Ashleigh Barty joacă precum un număr 1, câștigă din nou Miami. Bianca Andreescu nu a putut încheia finala

Radu Marina | 3 aprilie 2021

Ashleigh Barty a fost din nou impresionantă în finala de la Miami, dominând categoric meciul cu Bianca Andreescu, până în momentul în care jucătoarea din Canada s-a retras.

Ashleigh Barty a fost din nou impresionantă în finala de la Miami, dominând categoric meciul cu Bianca Andreescu, până în momentul în care jucătoarea din Canada s-a retras. În setul secund, la 6-3, 2-0 pentru Ashleigh, Andreescu a căzut și și-a sucit glezna. A încheiat game-ul, a primit îngrijiri medicale și a mai jucat un game, înainte de a decide să se oprească.

Dar asta nu-i scade cu nimic din merite lui Barty, care a dominat finala precum a dominat turneul, trecându-și în cont un al doilea titlu consecutiv la turneul din Florida. Cel din 2019 a declanșat seria de formă care a dus-o, în cele din urmă, pe locul 1 în lume. Cel de anul acesta îi confirmă menținerea pe primul loc, o poziție contestată de mulți (din cauza faptului că Ash nu a putut juca în 2020). Însă, indiferent de punctele din clasament, este incontestabil că Barty joacă la nivelul unui lider mondial.

Retragerea din finală nu ar trebui să îi scadă din merite nici Biancăi, care a făcut un turneu formidabil până în finală. Resursele fizice nu au mai fost unde trebuiau să fie – previzibil după efortul depus în meciurile maraton jucate cu Muguruza, Sorribes Tormo sau Sakkari – iar accidentarea a venit la genul de fază în care corpul nu te mai ascultă, sau nu mai are puterea să răspundă la comenzi ca în mod obișnuit, semn de oboseală. Dar Andreescu a atins din nou, pe alocuri, nivelul de joc care o face o jucătoare formidabilă. Provocarea ei va fi, în continuare, să rămână sănătoasă – iar punând în context numeroasele accidentări suferite până la această vârstă, care au obligat-o să sară peste tot sezonul 2020, e de înțeles de ce Bianca era atât de îngrijorată după momentul căzăturii.

*

La startul Miami, probabil nicio altă jucătoare nu avea mai multe priviri asupra ei decât Ashleigh Barty. Deținătoarea trofeului, pentru prima dată din februarie 2020 la un turneu în afara Australiei, iar forma ei era una incertă, mai ales după eliminarea dezamăgitoare de la AO, urmată de înfrângerea cu Danielle Collins, la Adelaide. 

Dar mai înainte de orice, era liderul mondial, unul contestat în viziunea multora. Rocada cu Naomi Osaka părea iminentă.

Două săptămâni mai târziu, Barty e campioană la Miami, ajunge la 12 victorii consecutive la acest turneu, își apără pentru prima dată în carieră un titlu, bifează al 10-lea trofeu al carierei și, cel mai important, rămâne liderul WTA.

Finala nu s-a putut încheia în cel mai bun mod cu putință, Bianca fiind forțată să se retragă la 3-6, 0-4, după ce s-a accidentat în game-ul doi al setului doi la gleznă. 

Dar asta nu scade din meritele lui Barty, care a făcut un super meci și astăzi. Din momentul în care a întors meciul cu Kucova, din turul al doilea (de la 2-5 în decisiv, plus o minge de meci salvată), tenisul lui Barty a arătat din bine în mai bine; a crescut în intensitate, a lovit și mai precis, a fost și mai determinată.

După Kucova a urmat Ostapenko, Azarenka, Sabalenka și Svitolina. Decliclul complet s-a produs în meciul cu Sabalenka, despre care australianca spunea atunci că a fost cel mai bun meci al ei de la revenirea în circuit; după acel meci tenisul ei a fost pur și simplu fără cusur. Nu i-a dat nicio șansă Elinei Svitolina, iar în finală a fost din nou impecabilă cu selecția loviturilor, cu planurile și ideile de joc. 

E o mică revanșă luată de o jucătoare care, în ciuda anului de pauză, arată ca și cum nu s-a oprit, de fapt, din drumul pe care s-a înscris în 2019, când ascensiunea începută la Miami a dus-o până pe locul 1 la final de an.

Finala a avut o încheiere nefericită, iar până să se accidenteze, Bianca n-a intrat aproape deloc în meci. Am putut întrezări, însă, acele tatonări specifice unei întâlniri în premieră între două jucătoare mari, două campioane de Grand Slam: încercări de a vedea ce merge, ce poate fi eficient, ce plan ar fi mai potrivit. 

Mult mai inspirată în toate aceste încercări a fost Barty, pe care am văzut-o, vreme de un set și jumătate, cum încearcă să mute toate atacurile în zona de forehand. Asta, pentru că a simțit că poate deține controlul și i-a citit lovitura de dreapta Biancăi încă din primele minute, nefiind prea deranjată de varietatea pe care o are Bianca cu forehandul. Am văzut-o pe Bianca cum încearcă să intre în jocul lui Ash, răspunzând cu slice la slice și atacându-i mai des reverul. Și, de asemenea, am văzut și insistența australiencei de a lovi inside-out cu forehandul, pentru a evita schimburile rever-rever, încercând să-și protejeze astfel reverul cu două mâini, zonă unde Andreescu era așteptată să-și facă mișcarea azi. 

Barty a început finala pozitiv, cu un game de serviciu facil care a inclus și doi ași și a continuat în aceeași notă la retur, în game-ul următor, reușind break-ul. A fost o serie de game-uri tipice ei: a variat mult, a fost fantastică cu forehandul și a dominat schimburile în cross cu Andreescu. S-a putut desfășura în voie. Întrebarea era cât va permite Bianca asta? Sau ce ar putea face pentru a o incomoda? 

Foarte multe nu a făcut. A încercat o mică revenire, de la 1-3 la 2-3, dar senzația că Ash are mult prea multe întrebări pentru ea – iar ea prea puține răspunsuri de oferit – s-a menținut în întreg primul set. Barty a întins capcane, a jonglat cum a dorit cu efectele și traiectoriile, a controlat ritmul, a oferit ritm fals, a stat în așteptare, a construit și a punctat decisiv când a găsit mingea potrivită. Bianca, în schimb, a încercat să răspundă în funcție de ce a propus australianca, a creat puțin, iar agresivitatea ei n-a fost tocmai proporționată. Nu a putut să facă meciul mai fizic și nu a putut să genereze energie și emoție, semn rău pentru ea.

Această dinamică a finalei (mai mult a primului set) e explicabilă. Bianca e o jucătoare capabilă să câștige un punct în multe feluri, gestionează foarte bine echilibrul dintre defensivă și atac și e extraordinar de imprevizibilă – după un rever plat în lung de linie urmează un slice de forehand, după un forehand încărcat de top spin urmează o venire la fileu. E capabilă, deci, să schimbe ritmul și vitezele cu o ușurință remarcabilă. 

Doar că în finala de la Miami a întâlnit o jucătoare care poate face și ea lucrurile astea, și care a fost mult mai proaspătă, fizic și emoțional. Orele petrecute pe teren în ultimele două săptămâni (11, în total), au contribuit la apariția ștearsă a canadiencei, iar accidentarea pe care a suferit-o în setul doi i-a pus capac. Orice șanse (mici) mai avea Andreescu în acel moment, ele au devenit egale cu zero în momentul în care, speriată de accidentare după câte a suferit în 2019-2020, Bianca a încetat să mai creadă că mai trebuie să stea pe teren.

Apoi, Bianca încă nu a ajuns la nivelul la care să câștige meciuri exclusiv prin forță sau printr-o agresivitate sporită; poate face asta, dar nu pe o perioadă lungă de timp. La ea e și despre construcție, iar planul pe care merge mereu e acela bazat pe creativitate – construcție – atac – tranziție apărare – atac – imprevizibil; le combină, le leagă, știe mereu când și ce să aleagă și îi iese de minune tot ce încearcă. Cu Barty n-a mai mers, pentru că n-a putut lega nimic, australianca fiind cea care crează, variază, are soluții, aruncă cu tot felul de întrebări și sădește îndoieli. Cu o Bianca la 100 la 100, circuitul are multe de câștigat.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi