Cine este Jaqueline Cristian: numărul 1 în Europa la junioare; problemele de încredere; colaborarea cu Bollettieri; jocul agresiv, plăcut ochiului

Radu Marina | 9 februarie 2020

Victoria obținută la debutul în Fed Cup a făcut-o cunoscută pe Jaqueline Cristian și fanilor ocazionali ai tenisului. Chiar dacă România a pierdut până la urmă, e genul de rezultat care o poate propulsa pe Jaq în cariera ei individuală.

Considerată una dintre cele mai promițătoare junioare ale României la un moment dat, Jaqueline Cristian a reintrat, după victoria cu Veronika Kudermetova din Fed Cup, în atenția fanilor tenisului, mulți dintre privitorii de ocazie descoperind-o pentru prima dată.

Trimisă să debuteze pentru România într-un moment greu, direct într-un meci obligatoriu de câștigat pentru ca echipa României să rămână în cursă, Jaqueline a răspuns spectaculos. Și-a depășit rapid emoțiile de început și a obținut o victorie care a relansat meciul cu Rusia, într-un moment în care puțini mai credeau că acest lucru este posibil.

Rezultatul, cea mai importantă victorie a carierei lui Jaq – în condițiile în care a învins în condiții de presiune o jucătoare mai experimentată, care se apropie de primele 30 de jucătoare ale lumii – rămâne unul important chiar dacă, până la urmă, România a pierdut cu Rusia. Și e un prilej de a afla câteva lucruri interesante despre ea și de a o cunoaște mai bine.

Jaqueline a început să joace pentru că tatăl ei urmărea mult tenis, iar jucătoarea care i-a atras atenția și care a determinat-o să înceapă tenisul a fost Maria Sharapova. Jaqueline spune că era deja convinsă de la 7 ani că tenisul e ceea ce își dorește să facă. 

Câțiva ani mai târziu, Jaqueline a început să depășească borne importante la nivelul juniorilor. La 13 ani, Jaqueline Cristian câștiga prestigiosul turneu Les Petits As, învingând-o în finală pe Alicia Black, favorita principală a turneului și cea mai bună junioară la acel moment. În urma acelui titlu, Jaqueline a devenit numărul 1 în clasamentul european U14 și a primit confirmarea pe care o căuta: că poate juca tenis la un nivel înalt. 

Jaq a fost una dintre junioarele prezentate de Treizecizero în proiectul special Juniorii, lansat în 2013.

Dar nu totul a mers simplu. Confirmarea pe care ea a primit-o la Tarbes a venit după o perioadă grea, în care s-a confruntat cu probleme de încredere; nu credea suficient în ea, în tenisul ei și în capacitatea ei de a fi o jucătoare de tenis. “Eu am încercat întotdeauna să nu mă compar cu nimeni. Am avut drumul meu, însă la capitolul încredere nu am stat deloc bine”, povestea ea pentru 30-0. [video-ul emisiunii, mai jos]

Tot atunci, ea ne-a vorbit despre cum a afectat-o această lipsă de încredere, mărturisind că în fiecare seară, în timpul turneului Les Petits As, își făcea bagajele pentru că se aștepta să piardă. “La 13 ani, când am câștigat Les Petits As, în fiecare seară, pe parcursul acestui turneu, îmi făceam bagajul pentru că îmi era teamă că voi pierde. Eram 100% convinsă că voi pierde în meciul următor. Nu aveam niciun pic de încredere.

În fiecare dimineață când plecăm din cameră îmi luam bagajul; era gata, doar să plec către aeroport. Am avut multe discuții cu antrenorul meu, care mă întreba ‘de ce nu ai încredere?’, dar nu știam ce să îi răspund. Eram ceva de genul: pentru că mă simt inferioară tuturor jucătoarelor de aici. Dar ca joc nu eram; din contră, am făcut și un record la Les Petits As, am servit cu 191 km/h (n.a recordul stabilit de Jaqueline încă e valabil). Când am ajuns în semifinale, eu deja mă gândeam și îmi spuneam mâine sigur pierdut, mă uitam după bilete de avion, dar în cele din urmă am reușit să-l câștig. Acel turneu câștigat mi-a confirmat că pot să joc tenis”.

Colaborarea cu Nick Bollettieri. Cristian este una dintre jucătoarele care a avut oportunitatea, la un moment dat, să fie sfătuită și coordonată de Nick Bollettieri, ea antrenându-se o vreme la academia acestuia. Inițial, ea a participat la câteva dintre turneele care au loc la Academia Bollettieri; cei de la academie au văzut-o, au fost impresionați de jocul ei și i-au propus să se antreneze acolo. 

Jaqueline povestea că întâlnirea cu Bollettieri a fost una extrem de plăcută, el fiind o persoană foarte pozitivă. La nivel tehnic, spunea ea pentru 30-0, antrenorul american i-a sugerat să lovească mai departe de linia de fund, lucru pe care ea nu l-a agreat neapărat, fiind o jucătoare agresivă, căreia îi place să atace. În cele din urmă, cei doi au ajuns la un acord: nici prea departe de linia de fund, nici prea avansat, ci fix de pe linia de fund. Bollettieri, alături de Cornel Enache, antrenorul ei de la acea vreme, a ajutat-o să-și dezvolte lovitura de rever – probabil cea mai bună lovitură a ei (vezi siguranța cu care execută această lovitură, timing-ul, dar și unghiurile pe care le generează). 

De asemenea, un alt lucru pe care Bollettieri a învățat-o a fost să aibă răbdare; sfat pe care ea l-a aplicat atunci când timp de trei ani de zile a fost accidentată. 

Ca stil de joc, Jaqueline e o jucătoare foarte agresivă, căreia îi place să dețină controlul, să stabilească ritmul și direcția unui meci. Nu are niște vulnerabilități evidente, iar loviturile ei sunt foarte curate, puternice, frumoase și fluente.

Jaq încearcă să lovească repede, să nu ofere timp de reacție adversarei și își poate deschide incredibil de bine terenul, atât cu lovitura de dreapta, dar mai ales cu reverul. 

Trecerea de la junioare la senioare a fost marcată de accidentări grave. La 14 ani, Cristian devenea cea mai tânără jucătoare din România care reușea să câștige puncte în clasamentul WTA. Dar, la scurt timp, ea a început să aibă probleme fizice serioase, care au deraiat-o și au forțat-o să stea departe de teren, pierzând aproape doi ani de zile. O perioadă cu trei accidentări grave de care Jaqueline nu vrea să-și mai amintească; nici prin ce a trecut, nici care ar fi fost cursul carierei ei dacă nu ar fi intervenit aceste accidentări. 

Din 2016, Jaq a început să scape de accidentări, și să poată avea mai multă continuitate. Asta s-a tradus prin cinci titluri la nivel profesionist (ITF, 10K) într-un singur sezon. 

În anii următori, rezultatele obținute de ea i-au permis să intre în primele 200 de jucătoare ale lumii. Anul trecut, la BRD Bucharest Open, ea a reușit prima ei victorie în fața unei jucătoare din top 100 și a jucat prima finală WTA la dublu, alături de Gabriela Ruse. A venit din nou în studio-ul 30-0 după victoria cu Sorana Cîrstea.

-Victoria cu Kudermetova, obținută tot în fața propriilor suporteri, e prima ei victorie în fața unei jucătoare din Top 50, încă o confirmare necesară că Jaq are tot ce-i trebuie pentru a ajunge la un nivel înalt.

„Încă sunt la stagiul de procesare. Au fost foarte multe emoții, multe trăiri și o experiență total nouă. Ne-am dorit foarte mult să câștigăm la dublu și ne pare rău că am pierdut cu 3-2, dar am învățat foarte multe lucruri din ziua asta. Plec de aici cu multă încredere și sper să revin în echipa de Fed Cup” – Jaqueline Cristian, după meciul cu Rusia.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi