Băieții și-au reamintit de spectacol: povestea unei zile superbe, cu surpriza lui Kevin Anderson și grozăvia de meci Rafa – Delpo

Camelia Butuligă | 12 iulie 2018

Kevin Anderson a reușit surpriza turneului, întorcând de la 0-2 la seturi și minge de meci contra lui Roger Federer, și va juca pentru a doua finală de Slam a carierei cu John Isner. În vremea asta, Novak Djokovic revine după aproape doi ani într-o semifinală de Grand Slam, iar Rafa Nadal îl așteaptă, după ce a scos la capăt un thriller cu Juan Martin Del Potro

Ce zi. Tocmai când căscam politicos și ne uitam la ceas așteptând Fedalul aniversar, iată că tabloul masculin s-a trezit la viață și ne-a lovit în moalele capului mai ceva ca forehandul lui Del Potro.

Bomba a fost eliminarea lui Federer de către Kevin Anderson, după ce elvețianul a condus cu 2-0 la seturi. Cât de probabil era asta? Foarte improbabil: Anderson nu-i luase set până azi lui Federer, acesta din urmă nu mai pierduse de la 2-0 la seturi la Wimbledon decât o dată, contra lui Tsonga în 2011, iar atunci nu avusese minge de meci. Da, Federer a avut match point pe serviciul lui Anderson la 5-4 în setul trei, dar sud-africanul a fost ca o stâncă în momentele de tensiune. Când Anderson a trecut apoi în față, făcând imediat break pentru 6-5, Federer a avut din nou trei mingi de break, pe care Anderson le-a jucat cu serviciul doi, însă Roger nu a reușit să ia niciuna, iar setul s-a dus la Kevin.

Ai fi crezut că e doar un set care oprește recordul de seturi consecutive al lui Federer la Wimbledon, deci un foc de paie. Dar, de fapt, acolo a fost punctul de cotitură: Anderson a continuat să-și ridice nivelul și a rămas de neclintit inclusiv în decisiv, unde a servit după Federer și a trebuit să-și facă serviciul de șase ori pentru a rămâne în meci.

Acesta este un nou Anderson, care la treizeci și doi de ani își întoarce cu 180 de grade reputația, de la ”choker” (jucător care capotează sub presiune) la „clutch player” (jucător care nu clipește sub presiune). Să aibă vreo legătură faptul că și el lucrează cu faimoasa Alexis Castorri, psihologul care i-a ajutat să sară hopul pe Lendl, Murray și pe Simona Halep? Eu zic că da: finală la US Open anul trecut și acum, pentru prima dată în carieră, semifinală la Wimbledon, după o asemenea victorie.

Anderson a explicat după meci schimbarea pe care a făcut-o în abordarea meciului de azi contra lui Federer: „Înainte, când jucam cu el, mereu simțeam că trebuie să fac ceva extraordinar. Însă azi am jucat în limitele mele. Trebuie să-ți dai voie să joci, pentru că împotriva celor mai buni asta e cel mai greu de făcut.” Dincolo de faptul că nu și-a stat singur în cale, Kevin Anderson a avut un plan și l-a executat. Până acum, Anderson era trecut fără prea mari discuții în categoria „servoboți”, jucători care își câștigau meciurile cu serviciul și eventual, cu forehandul. Cred că e cazul să-l scoatem de aici: Anderson a rezistat admirabil pe rever, a stat bine și cu deplasarea, câștigând schimburi lungi, dar elementul esențial azi a fost returul, cu care l-a deranjat serios pe Federer, mai ales pe serviciul doi. Interesant, Brad Gilbert a menționat că Anderson a fost până acum depășit doar de Djokovic la adâncimea returului.

De partea lui, Federer n-a avut o explicație pentru ce a pățit. A spus că s-a simțit bine la antrenament și la încălzire, a simțit mingea bine, dar că nu a fost ziua lui. ”Am început meciul bine, am avut momente bune, dar am avut și momente când habar n-aveam încotro alergam. Nu a fost cea mai bună zi, dar nici cea mai proastă. A fost așa și-așa: nu am devenit negativ în timpul meciului, dar sunt dezamăgit că nu am câștigat. Nu îmi dau seama cum de nu mi-am putut crea mai multe oportunități. Am avut câteva, dar nu le-am luat. El a fost constant, a jucat solid și a avut răspunsurile potrivite când a trebuit. Bravo lui că a rezistat suficient de mult timp”, a spus elvețianul, care avea un bilanț de 279-2 în meciurile de Slam în care a câștigat primele două seturi.

Cât de mult îi va lua să-și revină după această eliminare? ”S-ar putea să-mi ia ceva timp, sau s-ar putea să-mi ia jumătate de oră. Scopul meu e să revin aici la anul”, a completat Federer cu un zâmbet amar, dar vădit afectat, la conferință.

În timp ce Anderson își rescria povestea personală pe Terenul 1, pe Central Novak Djokovic îl învingea pe Kei Nishikori, care a rezistat admirabil timp de două seturi (câștigând chiar unul). Kei a jucat cât a putut, dar problemele la cot apărute din meciul cu Gulbis l-au împiedicat în ultimele două seturi, chiar dacă japonezul a luat calmante și înainte de meci și în timpul lui. Chiar și fără această problemă, nu știu dacă Nishikori l-ar fi învins azi pe Novak: poate l-ar fi dus în decisiv, ca Delpo pe Rafa, dar Djokovic pare aproape de nivelul din vremurile bune. Și când spun asta mă refer la deplasare (problema lui principală în sezonul de zgură) și construcția punctului, care a revenit acum la dimensiunile unei probleme complicate de algebră pentru adversari. Azi, Kei nu a avut nici rezistența fizică, nici jocul necesar pentru a o rezolva. Însă adversarul din semifinale, un anume Rafa Nadal, va încerca cu mai mult aplomb și cu un arsenal mai bogat decât al japonezului.

Singurul semn de întrebare care va plana asupra lui Rafa este dacă va reuși să se recupereze după monstrul de meci câștigat contra lui Del Potro. A fost o încleștare de patru ore pe care deja mulți o numesc meciul anului. Spectacolul a urmat o traiectorie ascendentă pe măsură ce seturile se adunau, culminând cu un decisiv absolut fantastic, plin de plonjoane spectaculoase din partea amândurora și o escaladare a lui Rafa a panoului ce desparte terenul de tribună – toate comentate de Andy Murray, invitat azi în studiourile BBC. Murray a impresionat cu bogăția cunoștințelor și a statisticilor (omul e o enciclopedie) și cu entuziasmul lui molipsitor – okay, a doua parte e o glumă. Andy a fost entuziasmat de nivelul extraordinar al jocului, doar că și l-a exprimat în felul lui obișnuit: monoton. ”Așa sunt toate meciurile pe care le comentați?”, i-a întrebat el în șoaptă pe jurnaliștii colegi. Nu, Andy, din păcate nu.

A fost pentru prima dată când Delpo l-a dus pe Rafa în decisiv la un Slam (mai aveau două meciuri de câte patru seturi, la USO17 și Wimbledon 2011), dar spaniolul l-a dovedit până la urmă datorită deplasării, reverului și dorinței. Nadal este în ”beast mode” și dacă reușește să joace la fel și cu Djokovic, va fi un meci de pomină. Wilander îl vedea pe Djokovic favorit, dar dacă Rafa se trezește mâine dimineață funcțional și se recuperează pentru vineri, parcă îl văd trecând și de Novak. Pentru cei care n-au văzut meciul de azi, vizionare obligatorie este setul cinci și mai ales gameul al 8-lea, unde Rafa și-a ținut serviciul eroic în fața unui asediu furibund al lui Del Potro și forehandului său (cu care a înregistrat un winner de 172 km/h de l-a făcut și pe Murray să râdă în hohote)

Bravii spectatori ce au ales tenisul în loc de semifinala Anglia – Croația de la Cupa Mondială au fost răsplătiți cu un meci de pomină, care s-a terminat cu o îmbrățișare frățească după ce, la mingea de meci, Del Potro a alunecat și a rămas întins pe jos, ca un soldat credincios care a luptat până la ultima suflare. Iată că tot datorită jucătorilor consacrați tenisul masculin se revanșează față de fani și mai reduce distanța față de fete, care au furnizat anul acesta  mai multe meciuri de calitate.

Ultimul sfert, dintre Raonic și Isner, jucat pe un stadion aproape gol după maratonul Federer-Anderson (în ciuda eforturilor organizatorilor, care au lăsat intrarea liberă de la un moment dat, caz rar la Wimbledon), l-a scos câștigător pe american, care, la 33 de ani, este debutant la acest nivel. Avem deci semifinalele masculine: returul lui Anderson va fi pus la treabă de serviciile lui Isner (și viceversa), iar Nadal și Djokovic vor ara în lung și-n lat greu încercata iarbă londoneză. Două semifinale cum nu se poate mai diferite, din care vor ieși doi finaliști cu stiluri diametral opuse. Fun, fun, fun. Dacă fotbalul tot n-a ajuns acasă, e bine măcar că tenisul rămâne acolo.

 

Ziua în tweet-uri și în imagini

https://twitter.com/doublefault28/status/1017134543835451397

Fotografii: AELTC

*

Nu rata Povestea Primului Slam!

Simona Halep este, de acum, campioană de Grand Slam. O performanță istorică, a cărei însemnătate merită pusă în context. Cu șase ani petrecuți la turnee, echipa Treizecizero s-a pregătit pentru a putea pune în pagină Povestea Primului Slam. Nu o rata!

 

“Simona Halep. Povestea Primului Slam” este, la fel ca toate celelalte apariții editoriale Treizecizero, o revistă atent îngrijită, un produs premium de pus în colecție. Dedicată unei performanțe unice, publicația este o combinație între cuvânt și fotografie, între frumusețea detaliilor de atmosferă, profunzimea analizelor și emoția imaginilor.

Ea oferă o imagine amplă asupra drumului parcurs de Simona Halep pentru cucerirea Primului Slam: apariția în elită, ratările premergătoare marelui triumf, oamenii care i-au fost alături și, bineînțeles, punctul culminant – povestea turneului la care s-a petrecut totul.

Interviuri, o listă solidă de invitați surpriză și articole captivante – asta te așteaptă într-un produs editorial de neratat pentru fanii adevărați ai Simonei. Alte detalii despre surprizele din cuprins, aici.

 

Precomandă revista de aici.

Îți place?
Cele mai noi