„Cred că e doar o chestiune de timp să revin în top”. Gabi Ruse are încredere în proces. Și vrea să revină în elita WTA, dar nu oricum, ci cu bucuria și liniștea ei de acum, când e pe locul 188

Gabi Ruse e pe locul 188 în clasamentul WTA, dar vorbește, la întâlnirea din lounge-ul Transylvania Open, cu liniștea unei fete care parcă n-a ieșit din Top 10 de mai bine de un deceniu. A fost sus, știe cum e acolo, în intimitatea celor mai bune 50 de jucătoare din lume, își dorește, categoric, să mai ajungă acolo – chiar mai sus – dar vrea să o facă cu liniștea și cu bucuria pe care o simte acum, când e pe 188.

Gabi pronunță des acest 188 de dinainte de TO 2023, poate ca să-și demonstreze că nu-i e teamă să confrunte, asumat, situația în care se află. „Dacă te uiți la clasament și vezi 188, ai zice că e un dezastru. Dezastru din ce punct de vedere? N-am crezut niciodată că o să fiu aproape să nu intru la Australian Open, iar dacă nu făceam, zilele trecute, semifinală ITF în Portugalia, erau șanse să nu intru. Dar dacă ne uităm pe meciurile pe care le-am jucat, probabil trăiesc al doilea an cel mai bun din cariera mea. Iar dacă vorbim de maturizare și felul în care văd lucrurile, cred că e cel mai bun an, fără drept de apel”. Același lucru, trei moduri diferite de a-l privi.

Gabi vorbește deschis despre cât de mult s-a schimbat felul în care vede viața față de acum doi-trei ani – da, exact perioada când era aproape de Top 50. Nu e vorba de regrete, n-ar schimba mare lucru, tocmai pentru că acum îi e mai clar decât oricând că e vorba despre un proces, despre drum, nu despre țintă. Ținta, de fapt, o bifase din plin acum doi-trei ani.

„Țelul inițial fusese să ajung Top 100. Eu ajunsesem pe locul 51, cu turneu WTA câștigat, și nu eram mulțumită. Eram sus și nu știam cu ce se mănâncă asta, eram într-un loc pe nu-l cunoșteam. Și-atunci nici n-am știut să-i apreciez valoarea. Cumva, faptul că eram Top 50 mi se părea o chestie normală, eram setată pe și mai mult, fără să știu să mă bucur de ceea ce obținusem deja. Acum, când nu mai sunt acolo, realizez cu adevărat ce am realizat. Dar a trebuit, cum se zice pe la noi, să dau cu capul de pragul de sus ca să pot să înțeleg. Și e ok, nu sunt supărată pe deciziile și pe lucrurile făcute atunci. Înțeleg că eram într-un proces de învățare, de maturizare.”

„De fapt”, continuă Gabi, „eu cred că asta a fost cea mai mare îmbunătățire a mea: felul în care văd lucrurile în momentul de față. Și cred că e doar o chestiune de timp să revin în top. Nu mă întreb dacă voi ajunge, ci când voi ajunge. Tot ceea ce fac de dimineață până seara este de cel mai înalt nivel, iar eu cred că munca te răsplătește, orice ai face. Chiar dacă uneori e foarte greu, te trezești dimineața și nu găsești o părticică din corp care să nu te doară. Nu sunt o fire dramatică, dar efectiv așa este…”. 

Parte din noua filosofie de viață a Gabrielei e să nu se mai grăbească în a face lucrurile. Își lasă timp să se dezvolte, își repetă sieși că fiecare jucător are drumul său – că nu poți să iei exemplu o jucătoare care a ajuns sus la 17 ani sau o alta care a ajuns tot acolo la 30. Fiecare are pragul său de maturizare și de creștere, iar Gabi Ruse e împăcată cu felul în care s-a maturizat în ultimii ani. „Cred cu tărie că dacă faci lucrurile bine, munca te răsplătește. Și, chiar dacă nu o să am cele mai bune rezultate, știu că mă voi culca mulțumită de ceea ce am făcut. Nu poți avea regrete când dai tot ce ai mai bun”.

Ajunsă la 26 de ani, Gabi cea matură o îmbrățișează plină de empatie pe Gabi cea de la 19 ani. „Am fost o junioară foarte bună și, câștigând toate meciurile, având mereu rezultate bune, nu am avut disponibilitatea de a schimba anumite lucruri. Realizez, cu mintea de acum, că am fost prea închisă. Dacă aș fi fost mai deschisă la ceea ce mi-a spus echipa mea… Dar, din nou, aici intervine maturitatea. Nu eram destul de matură încât să înțeleg că pot schimba anumite lucruri la jocul meu și să continui să câștig. Atunci nu am înțeles asta. Vorbeam cu antrenorul meu și îi spuneam: ‘Păi, da, dar de ce să fac asta când eu oricum câștig așa?’. Nu am avut disponibilitatea schimbării. Dar asta înseamnă să ai încredere în echipa pe care o ai. Iar eu cu încrederea în oameni… foarte greu. Abia acum, de puțin timp, pot să zic că am încredere”. 

E Gabi varianta 2023, numărul 183 WTA, o jucătoare mai bună decât Gabi varianta 2021 sau Gabi varianta 2018? 

„Sunt sigură 100% că sunt mai bună acum decât în urmă cu 3 ani, deși clasamentul nu arată asta. Dar trebuie să ai inteligența și maturitatea să înțelegi că ești unde ești pentru că ai luat niște decizii la un moment dat. Nu am luat deciziile acelea azi. Dar dacă eu azi sunt bine și iau decizii mai bune, mâine sau peste o lună – sau peste 5 luni – se vor vedea rezultatele lucrurilor pe care le-am făcut azi. Eu una simt că am ieșit din acel cerc.

Știu că toate problemele pe care le-am avut, eu mi le-am atras. Pentru că nu eram în stare să mențin nivelul la care am ajuns – nici fizic, nici psihic. Eu ajungeam la cele mai bune turnee din lume și nu mai îmi doream să joc! Nu eram dispusă să joc atâtea turnee, mi se partea foarte greu să joc săptămână de săptămână. E foarte simplu: am stat prea mult timp între lucruri. Acum accept unde sunt, accept că în momentul ăsta sunt locul 188, accept și lucrez cu asta. Acum îmi e mult mai simplu: ori fac ceva cu asta, și atunci merg să joc inclusiv turnee ITF, ori nu. Și e ok să nu mai vrei să faci performanță, nu e o problemă. E ok să te lași de tenis. Dar trebuie să decizi tu și să îți asumi asta. Iar dacă nu decizi, acela e cel mai nasol punct în care pot să stai”.

„Țelul inițial fusese să ajung Top 100. Eu ajunsesem pe locul 51, cu turneu WTA câștigat, și nu eram mulțumită. Eram sus și nu știam cu ce se mănâncă asta, eram într-un loc pe nu-l cunoșteam. Și-atunci nici n-am știut să-i apreciez valoarea. Cumva, faptul că eram Top 50 mi se părea o chestie normală, eram setată pe și mai mult, fără să știu să mă bucur de ceea ce obținusem deja.

Acum, când nu mai sunt acolo, realizez cu adevărat ce am realizat. Dar a trebuit, cum se zice pe la noi, să dau cu capul de pragul de sus ca să pot să înțeleg. Și e ok, nu sunt supărată pe deciziile și pe lucrurile făcute atunci. Înțeleg că eram într-un proces de învățare, de maturizare”

Gabriela Ruse

În prima zi de tablou principal, lounge-ul jucătoarelor de la Transylvania Open e mai agitat ca oricând, e un du-te-vino. Vorbind despre lucruri cu siguranță dureroase din tumultul carierei sale din ultimii ani, Gabi Ruse e liniștită. Uneori se gândește că rezultatele extraordinare pe care le-a avut în trecut au venit tocmai pentru că nu mai voia să joace tenis.

Și, atunci, cineva, de sus, i-a întins o momeală, i-a oferit o mostră: „Uite, îți dau asta ca să realizezi că nu trebuie să te lași de tenis. Și atât! Acum, momeala a dispărut, acum trebuie să învăț singură drumul înapoi, spre Top 50. Ideea e că eu mi-am găsit calea în momentul ăsta, de-aici și liniștea pe care o am că vor veni și rezultatele. Până la urmă, cine se aștepta ca eu să joc bine la dublu? Nimeni! Dar rezultatul de la Australian Open (semifinală împreună cu Marta Kostiuk) a venit tocmai pentru că am stat acolo și am pândit, răbdătoare, oportunitatea”.

„Am trecut de perioada aia de frustrare. Nu mă mai prea interesează că vin oameni să-mi zică: ‘Păi da, da’ ești locul 180, ce faci? Ai 25 de ani, peste două săptămâni faci 26… Însă nu toată lumea poate să fie numărul 1 mondial. Pentru că am avut un număr 1 mondial, asta nu înseamnă că o să avem tot timpul un număr 1 mondial. Lumea crede că toate putem avea rezultatele Simonei. Eu vin și contrazic asta. Și spun, nu, nu trebuie. Că s-a întâmplat – asta este incredibil! Și nu știm dacă se va mai întâmpla. Și e ok să fie așa; și nu trebuie să judeci omul după clasament. Nu e ca și cum tu ești reprezentată de 188 sau de un alt număr. În primul rând, ești reprezentat de cum ești ca om.

Așa cum am zis, este doar o chestie de timp. Și vom avea discuția asta, poate, anul viitor, și atunci o să fiu Top 200 sau poate Top 10. Eu vreau să-mi demonstrez că pot ajunge din nou unde am fost, dar cu bucurie. Și, în momentul în care voi ajunge acolo, îmi doresc să fiu la fel de bucuroasă cum sunt astăzi, fiind locul 188. Și vă spun asta, așa, cu ochii în lacrimi. Că, până la urmă, nu știu, nu clasamentul e totul. Dar o să vină și clasamentul…”. 

Gabi știe că poate un declic poate veni de oriunde, în orice moment; câteva ore mai târziu, ea avea s-o învingă, într-o răsturnare spectaculoasă de situație, pe Alycia Parks, favorita 2 de la Cluj, revenind de la 0-3 cu două break-uri în decisiv, parcă pentru a-și confirma spusele de mai înainte.

În louge-ul Transylvania Open, în jocul lacrimilor, culoarea fosforescentă de pe mingea din sigla turneului se lungește nefiresc, ca și cum ar fi fost lovită cu putere, cu un rever în lung de linie. Când devii cea mai bună variantă a ta, clasamentul e doar un număr.

*

GABRIELA DESPRE…

Transylvania Open

„Având în vedere că am un traseu foarte greu, îmi doresc foarte mult să mă bucur de joc, să scot ce-i mai bun din mine. Sigur, îmi doresc mult să câștig câteva meciuri, m-ar ajuta foarte mult. Dar asta e bonus”.

Turneele ITF

„Totul pleacă de la cheltuieli, la ITF sunt cheltuieli foarte mari și câștiguri foarte mici. Nu pot să spun că este un lucru ușor să mă întorc la ITF, însă, până la urmă, așa e sportul, cu urcușuri și coborâșuri; și e doar o perioadă în care trebuie să trec din nou pe aici ca să mă pot întoarce la WTA-uri. Sigur că nu-i ușor, pentru că condițiile clar sunt altele, nu poți să compari turneul de la Cluj cu un ITF din Portugalia”.

Noua viziune de viață

„Din punctul meu de vedere, acum nu mai intru să câștig. Intru să arăt ce-am făcut bun la antrenament, să arăt ce-am îmbunătățit. Și rezultatul vine ca o încheiere a lucrurilor bine făcute”.

Fotografii: Transylvania Open