Concluzii după un US Open electric: lupta pentru titlul GOAT e mai strânsă ca oricând. Ce reținem din turneele făcute de Nadal, Federer, Djokovic, Medvedev, Serena

Camelia Butuligă | 10 septembrie 2019

De câte ori Big 3 mai câștigă câte un Slam (iar asta se întâmplă cam tot timpul), presa și fanii scot din nou foile cu adunări, scăderi și predicții pentru tiltul de GOAT. În lipsa unui indicator mai bun, numărul de Slamuri rămâne principalul criteriu pentru stabilirea titlului de ”cel mai bun jucător din toate timpurile”.

Rafa 19

De câte ori Big 3 mai câștigă câte un Slam (iar asta se întâmplă cam tot timpul), presa și fanii scot din nou foile cu adunări, scăderi și predicții pentru tiltul de GOAT. În lipsa unui indicator mai bun, numărul de Slamuri rămâne principalul criteriu pentru stabilirea titlului de ”cel mai bun jucător din toate timpurile”.

Am mai scris despre asta – mi se pare că este o falsă dezbatere, pentru că tenisul nu se joacă pe aceeași suprafață și lucrurile se schimbă foarte mult de la zgură la iarbă la hard. Este Rafa Nadal GOAT pe zgură? Indubitabil. Este Federer GOAT pe iarbă? Yup. Djokovic pe hard? Da. E, acum, care e mai importantă din astea trei suprafețe? Faptul că fiecare dintre ei domină una din suprafețe și este buuunicel pe celelalte două face acest clasament o dilemă imposibilă. Eu zic că de acum toți trei sunt GOAT. Trei la preț de 1, super ofertă.

Nadal a pus punctul pe ”i”, ca de obicei, în conferința de după câștigarea US Open: „Am spus-o mereu: mi-ar plăcea să termin cu cele mai multe Slamuri, dar nu mă duc la antrenament gândindu-mă la asta. Nu joc tenis pentru asta; joc tenis pentru că îmi place să joc tenis. Nu mă gândesc doar la Slamuri, tenisul înseamnă mai mult decât Grand Slamuri. Joc pentru că mă face fericit, iar victoria de azi mă face super fericit, la fel cum și victoria de la Montreal m-a făcut fericit.

Simona

Știu că această competiție (pentru cele mai multe titluri de Slam) atrage fanii și creează interes în jurul tenisului: asta e bine pentru sport și sunt onorat că sunt inclus. Dar repet: nu poți să te uiți toată ziua la ce face cel de lângă tine, cine are mai multe, cine are mai puține, pentru că vei ajunge să te simți frustrat. Oricum, ce-am realizat în cariera mea mi-a depășit cu mult așteptările. Mi-ar plăcea să termin cu cele mai multe Slamuri? Da. Dar nu cred că voi fi mai fericit dacă reușesc, sau mai nefericit dacă nu reușesc. Ce te face cel mai fericit este satisfacția personală că ai dat tot ce aveai mai bun – în această privință sunt foarte calm și împăcat cu mine însumi.”

Words to live by.

Serena: trecut, prezent și perspective

Federer a zis cândva după o înfrângere că a creat un monstru. Se referea la așteptările tuturor ca el să câștige fiecare meci. El are 20 de Slamuri. Serena, cu 23, a creat un monstru și mai mare, căci câștigă Slamuri dinainte ca jucătoarea care a înfrânt-o la US Open să se nască. Asta da statistică. E clar că acest 24 a devenit dintr-o moviliță, un vârf insurmontabil.

Cum? Ca de obicei, e vorba de un cumul de factori. Fizic, Serena a fost afectată de nașterea grea și apoi, vârsta și accidentările nu au mai lăsat-o să se recupereze ca pe vremuri. Din păcate pentru ea, adversarele au observat și au taxat-o. Slamurile sunt cele mai turnee lungi: șapte meciuri din ce în ce mai grele, contra unor adversare din ce în ce mai bune. În sport, fizicul va prima mereu și va dicta starea psihică: e greu să fii încrezător când știi că fizic ești insuficient. Aceste carențe pe partea fizică i-au creat îndoieli din ce în ce mai mari Serenei, iar adversarele au prins din ce în ce mai mult curaj.

Mai adăugăm presiunile exterioare: trecerea timpului și acel 24 de care toată lumea îi amintește, și iat-o pe Serena în incredibila situație de a fi surclasată în patru finale consecutive de patru jucătoare diferite, cu patru stiluri de joc diferite. Și cu cât pierde mai mult, cu atât mai greu îi este să inverseze trendul.

Ce-i de făcut? Păi ce-au făcut toți jucătorii, mari și mici, care au traversat o criză de joc: s-au întors la antrenament. O fi ea Serena, dar deplasarea ei este vulnerabilă în fața jucătoarelor bune care știu să i-o expună, serviciul tremură ca frunza-n vânt, iar loviturile din spatele terenului suferă și din cauza jocului de picioare insuficient, dar și din cauza lipsei de claritate tactică. Serena pur și simplu trebuie să-și reconstruiască jocul, or asta nu se poate decât pe teren și la sală. Acum va avea timp berechet, dacă și-a încheiat anul competițional: până la sezonul australian are trei luni în care să se pună la punct (asta în măsura în care corpul i-o va permite și nu va avea accidentări).

Va reuși? Ceasul merge împotriva sa, circuitul e din ce în ce mai redutabil, dar cred că putem să extindem lecțiile învățate de-a lungul timpului cu Big 3 și la Serena: poți să bagi mâna-n foc că nu vor mai câștiga Slamuri doar atunci când nu vor mai participa la Slamuri.

Medvedev, de la anti-erou la eroul NextGen

Ok, recunosc: nu știu dacă mă voi uita vreodată cu admirație la jocul său bricolat, dar rusul are acel X factor care îi câștigă meciuri, deci ceva-ceva tot face bine. Comportamental, spre deosebire de alți bad boys celebri prin circuit (Kyrgios, Fognini), Medevedev are maturitatea de a se uita la sine, de a-și recunoaște erorile și de a se schimba. Mai calcă în străchini, dar este clar un om inteligent, care ia în considerare reacțiile celorlalți – nu numai că a recepționat huiduielile americanilor și și-a cerut scuze pentru ele, dar le-a transformat în ovații după finala eroică contra lui Rafa. Învață repede, și pe teren și în afara sa.

La fel de important: jocul său este dublat de o tenacitate și o condiție fizică pe măsură. Medevedev a jucat efectiv non-stop în această vară, la cel mai înalt nivel și a făcut față și fizic, și mental. Tipul pare a fi o bestie din acea specie rară din care se fac jucători legendari. Dacă reușește să-și mențină nivelul jocului sus și al ego-ului jos, avem un candidat serios la spargerea blocadei Big 3.

Nu putem spune același lucru despre restul colegilor săi NextGen, care par că s-au împotmolit în greutățile și presiunea vieții de jucător de top. Zverev nu mai știe să servească, Tsitsipas nu mai e om după înfrângerea contra lui Wawrinka de la RG, Thiem cred că nu și-a revenit nici el prea bine după finala monstruoasă cu Rafa de la RG. Shapovalov și Auger Aliassime și-au pierdut din viteză, Kachanov a dezamăgit la USO; Chung abia a revenit după accidentare, pe când Coric se anunță un fel de Delpo – când i-e lumea mai dragă, se mai defectează pe undeva. Cu excepția lui Medevdev, NextGen gâfâie ca o locomotivă cu aburi.

Spațiul eliberat mărinimos de NextGen a fost ocupat prompt de Dimitrov și Berrettini. Ambii și-au împins limitele pentru a ajunge în semi și acolo și le-au arătat. De la Dimitrov nu știu dacă mă aștept să devină brusc vreo stâncă sub presiune, dar Berrettini mai are timp.

Federer, încă un Slam scăpat printre degete?

N-a mai fost vorba de pierderea unei finale la mustață ca la Wimbledon, dar la US Open Federer a fost sabotat de spate și a pierdut contra lui Dimitrov într-un moment tare nepotrivit. Djokovic se retrăsese, după Dimitrov venea fie Wawrinka, fie Medvedev (oameni cu care avea un h2h confortabil), iar apoi o finală cu Rafa, pe care l-a dominat copios pe hard în ultimii ani. Afectat și conștient de ocazia scăpată, Federer a fost franc cu presa elvețiană: ”Știu foarte bine ce fel de accidentare e: mă va deranja azi, mâine și poimâine. Apoi, voi fi ok. Asta mă dezamăgește și mai tare, că n-am găsit o soluție pentru a câștiga azi.”

Pe de altă parte, federiști, nu vă pierdeți speranța. Dacă îl țin curelele, Federer va juca și la 40 de ani. Winning never gets old.

Novak Djokovic: aproape, dar totuși departe

La 16 Slamuri, și uitându-te în ce ritm le-a câștigat pe ultimele, ai fi tentant să zici: încă un an sau doi ca ăsta și îl depășește pe Rafa și îl ajunge pe Roger. Da, cu condiția ca Rafa și Roger să stea degeaba și cu condiția ca lui Novak să-i meargă totul ceas. Or, așa ceva este imposibil de garantat. Djokovic este la ora asta, ca și restul Big 3, fie imposibil de bătut, fie învins de propriul corp. Federer a fost răpus de un junghi la spate, Rafa a simțit niște dureri la încheietură (din fericire pentru el, temporare), iar Novak n-a putut să ducă problemele la umăr mai departe de meciul cu Wawrinka din optimi.

Ca să nu uităm cât de redutabil e Djokovic pe hard, acesta a fost primul an din 2006 încoace când nu ajunge în semifinale la US Open. Wow.

Dar să nu-l plângem deocamdată nici pe el, căci urmează sezonul de hard din Asia, unde se simte foarte bine, iar după intersezon vine Australian Open, unde Novak este, ca de obicei, mare favorit. Ca și în cazul colegilor săi legendari, în cazul sârbului totul se reduce acum la cât de mult va coopera corpul cu ambiția sa, care rămâne la fel de mare ca totdeauna.

*

Nou în Shop-ul 30-0!

Chill e cuvântul anului. Iar titlul Simonei de la Wimbledon e performanța anului. Iar noul tricoul 30-0 salută starea de spirit a Simonei 😉

Comandă Chill Year din Shop! Disponibil în trei variante de culori.

Îți place?
Cele mai noi

Ai ce asculta în drum spre job sau în timp ce îți faci înviorarea 🙂

Simona Halep, intervievată de Raluca Olaru, în cel mai recent episod din Players' Lounge, pe 30-0 »» https://t.co/x1vUrSgtRS