De ziua ei de naștere, Alexandra Dulgheru se bucură să descopere că tenisul ei încă face față la nivelul mare

Adrian Țoca | 30 mai 2018

„Dimineață chiar uitasem că e ziua mea, chiar n-aveam timp să mă gândesc la asta. Dar e o bucurie. E prima oară când joc un meci de ziua mea și chiar e un sentiment plăcut”

După înfrângerea cu Anett Kontaveit, Alexandra a venit zâmbitoare și relaxată la conferință. Îi mărturisește moderatoarei într-o engleză impecabilă că i-ar fi plăcut mult să câștige de ziua ei. „Ar fi fost cel mai bun cadou”, spune ea, apoi râde când e întrebată dacă nu vrea să i se cânte La Mulți Ani. „Mai bine imnul lui Liverpool?”, se hlizește ea.”Imaginează-ți să ieși pe teren cu cântecul ăla. E cel mai bun lucru. Nu mai ai nevoie de nimic altceva”, continuă Alexandra, dar în amuzamentul general, moderatoarea îi taie elanul: „Eu țin cu Fulham, așa că…”

Dar chiar așa: ideea asta cu un cântec de intrare pentru fiecare jucător (care s-a mai făcut la US Open) ar trebui menținută. Poate că Alex s-ar fi încărcat și ar fi dat din nou mai mult decât avea de dat în meciul cu o adversară mai tânără și mai aproape de vârf de carieră.

Dar, în realitate, și ea știa că azi o să-i fie foarte greu să reziste din punct de vedere fizic. Ar fi ajutat-o, poate, și un start mai întârziat în zi.

„Nu pot să zic că e ceva ce nu a mers azi. Ca joc, aveam un plan tactic foarte bun. Doar că e o jucătoare foarte bună. Iar azi, fizic am simțit din prima. Știam că o să fie greu de dus trei seturi. Plus că ea joacă bine. Ca tactică, tot timpul am încercat să găsesc ceva, ideea era că trebuia să încerc ceva. Au fost și niște momente în care am greșit niște execuții, și ea a făcut niște mingi incredibile la niște puncte importante. Dar era greu azi. Trebuia să fiu și eu fresh ca să pot face ceva. Adică în mintea mea credeam că pot să o întorc, dar aveam nevoie de un pic mai multă energie, pentru că ea joacă bine. Nu-ți dă timp de respiro. Poate dacă reușeam să câștig primul set, poate aș fi reușit să o demoralizez, dar așa… de trei seturi, astăzi, cu stilul ei de joc nu cred că puteam.”

Alexandra smulge iar zâmbete când povestește că nici n-a avut timp să realizeze că e ziua ei de naștere azi.

„De abia acum, în a doua jumătate a zilei am apucat să mă gândesc un pic la partea asta, pentru că la început n-am avut timp.  Dimineață chiar uitasem că e ziua mea, chiar n-aveam timp să mă gândesc la asta. Dar e o bucurie. E prima oară când joc un meci de ziua mea și e un sentiment plăcut”.

Am întrebat-o dacă experiența de pe tablou i-a dat șansa să se testeze din nou la cel mai înalt nivel și dacă e mulțumită de rezultate. „Mi-a plăcut testul, mi-am dorit să pot să duc nivelul ăsta cât mai mult timp. Eu mă bucur că nu mi-am pierdut nivelul de joc. Numai că nu e ușor, trebuie să joc mai mult la acest nivel, mai multe turnee WTA, pentru că e altceva. După accidentări am jucat doar ITF-uri; și acolo e greu, numai că tot timpul a trebuit să mă adaptez la alte condiții față de anii trecuți, când jucam doar la acest nivel. Clar, faptul că am șanse să joc cu aceste jucătoare este important. Cred că e al treilea WTA pe care-l joc anul ăsta.”

Schimbări și program viitor

Faptul că a avut fizio cu ea, spune Alexandra, a ajutat-o să reziste mai mult decât și-ar fi închipuit. „Sincer, chiar mă bucur că am ținut atât de mult. Faptul că m-am complicat eu și anumite meciuri le puteam câștiga mai ușor, asta e, ce să fac. Sloganul ar trebui să fie „de ce în trei seturi, hai în două”, dar la mine e ceva de genul „de ce în două, când se poate în trei?”. Dar fizic m-am simțit bine, am avut și fizio cu mine. O să încerc să-l iau cu mine cât mai mult timp, pentru că într-adevăr mă ajută. Dacă nu aveam fizio aici, nu treceam nici de calificări. O să încerc și un program mai diferit, să nu mai joc atât de multe turnee legate precum înainte.  Ca să duc ritmul acesta trebuie să ai un pic de grijă. Am multe lucruri pozitive de luat după acest RG.”

După cele 5 meciuri adunate la Paris, Alexandra o să sară destul de mult în clasament, aproximativ 33 de locuri, până în jurul locului 126. Dar tot mai are nevoie de ceva puncte ca să intre fără emoții pe tablourile turneelor WTA. Despre programul următor, Alexandra spune că are alte ITF-uri în program în restul verii.

„Am un turneu ITF în Italia săptămâna viitoare, dar nu cred că o să merg, pentru că nu cred că e inteligent să joc acum. Dar o să am niște ITF-uri, apoi calificări la Wimbledon și București. Iarba chiar îmi place. Am avut o relație bună cu iarba încă de la juniori, îmi permite să fac un alt stil de joc, să mai încerc un serviciu-voleu. Dar din cauza genunchiului nu am reușit să joc atât de mult pe iarbă, a trebuit să reduc turneele.”

Ne mai spune că a mai făcut o altă schimbare recentă, cea a rachetei. „Mi-am schimbat și racheta, Tecnifibre (după 10 ani de Babolat), am nevoie de timp să mă acomodez. Aruncă mingea mai mult, ceea ce înseamnă că poate mă ajută să fac puncte câștigătoare mai ușor, dar și erorile se duc mai ușor. Sunt niște schimbări prin care trec, care cred că o să fie bune, dar care mai au nevoie de puțin timp.”

Și concluzionează: „Normal, cu inima am fost aici și mi-aș fi dorit să mai câștig. Simțeam că pot să joc bine cu ea, dar de la început mi-am dat seama că ea e mult mai energică decât mine. Am făcut niște greșeli, iar sportul nu te iartă când ai probleme.”

Foto: Răzvan Păsărică / SPORT PICTURES

 

 

***

Albumul foto „Simona de păstrat” – cele mai bune momente din cariera liderului mondial – este disponibil în ediția a doua, într-un număr limitat! ULTIMA PARTE A STOCULUI

Primul tiraj s-a epuizat, așa că am pregătit un al doilea tipar, care vine cu câteva bonusuri:

– conținut nou;
– 16 pagini în plus. Sunt 160 în total acum;
– o copertă modificată, cu imaginea care a făcut înconjurul lumii după victoria cu Kerber de la Melbourne;
– imagini de la Australian Open, cu ipostazele care definesc traseul eroic al Simonei la Melbourne: accidentarea din turul 1, meciul epic cu Lauren Davis, drama cu Kerber sau finala ireală cu Wozniacki.
– cu toate astea, prețul nu se modifică: rămâne același ca la prima ediție!

Albumul este disponibil ÎN STOC, asta înseamnă că ajunge la voi foarte repede după plasarea comenzii. Ia-ți unul de AICI.

*

În Shop ai reduceri de primăvară, de până la 40 la sută! Primește primăvara cu reducerile din Shop-ul 30-0: până la 40 la sută reducere la produsele selectate! Fără voucher, fără condiții secrete; ce vezi e ce primești. Sunt ultimele reduceri aplicate în magazinul 30-0 pentru o perioadă însemnată; verifică-le și profită de ele acum, aici!

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi