Ce s-a schimbat în jocul Soranei Cîrstea și cu ce rămânem după semifinala de la Rio, primul semn încurajator spre revenirea Soranei

Camelia Butuligă | 21 februarie 2016

Rezultatele spun, uneori, doar o parte a poveștii. Vorbim despre cum se vede Sorana la revenire și care sunt diferențele de nuanțe în jocul ei față de perioada pre-accidentare. Primul turneu la nivel WTA al Soranei Cîrstea din vara trecută încoace s-a încheiat cu o semifinală. Shelby Rogers a eliminat-o, 6-4, 6-4.

Oamenii care au stat în preajma celor două circuite profesioniste de tenis spun că seamănă cu niște universuri închise, separate de lumea reală. Jucătorii, pendulând continuu între aceleași repere (teren, hotel, aeroport), își pierd uneori perspectiva asupra lucrurilor. Viața lor se învârte în jurul lovirii unei mingi galbene, iar câțiva centimetri încolo sau încoace îi pot face să-și piardă calmul și luciditatea. Până la urmă, acei câțiva centimetri sunt cel mai important lucru din viața lor, cei care fac diferența între victorii și înfrângeri.

Ce se întâmplă atunci când ceva neașteptat, din afară, strică această dinamică și obligă jucătorul să iasă din rutina și schemele sale zilnice? Cel mai frecvent exemplu sunt accidentările. Știm cu toții că nu apreciezi ceva decât atunci când îl pierzi. Sănătatea este unul din acele lucruri de bază pe care, când le ai, nu le observi, dar când dispare, te dezechilibrează total. Brusc, ești obligat să recunoști că există lucruri mai importante decât acei câțiva centimetri la stânga sau la dreapta și unul dintre ele este faptul că e posibil să nu mai poți lovi mingea deloc. Prioritățile sunt reevaluate drastic, se răstoarnă ierarhiile, tot ce nu este esențial zboară pe geam.

Pe vremuri când mă uitam la meciurile Soranei, o făceam cu o trepidație anxioasă care mi se transmitea atât din stilul ei de joc, pe cât de mișto de privit, pe atât de riscant, dar și din atitudinea ei, care nu se împăca foarte bine cu momentele de presiune. Cu cât scorul se strângea sau avansa către finalul setului, cu atât vedeam că grăbește jocul, apasă pe trăgaci prea repede în schimburi, se precipită între puncte și irosește servicii. Nu aveam senzația că sunt pe mâini bune; meciurile ei semănau cu niște accidente gata-gata să se întâmple.

Nu și în seara aceasta. Dincolo de mișcarea de serviciu abreviată drastic, de racheta nouă și de fizicul longilin, cel mai tare m-a frapat schimbarea de dinamică din puncte și dintre puncte. Sorana Cîrstea joacă altfel: reținut, măsurat, constant. Atât la nivelul jocului și al alegerilor pe care le face pe teren, cât și la nivel de atitudine. Deși a pierdut, m-am uitat liniștită la meciul ei: a pierdut fair and square, la o jucătoare care i-a speculat slăbiciunile și și-a folosit mai bine armele.

Una dintre aceste slăbiciuni este chiar acel serviciu abreviat. Dacă primul s-a ținut destul de bine, al doilea a fost pedepsit deseori de retururile lui Rogers. Sorana a pedepsit și ea destule din serviciile adversarei sale, însă americanca a avut procentaj mai bun la punctele câștigate cu ambele. Diferențele nu au fost mari, dar suficiente. Apoi, a contat felul în care au reușit să-și apere mingile de break, pentru că șanse au avut amândouă. Aici, Rogers a fost mai eficientă și a salvat 10 din cele 13 mingi de break; Sorana, doar 5 din 10.

Meciul s-a jucat în majoritate la serviciu și retur. Schimburile lungi au fost o raritate, niciuna dintre ele neavând nevoie de mai mult de 5-6 lovituri pentru a tranșa punctul. Ambele au joc de atac, ambele caută să încheie cu forehandul, deci nicio surpriză aici. Însă în puținele schimburi care s-au jucat, am fost bucuroasă să văd răbdare din partea Soranei și viteze diferite ale mingii, traiectorii diferite, înălțimi diferite. De asemenea, la lovitura de încheiere, plasament mai degrabă decât viteză. În continuare jocul ei are ADN de atacant și țintește liniile la prima șansă. Precizia a fost foarte bună: forehandul scurt, plesnit de la șold, este la fel de penetrant cum mi-l aminteam, iar backhandul a fost pe poziții, făcând mai mult decât să țină mingea în joc și chiar punând presiune.

Dar în schimburile care s-au lungit, a apărut și cealaltă problemă a jucătoarelor de atac: deplasarea și defensiva. Sorana nu mai este la fel de periculoasă atunci când este alergată și obligată să lovească din mișcare. A fost și subiectul sesiunii de OCC pe care a solicitat-o în setul 1. Antrenorul său i-a spus să se poziționeze mai bine la minge, să fie la timp unde trebuie, pentru că astfel nu-i mai dă timp suficient de reacție adversarei.

Probabil acestea vor fi provocările cărora va trebui să le facă față în viitorul apropiat, din punct de vedere al jocului: serviciul și defensiva. Însă atitudinea ei pe teren de azi îmi dă speranțe că această accidentare a schimbat felul în care abordează meciurile și tenisul în general: nu pare să se mai consume pentru fiecare minge, este mult mai zen și ia fiecare punct unul după celălalt, indiferent de scor. A declarat că este recunoscătoare că poate juca fără dureri și cred că această perioadă în care probabil întreaga ei carieră a fost pusă sub semnul întrebării a făcut-o să prețuiască faptul că poate juca și atât. În mod paradoxal, faptul că nu se mai îngrijorează din pricina scorului dă rezultate chiar pe tabela de scor.

Îmi pare bine că o văd din nou pe Sorana jucând și câștigând meciuri. Mi-a plăcut întotdeauna jocul ei, chiar și când venea la pachet cu palpitații și palme peste frunte. Dacă umărul este ținut sub control, mă întreb unde poate ajunge tenisul ei atomic, în combinație cu această înțelepciune nou-găsită.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi