Concurs 2 Parale și Treizecizero: Câștigă prosopul oficial al Roland Garros 2014

Treizecizero | 5 iunie 2014

Câștigă prosopul oficial al Roland Garros 2014.

Update:

În urma tragerii la sorți, câștigătoarea concursului este Corina. Să vă spunem și Top 3-ul ales de ea: Kuznetsova (RG), Radwanska (Doha), Ivanovic (Madrid).

Câștigătoarea va primi un email cu informații suplimentare. Felicitări! 

Mulțumim tuturor celor care au participat.

***

Roland Garros 2014 va fi un turneu de care ne vom aduce aminte cu plăcere multă vreme. Nu doar pentru că e al doilea Grand Slam la care Treizecizero.ro e prezent la fața locului (și al treilea turneu major, dacă adăugăm și Turneul Campionilor 2013), ci pentru că am trăit o mulțime de bucurii oferite de jucătorii noștri.

Traseul Simonei Halep e unul de referință, așa că ne-am gândit, împreună cu prietenii noștri de la 2 Parale, să vă dăm și o amintire de la Roland Garros. Așa că vă invităm la un concurs ad-hoc, al cărui premiu este unul dintre cele mai apreciate suveniruri din tenis, prosopul oficial al turneului. Evident, l-am ales pe cel din turneul fetelor.

Ca să participați, condițiile sunt simple: trebuie să ne spuneți care sunt, în viziunea voastră, cele mai frumoase 3 meciuri jucate de Simona Halep în ultimul an (intervalul RG 2013 – RG 2014 inclusiv).

1. Ca să fie totul foarte simplu, puteți participa prin comentarii. Regula obligatorie este însă să vă lăsați o adresă de e-mail corectă și funcțională atunci când dați submit comentariului. Puteți să participați fără să vă dați numele în comentariu (păstrându-vă, astfel, username-ul folosit pe site), dar e necesară o adresă de mail corectă în formularul de comentariu. Pe ea veți fi contactați în cazul în care veți câștiga. Dacă un câștigător nu a lăsat o adresă corectă, vom relua tragerea la sorți până la găsirea unui participant care a respectat regulile. Datele vor rămâne, bineînțeles, confidențiale. Doar câștigătorul va fi contactat pe mail. 

2. Nu există alte condiții suplimentare de participare. Câștigătorul va fi desemnat prin tragere la sorți și va fi anunțat pe site, în cursul zilei de luni, 9 iunie.

3. Participarea este admisă până luni, 9 iunie, ora 12:00.

4. Ca totul să funcționeze ușor:

– Vă rugăm să vă limitați la un comentariu strict dedicat concursului, care să conțină DOAR răspunsul la întrebarea concursului.

– Orice comentariu offtopic va fi șters.

2 Parale este alături de Treizecizero.ro încă de la lansarea site-ului, motiv pentru care le mulțumim 🙂

2 Parale este prima și cea mai mare rețea de marketing afiliat din România, numărând peste 340 programe de afiliere și peste 33.000 de afiliați. 

  

Îți place?
2performant

Perseverență. Muncă. Rezultate | Alături de 30-0 de la început

Cele mai noi
  • Halep in good spirits. Laughed about the absurdity of being 5pts behind Pliskova. "3rd time is either lucky...or just another experience." 😂