Când vine vorba de competițiile pe echipe, tenisul a ratat poate cea mai ofertantă posibilitate. Concluzii la startul sezonului

Adrian Țoca | 13 ianuarie 2020

Personal, cred că tenisul a ratat o șansă imensă pentru o adevărată Cupă Mondială a tenisului. Soluția trebuia să nu le excludă niciodată pe femei.

Despre ATP Cup

Nu mai reluăm discuția despre cum a apărut această competiție, sau despre traiectoria ocolită pe care a apucat-o (pe scurt: ITF și ATP au fost inițial aliați, cu scopul comun al lansării ATP Cup, dar au sfârșit prin a avea două competiții rivale). Am văzut cum a fost prima ediție, ne putem face o idee despre locul ei în tenis?

Aș zice că e încă greu de spus. Da, prima ediție a fost un succes, e destul de clar. Publicul a venit, starurile au fost prezente într-un număr decent, ba chiar și-au dat interesul în mod evident. Tenisul a fost, pe alocuri, excelent. Mai mult, organizatorii au prins și jackpot-ul. Țara gazdă s-a descurcat excelent și a mers până în semifinale, iar în finală am avut un nou duel Djokovic – Nadal; semn că acești doi jucători nu lasă absolut nicio competiție oficială fără să se întâlnească. Mai mult, una dintre țările din finală, Serbia, a beneficiat de sprijinul masiv al comunității de sârbi din Australia.

Va suporta tenisul masculin două competiții similare? Asta-i întrebarea de o mie de puncte, iar succesul rezonabil pe care l-au atins ambele încă din start nu înseamnă automat și supraviețuirea lor. Starurile au venit la prima ediție parte pentru că și-au dorit să experimenteze noile formate ca să vorbească în cunoștință de cauză, parte pentru că aveau înțelegeri bătute în cuie cu mult timp înainte. Dificil de spus dacă îi vom mai vedea pe Djokovic și pe Nadal jucându-le pe ambele de acum înainte, mai ales că, pe cât de implicați au fost pe teren, pe atât de vocali au fost la conferințe, solicitând fuziunea celor două competiții. Iar în lipsa acestor nume, și Cupa Davis, și ATP Cup se vor confrunta cu destule dureri de cap, mai serioase decât discuțiile despre format, frecvența meciurilor (și numărul mare al acestora), criteriile discutabile de selecție (în cazul ATP Cup).

Simona

Per total, ATP Cup pare-se că ar câștiga la limită acest război de imagine, pentru că e la început de sezon, nu la sfârșit, pentru că oferă puncte ATP și pentru că are avantajul masiv de a se juca în Australia, un peisaj (exceptând necazurile de anul acesta) pozitiv și cald, prin comparație cu răceala vizuală de noiembrie a sălilor de la Caja Magica.

Însă avantajul ATP Cup nu e decisiv. Iar cele două competiții riscă să fie frecventate ocazional de orice jucător de top până în momentul câștigării lor, apoi să fie ocolite; adică exact problema anterioară a Cupei Davis. ATP și ITF riscă să trebuiască să ajungă la masa negocierilor rapid; adică în același punct în care erau cu câteva luni în urmă.

În tot acest peisaj, Laver Cup rămâne bine poziționată, planând aproape intangibil deasupra tuturor celorlalte formate. Cumva e ironic, pentru că succesul fulminant al Laver Cup a stârnit toată această tevatură. Încă o dovadă că originalul e greu de dat la o parte, oricât de masiv ar fi efortul de a-l copia.

Personal, cred că tenisul a ratat o șansă imensă pentru o adevărată Cupă Mondială a tenisului. Soluția trebuia să nu le excludă niciodată pe femei. Soluția trebuia să fie un format care să se bazeze pe vechea Cupa Hopman, eventual păstrându-i numele, care să rămână în Australia la început de sezon, poate cu o desfășurare la fiecare doi ani, dar care să aducă la start mai multe echipe decât o făcea Hopman Cup.

Cine a văzut secvențele istorice din duelul Serena vs Roger înțelege că puterea e atunci când toate forțele se adună, nu când se sparg în zeci de ligi și cupe. Toată lumea merge să vadă un film pe afișul căruia se înghesuie multe staruri, fie și din curiozitate, să vadă cum arată la un loc. Astfel de lucruri inspiră. Nu era nevoie de două competiții-clonă lipite una de alta, ci de puțin curaj. Jucătorii ar fi iubit un astfel de format relaxat și original, dar mai ales în ton cu timpurile, care ar fi spart pe deplin obișnuința circuitului. Fanii ar fi fost disperați să meargă și să-i vadă la lucru împreună. Atât ITF, cât și Tennis Australia, dar și Laver Cup discută despre eventuale formate similare dedicate femeilor, dar s-ar putea să fie neplăcut de târziu.

Sau, dacă era musai de originalitate, iată altă idee: același format de echipe mixte, dar care să nu țină cont de naționalități, ci de alegeri. Lasă decizia selecției în numele starurilor, pentru a le motiva suplimentar să participe. Acceptă faptul că puterea e, oricum, în numele sportivilor în zilele noastre, că ei decid ce merge și ce nu merge. Pe modelul drafturilor din sporturile americane, jucătoarele și jucătorii de top și-ar fi putut selecta, pe baza unor reguli care să asigure echilibrul valoric, colegii de echipă: un Top 10 ar fi obligat să aleagă un coleg dintre locurile 20-40, sau poate doi colegi dintre locurile 40-100.

Adaugă la asta câteva reguli funky de punctaj, dar simple, așa cum Laver Cup a avut curajul cu acel punctaj diferit de la o zi la alta: poate mixtul să valoreze două puncte, sau poate jucătorii-căpitani (cei clasați cel mai bine) să aibă dreptul de a decide un meci care să valoreze două puncte: cel de simplu masculin, cel de simplu feminin sau cel de mixt. Asta ar duce la întâlniri mai scurte, dar mai vesele. Inovează cu adevărat.

Într-un cuvânt, inovează curajos și pozitiv, tocmai pentru a crea o competiție cu adevărat diferită de circuit și diferită de trecut, atractivă pentru tinerii pe care îi tot aleargă toate aceste foruri, dar care să rămână fidelă valorilor pe care acest sport vrea (sau ar trebui să vrea) să le promoveze.

Despre Serena

Serena Williams a câștigat primul ei titlu în trei ani și cred că asta s-ar putea să însemne destul de mult în economia acestui sezon. Practic, Serena a scăpat, pe sub radar, de o presiune imensă, care i-a tocat o mulțime de meciuri în aceste ultime sezoane. În mediul prietenos de la Auckland, unde spectatorii servesc masa lângă teren și niciun jucător nu e stânjenit de asta, Serena s-a ales cu multă încredere, cu câteva meciuri bune, cu o porție solidă de sentimente bune din dublul jucat alături de Caroline Wozniacki și din întreaga experiență (ceremonia de mai jos e o bună dovadă), și, cel mai important, s-a ales cu trofeul pe care-l alerga de atât de mult timp.

Dintr-o dată, întrebarea dacă „pot să câștig o finală?” a dispărut. Să nu uităm importanța masivă a micilor pași în tenis, un sport unde, parcă mai mult ca oriunde, ai nevoie să te convingi cu ochii tăi că poți, înainte de a-ți putea pune tot arsenalul de talente în mișcare. „Poate ar fi o idee să joc niște turnee în afara Slamurilor, ca să îmi intru în ritm, iar atunci când am o finală de Slam să știu ce am de făcut”, spunea Serena, după finala pierdută la Wimbledon în fața Simonei Halep.

Serena joacă, cu rari excepții, excelent în Australia; anul trecut ar fi câștigat, probabil, trofeul, dacă nu se accidenta incredibil de ghinionist, iar după această porție de încredere, șansele ei la Australian Open arată foarte bine. Mai cu seamă că retragerea nefericită a Biancăi Andreescu din turneu reduce din lista celor care au învins-o recent pe Serena în finale de Slam.

Despre Karolina Pliskova

E ceva suplimentar de citit în acest nou succes al Karolinei Pliskova la Brisbane? E al treilea titlu al ei la puternicul turneu de început de an, al 16-lea al carierei și prima oară când Karolina își apără un trofeu. Mai mult, el a venit după un parcurs tare: Tomljanovic, Riske, Osaka (oprindu-i acesteia seria de victorii) și Keys. Onestă ca întotdeauna, Pliskova a admis că se simte ideal în condițiile de joc de la Brisbane, acolo unde terenul e oarecum închis, oferindu-i un feel de indoor, fără vânt, fără soare, pe care Pliskova îl aprobă mult, pentru că-i permite să-și lovească în tihnă mingile așa cum îi place ei.

Pliskova e într-o oarecare presiune, pentru că dintre jucătoarele de top fără Slam, fereastra ei de oportunitate pare ceva mai mică decât cea a Svitolinei, de exemplu. Anul trecut a fost aproape la Melbourne, iar AO e șansa ei cea mai bună, alături poate de USO. De văzut ce va putea aduce nou Danni Valverdu în jocul Pliskovei, care merită lăudată pentru progresul făcut de la an la altul, dar mai ales pentru că nu ezită niciun moment să schimbe dramatic, chiar și atunci când e pe un drum bun. Ideea de a-și schimba cu totul echipa, aducându-l pe Dani Valverdu, o noutate în WTA, și pe debutanta în ale antrenoratului Olga Savchuk, e una curajoasă. Iar Pliskova e printre numele interesante ale turneului de la Melbourne, aș numi-o chiar în prima linie de favorite.

Marea surpriză a începutului de an! Toți cititorii care se abonează la 30-0+ sau își prelungesc abonamentul până pe 31 ianuarie intră în cursa pentru o excursie de 3 zile la Roland Garros 2020! Bonus: toate abonamentele la pachetul 250 făcute până pe 14 ianuarie primesc cadou 2 perechi de Sox 30-0. Detalii pe larg, AICI.

Îți place?
Cele mai noi

Entering Palermo, Fiona Ferro had not won back-to-back matches on tour since 2019 US Open.

Spent her shutdown practicing at home where she has a court at her house and working on fitness. Went 10-0 in exhibition matches and loses one set en route to the title.