Liderul clasamentului mondial devine astfel prima jucătoare din Australia care se impune la AO după 44 de ani.
Ashleigh Barty a câștigat Australian Open 2022, după o victorie cu Danielle Collins, 6-3, 7-6 (2).
Ashleigh obține astfel al treilea titlu de Grand Slam al carierei, după cele de la Roland-Garros (2019) și Wimbledon (2021).
Liderul clasamentului mondial devine astfel prima jucătoare din Australia care se impune la AO după 44 de ani, după Chris O’Neil în 1978.
Meciul, pe scurt. Barty a făcut singurul break al primului set imediat după ce a salvat o oportunitate de break, desprinzându-se apoi în siguranță. Dar jocul s-a schimbat brusc în startul setului secund. Mult mai încordată și lăsând loc mai multor erori, Barty s-a văzut dominată de Collins, care a intrat mai mult în teren și a lovit mai agresiv, în drum spre un dublu break, care a desprins-o la 5-1. Ash, care își pierduse o singură dată serviciul în tot turneul, s-a regrupat, reușind apoi să recupereze ambele break-uri.
Collins a oprit, la rându-i, seria proastă și s-a ajuns în tiebreak, unde Barty a dominat categoric, în drum spre un succes pe care îl căuta de mult timp. Ea se impune la Melbourne fără să fi pierdut vreun set în acest turneu. Dincolo, Danielle Collins rămâne cu satisfacția primei finale de Grand Slam a carierei și cu intrarea în Top 10 de săptămâna viitoare.
În istoria tenisului. Ash devine a 6-a jucătoare din Era Open care câștigă titluri de Grand Slam pe trei suprafețe diferite. Dintre jucătoarele active, singura care a mai reușit același lucru este Serena Williams. Tot dintre jucătoarele active, doar Serena, Venus, Naomi Osaka și Kim Clijsters au mai multe titluri de Slam.
Cronica și ideile finalei. Pe larg, despre meci și despre performanța lui Barty, în articolul de aici.
Povestea lui Ash. De la statutul de promisiune, cu titluri de Slam la junioare și triplu finalistă de Grand Slam la dublu, la doar 15 ani, Ash a ajuns rapid într-un burnout și un început de depresie. Ca să iasă, a renunțat la tenis pentru doi ani. Pe larg, în articolul de aici.
Reacția Simonei. Simona Halep i-a transmis imediat felicitări lui Ash în social media, postând: „Felicitări maxime prietenei mele. Extraordinară performanță, sunt atât de fericită să te văd câștigând acest trofeu!”. Mai multe alte jucătoare, precum Kerber, Swiatek sau Keys, au postat mesaje frumoase pentru Barty.
Impactul în clasament. Modificările în Top 10 după Australian Open și clasările româncelor sunt aici.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română