prim-plan, Serena și Angelique se întâlnesc a treia oară într-o finală de Slam

Adrian Țoca | 13 iulie 2018

Semifinalele feminine de la Wimbledon au curs fără mari emoții în contul favoritelor. Angelique Kerber a învins-o pe Jelena Ostapenko, 6-3, 6-3, în vreme ce Serena Williams s-a calificat în prima finală de la revenirea după naștere, cu o victorie contra Juliei Goerges, 6-2, 6-4.

Wimbledon 2018, acel turneu în timpul căruia toată lumea s-a impacientat că sunt prea multe surprize printre capii de serie, dar a cărui finală este cât se poate de solidă, în ciuda locurilor din clasament. Față în față, două jucătoare cu nume, cu titluri la activ și cu un pui de rivalitate construită în urmă cu doi ani. Bonus, vom avea contrast de stiluri sâmbătă, când Serena Williams și Angelique Kerber se vor duela, pentru a doua oară în trei ani, cu titlul Wimbledon pe masă.

Clasamentul nu contează atât de mult pe iarbă, unde detalii ceva mai subtile capătă o greutate mai mare. Și în mod cert, clasamentul nu avea cum să aibă vreo importanță pentru Serena Williams, cea care a sfidat de atâtea ori gândirea convențională de-a lungul carierei ei. Sâmbătă, va avea ocazia să o mai facă o dată și, cu ocazia asta, să egaleze recordul all-time de titluri de Slam, deținut acum de Margaret Court – un record pe care Serena îl țintește de multă vreme. Dacă va câștiga titlul, Serena va ajunge la 24 de Slamuri și la 8 titluri la Wimbledon.

Serena a intrat în turneu ocupând locul 181, dar nu e prima oară când ea ajunge departe la un Slam venind de departe. Cu calificarea în finală, se rezolvă și problema clasamentului: e sigură acum de intrarea în Top 30, în vreme ce un titlu ar sălta-o în Top 20. Adică ceva-ceva mai aproape de zona în care e normal să se regăsească.

Dacă ai folosit însă doar clasamentul ca reper pentru a-ți stabili favoritele la titlu anul acesta, cu siguranță că finala Serenei o să pară surprinzătoare sau, cine știe, inexplicabilă. Însă n-ar trebui. Recordul ei la Wimbledon este 92-10, ceea ce în sine explică acest parcurs către finală. Tabloul a ferit-o de multe teste grele, ceea ce a fost, cu siguranță un bonus, iar în rarele ocazii când a fost testată, Serena a avut răspunsurile și a putut să-și ridice nivelul atât cât să le scuture pe adversarele ei.

Așa s-a întâmplat și cu Julia Goerges, pe care Serena a lăsat-o de fiecare dată în urmă la jumătatea fiecărui set, într-un moment în care domnea o falsă impresie de echilibru. A făcut asta cu o agresivitate controlată, perfect adaptată pentru iarbă, suprafață pe care o înțelege perfect și care o ajută să controleze meciurile mai ușor decât ar putea-o face pe alte suprafațe la acest moment al revenirii ei în circuit. „Tenisul pe care l-am putut juca aici nu e inevitabil”, a spus Serena, care a lovit 16 lovituri direct câștigătoare și s-a păstrat în limitele a doar 7 erori neforțate, o dovadă a măsurii cu care a lovit cu Goerges. Serena, care o mai învinsese pe jucătoarea germană și la French Open, în condiții mult mai vitrege pentru ea, a lăudat-o pe Julia pentru progres și pentru nivelul atins.

În finală, Serena va avea însă o germancă la un nivel mult mai înalt. Dacă Serena n-a avut opoziție până acum în turneu, o va primi cu siguranță în finală din partea lui Angelique. Va fi o nouă confruntare fascinantă între cele două, care se întorc în relevanță, după ce au lipsit din prim-planul tenisului feminin anul trecut, din motive diferite. În 2016, Angie a surprins-o la Australian Open, câștigând primul ei titlu de Grand Slam în ceea ce părea o întâmplare. Dar Kerber a consolidat și a păstrat același nivel tot restul anului, întorcându-se în a doua finală de Slam la Wimbledon, unde Serena și-a luat revanșa. Nu a lipsit mult pentru o a treia finală de Slam în același sezon între ele, dar Serena a pierdut cu Pliskova în semifinale la US Open, și Angie a profitat, trecându-și în cont un al doilea titlu de Slam.

Kerber și-a oferit o nouă șansă la un titlu, după ce a învins-o pe Jelena Ostapenko, punând capăt traseului excelent al letonei. Într-o confruntare dintre consistență și forță brută, Angie a triumfat destul de clar, chiar dacă meciul n-a fost musai simplu. „Ea lovește mingea foarte, foarte puternic. Am încercat să o mișc cât am putut”. Ostapenko a resimțit calitatea counterpunchingului marca Angie, fiind departe de nivelul atins în precedentele cinci victorii, toate în două seturi. Kerber a anticipat loviturile Jelenei, s-a folosit de viteza imprimată de Jelena și de propria-i deplasare și a redirecționat mingea, prelungind raliurile până la punctul în care șansele Jelenei scădeau. Ostapenko a făcut ceva ajustări în setul al doilea, luându-și mai multă marjă în lovituri și lovind cu ceva spin, în vreme ce a atacat de asemenea și fileul. Dar, în ciuda unei reveniri de final și a unei șanse la 5-3, 30-40 de a reveni pe serviciu, sentimentul era că Ostapenko n-are cum scoate la capăt acest meci în care a aflat pe pielea ei ce fel de zid poate fi Kerber. În plus, Ostapenko a spus că a simțit terenul central mult mai lent, prin comparație cu celelalte terenuri pe care a jucat anterior în turneu. „Mingile mele nu au fost eficiente pe un teren așa de lent”, a spus ea, în stilu-i caracteristic. „La acest nivel, dacă fac atât de multe erori neforțate, n-o să se termine bine pentru mine, mai ales cu o jucătoare foarte consistentă, precum Angie”.

A fost, însă, un turneu foarte bun pentru Ostapenko, care o și reabilitează, după eliminarea prematură suferită la Roland Garros și îi păstrează cota înaltă pe care și-a cucerit-o, apoi și-a întreținut-o. Chiar dacă nu mai e campioană en-titre de Slam, Ostapenko rămâne o jucătoare captivantă și un pericol pentru oricine, în ziua ei bună.

Dar aici finalistă va fi Angelique, cu abilitatea ei extraordinară de a țese pânze înșelătoare, în care, ca în 2016, se prind tot mai multe adversare. Kerber, cum spunea și Serena, joacă și ea bine pe iarbă, o suprafață care îi susține bine jocul, încurajându-i diversitatea de unghiuri închise, scurte imprevizibile și traiectorii atipice. Serviciul capătă și el un bonus pe iarbă, ceea ce va fi util în finală.

Sâmbătă, va fi fie 24, fie 3. Dar, indiferent de rezultat, tenisul feminin câștigă încă o dată.

***

Nu rata Povestea Primului Slam!

Simona Halep este, de acum, campioană de Grand Slam. O performanță istorică, a cărei însemnătate merită pusă în context. Cu șase ani petrecuți la turnee, echipa Treizecizero s-a pregătit pentru a putea pune în pagină Povestea Primului Slam. Nu o rata!

 

“Simona Halep. Povestea Primului Slam” este, la fel ca toate celelalte apariții editoriale Treizecizero, o revistă atent îngrijită, un produs premium de pus în colecție. Dedicată unei performanțe unice, publicația este o combinație între cuvânt și fotografie, între frumusețea detaliilor de atmosferă, profunzimea analizelor și emoția imaginilor.

Ea oferă o imagine amplă asupra drumului parcurs de Simona Halep pentru cucerirea Primului Slam: apariția în elită, ratările premergătoare marelui triumf, oamenii care i-au fost alături și, bineînțeles, punctul culminant – povestea turneului la care s-a petrecut totul.

Interviuri, o listă solidă de invitați surpriză și articole captivante – asta te așteaptă într-un produs editorial de neratat pentru fanii adevărați ai Simonei. Alte detalii despre surprizele din cuprins, aici.

Precomandă revista de aici.

Îți place?
Cele mai noi