Concurs 2 Parale și Treizecizero: Câștigă prosopul oficial al Wimbledon 2014

Treizecizero | 30 iunie 2014

Concurs 2 Parale și Treizecizero: Câștigă prosopul oficial al Wimbledon 2014

Wimbledon este oferit pe 30-0 de

UPDATE

Mulțumim mult tuturor pentru participare și pentru răspunsuri. Tragerea la sorți, efectuată cu sprijinul Tragerilasorti.ro, l-a desemnat câștigător pe Marius, al cărui răspuns la întrebarea concursului a fost „Finala de la Roland Garros cu Maria Sharapova”.

Câștigătorul va fi contactat pe mail, cu necesitatea unei confirmări în termen de 72 de ore. Dacă nu va veni confirmarea în timpul precizat, tragerea la sorți va fi reluată, iar noul câștigător va fi anunțat aici.

Mulțumim încă o dată tuturor și ne vedem la următoarele concursuri și surprize!

 

***

Ca și la Roland Garros, marcăm prezența la Wimbledon cu un alt concurs, desfășurat într-o manieră similară cu cel de acum câteva săptămâni. Premiul, oferit de prietenii de la 2 Parale, este același gen de suvenir care are un succes teribil printre fani, prosopul oficial al turneului. Ca și data trecută, îl scoatem la concurs pe cel din turneul feminin.

Singura diferență majoră față de data trecută este că prosopul va fi personalizat, în funcție de dorința câștigătorului (e posibilă inscripționarea a 3 litere).

Ca să participați, condițiile sunt simple: trebuie să ne spuneți care este cea mai frumoasă amintire pe care o aveți din turneele Simonei Halep. Poate să fie un game, un meci, o victorie, o revenire sau chiar și o declarație. 

 

Păstrăm intacte regulile de la concursul anterior:

1. Ca să fie totul foarte simplu, puteți participa prin comentarii. Regula obligatorie este însă să vă lăsați o adresă de e-mail corectă și funcțională atunci când completați formularul de comentarii. Puteți să participați fără să vă dați numele adevărat în comentariu (păstrându-vă, astfel, username-ul folosit pe site), dar e necesară o adresă de mail corectă. Pe ea veți fi contactați în cazul în care veți câștiga. Atenție, nu ÎN COMENTARIUL propriu zis, ci în spațiul pentru e-mail (vezi foto).

 

Dacă un câștigător nu a lăsat o adresă corectă și nu a putut fi contactat, vom relua tragerea la sorți până la găsirea unui participant care a respectat regulile. Datele participanților vor rămâne, bineînțeles, confidențiale și nu vor fi folosite într-un alt scop. Doar câștigătorul va fi contactat pe mail. 

2. Nu există alte condiții suplimentare de participare. Câștigătorul va fi desemnat prin tragere la sorți și va fi anunțat pe site, în cursul zilei de vineri, 4 iulie. Câștigătorul va primi ulterior premiul prin curier sau prin poștă la cea mai rapidă dată la care va fi posibilă expedierea, luând în calcul perioada de timp necesară pentru personalizarea premiului.

3. Participarea este admisă de la data publicării acestui articol și până vineri, 4 iulie, ora 12:00. 

LATER UPDATE: AM PRELUNGIT PERIOADA DE ÎNSCRIERE PÂNĂ SÂMBĂTĂ, 5 iulie, ora 10:00

4. Ca totul să funcționeze ușor:

– Vă rugăm să vă limitați la un comentariu strict dedicat concursului, care să conțină DOAR răspunsul la întrebarea concursului.

– Orice comentariu offtopic va fi șters.

 

2 Parale este alături de Treizecizero.ro încă de la lansarea site-ului, motiv pentru care le mulțumim 🙂

2 Parale este prima și cea mai mare rețea de marketing afiliat din România, numărând peste 340 programe de afiliere și peste 33.000 de afiliați. 

 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi