10 lucruri despre Turneul Campioanelor din Singapore. Elită vs elită

Treizecizero | 3 octombrie 2014

În urma rezultatelor de la Beijing, Simona a coborât pe locul 3 și urmează să mai coboare un loc exact înainte de Turneul Campioanelor, competiție pe care o va aborda, așadar, de pe locul 4. Și asta pentru că punctele de anul trecut de la Moscova și de la Sofia vor ieși din clasament înainte de startul Turneului Campioanelor.

Cum se știe deja, s-a definitivat tabloul celor opt participante la WTA Finals, noul nume oficial al Turneului Campioanelor. E un line-up foarte corect, în raport cu ce s-a jucat anul acesta, exceptând absența regretabilă a lui Na Li. O combinație interesantă de stiluri și de personalități, un mix de generații, de campioane veterane și de propuneri ale noului val, poate cea mai interesantă prezență la startul acestui turneu din ultimele câteva sezoane.

Ca și corespondentul său masculin, WTA Finals este un turneu cu un șarm aparte, pentru că se joacă într-un format complet diferit, atipic față de eternul tablou eliminatoriu specific turneelor din sezon, pentru că le aduce la start pe cele mai bune din lume și pentru că parcursul către acest turneu e cel puțin la fel de pasionant ca și competiția în sine. Contează destinația, dar contează mult și drumul. Calificarea la WTAF este un obiectiv care nu-i deloc ușor de accesat; simpla prezență la start îi premiază pe cei constanți, pe cei care performează la un nivel înalt de mai multe ori pe parcursul anului.

Prin Simona, România revine la acest turneu exclusivist după o pauză de 16 sezoane; o performanță greu de imaginat în urmă cu câțiva ani. Așa că, natural, Turneul Campioanelor devine unul dintre evenimentele majore ale unui an pe care nu-l vom uita prea curând. Treizecizero va acorda spații largi competiției; pentru început, ideile de bază ale turneului.

 

Simona va fi în urna a doua

În urma rezultatelor de la Beijing, Simona a coborât pe locul 3 și urmează să mai coboare un loc exact înainte de Turneul Campioanelor, competiție pe care o va aborda, așadar, de pe locul 4. Și asta pentru că punctele de anul trecut de la Moscova și de la Sofia vor ieși din clasament înainte de startul Turneului Campioanelor, la fel ca și în cazul celorlalte jucătoare.

Este irelevant dacă Simona ar fi pe 3 sau pe 4 la ora startului, pentru că tragerea la sorți le împarte pe jucătoare în trei urne: locurile 3-4, locurile 5-6 și locurile 7-8. Ordinea locurilor 1-8 este dată de clasamentul de dinainte de startul turneului, din care se extrag, cum spuneam, punctele obținute anul trecut la Turneul Campioanelor, respectiv la International Tournament of Champions (Sofia).

Întâi se plasează favorita 1 și favorita 2 pe primele poziții din cele două grupe, apoi se trage la sorți câte o jucătoare din fiecare urnă. Prima extrasă merge în Grupa A; a doua, în Grupa B.

Cu alte cuvinte, ce știm sigur acum este că Simona nu va fi în grupă cu Petra Kvitova și o va putea întâlni în grupe fie pe Serena, fie pe Sharapova, dar nu pe amândouă.

Sistemul de joc e cunoscut: fiecare joacă cu fiecare, primele două se califică în semifinale. Locul 1 din Grupa A întâlnește Locul 2 din Grupa B și viceversa. Singurul detaliu care nu e încă decis 100 la 100: ordinea din clasament a celor opt la momentul tragerii la sorți.

Când se joacă

Turneul propriu zis se dispută între 20 – 26 octombrie, dar evenimentul în sine se întinde pe 10 zile și cuprinde o serie de alte activități secundare. Printre ele, WTA Rising Stars, un turneu rezervat unor jucătoare din noua generație, votate de fani pe site-ul WTA, WTA Legends, turneu rezervat fostelor glorii, sau WTA Future Stars, turneu rezervat unor junioare U 16 și U 14. Meciurile au loc în Singapore Sports Hub.

Când e tragerea la sorți

Tragerea la sorți e programată pe 18 octombrie.

Ce miză e în joc

În cazul în care termină turneul neînvinsă, câștigătoarea primește 1.500 de puncte WTA. Schema pornește de la 210 puncte garantate pentru participare (cu condiția ca sportiva să joace toate cele trei meciuri din grupă), la care se adaugă câte 160 de puncte pentru fiecare victorie în grupe, plus alte 360 de puncte pentru succesul în semifinale, plus alte 450 pentru victoria în finală. Iată tabelul pe baza căruia se calculează punctajul, conform regulamentului WTA (sursă a tabelelor de mai jos):

Financiar vorbind, turneul are o rețetă spectaculoasă. Campioana primește 2,19 milioane de dolari în cazul în care termină turneul neînvinsă. Finalista primește 1,114 milioane, iar semifinalistele câte 606.000 (în cazul a trei victorii în grupe). Simpla participare garantează 140k (la fel, dacă jucătoarea participă în fiecare meci din grupe), iar fiecare victorie în grupe aduce câte 143k. 

Totalul cumulat al premiilor: 6,5 milioane de dolari. 

Dincolo de puncte și de bani, satisfacția câștigării unuia dintre cele mai importante și exclusiviste trofee din tenisul feminin mondial.

Ce românce au mai participat

Virginia Ruzici s-a calificat în 1983 și 1984, actualul manager al Simonei pierzând de fiecare dată în primul tur (pe atunci se juca eliminatoriu), iar Irina Spîrlea a jucat în 1998, când a ajuns până în semifinale, învingându-le pe parcurs pe Arantxa Sanchez-Vicario și pe Dominique Van Roost și fiind învinsă în cele din urmă în fața Martinei Hingis, cea care avea să și câștige titlul.

Cum a fost anul trecut

Ultima ediție programată la Istanbul i-a revenit Serenei Williams, care le-a învins clar în grupe pe Kerber, Radwanska și Kvitova. În semifinale, Serena a avut ceva emoții cu Jelena Jankovic, de care a trecut în trei seturi, deși liderul mondial s-a plâns că e epuizată. Din cealaltă grupă s-a detașat Na Li, recent retrasă, care a câștigat toate cele trei meciuri, cu Errani, Jankovic și Azarenka. Chinezoaica a învins-o în semifinale pe Kvitova, în două seturi. Cu toate că în finală Na Li a reușit să câștige primul set, ea a pierdut cu o Serena dezlănțuită: 2-6, 6-3, 6-0.

De notat că Angelique Kerber a intrat pe tablou de pe locul 9, înlocuind-o pe absenta Sharapova.

Palmaresul celor prezente

Serena Williams e cea mai titrată dintre cele opt participante când vine vorba de titluri la Turneul Campioanelor. Serena a câștigat turneul de patru ori, prima dată în 2001, apoi în 2009, 2012 și 2013. La rândul ei, Maria Sharapova a triumfat în 2004, chiar într-o finală cu Serena, una dintre cele două victorii ale ei cu Williams. Cealaltă jucătoare prezentă în Singapore care a mai ridicat trofeul în trecut este Petra Kvitova, câștigătoare în 2011.

Ana Ivanovic, semifinalistă în 2007, se califică la acest turneu pentru prima dată din 2008 încoace. Caroline Wozniacki, finalistă în 2010, revine după doi ani de absență. Agnieszka Radwanska a jucat semifinale în 2012. Simona Halep și Eugenie Bouchard sunt debutantele anului, jucătoarele cu numărul 144 și 145 din istoria competiției.

Facts

– Serena și Maria vor fi la a 7-a prezență, Aga, la a 6-a. Kvitova și Wozniacki vor juca al 4-lea WTA Finals, iar Ana, al 3-lea.
– Caroline Wozniacki era abia pe locul 27 în Race după Roland Garros, dar a reușit un salt fantastic în a doua jumătate a sezonului;
– Împreună, cele opt finaliste au adunat 169 de titluri WTA.
– Ana Ivanovic are cele mai multe victorii anul acesta în circuit, 55
– Martina Navratilova are cele mai multe titluri la WTA Finals, 8, urmată de Steffi Graf, cu 5. Serena Williams și Chris Evert au câte 4.

Road to Singapore


Simona Halep

“A fost visul meu să particip la Turneul Campioanelor și un obiectiv încă de la începutul anului. Sunt fericită că voi avea ocazia să particip alături de cele mai bune jucătoare din lume”.

 

Notă, 6 octombrie: Articolul a fost updatat ulterior finalei de la Beijing cu precizări referitoare la evoluția clasamentului Simonei Halep.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi