Australian Open 2023 Preview | Cine îi oprește pe Djokovic și Swiatek?

Radu Marina | 15 ianuarie 2023

Jaqueline Cristian și Ana Bogdan sunt primele românce care intră în concurs la AO2023: Jaq deschide cu Jessica Pegula, Ana cu Anna Bondar.

Australian Open 2023 și-a stabilit tabloul principal și, odată cu el, pot începe discuțiile despre ce ar putea urma, cine și ce șanse are la un parcurs cât mai lung, dar și ce teme de discuție aduce această a 55-a ediție a AO.

Deși calculele indică spre doi mari favoriți – Iga Swiatek pe tabloul feminin, Novak Djokovic pe cel masculin -, turneul are mari șanse să ia o cu totul altă turnură: pentru că Nole aduce cu el la Melbourne, pe lângă un trofeu câștigat recent, și o accidentare care îi dă bătăi de cap; iar Iga ajunge la AO după o înfrângere categorică în față Jessicăi Pegula la United Cup. Un singur mic pas greșit, și turneul poate deveni extraordinar de deschis. 

Iga Swiatek și restul

Pe tot parcursul anului trecut, Swiatek a dominat circuitul atât de clar, încât totul a fost despre ea. Și acum, în acest început de sezon și la acest turneu de Grand Slam, s-ar putea să fie la fel: Iga e jucătoarea de bătut, marea favorită. Plutonul încearcă nu neapărat să se apropie de nivelul Igăi, dar mai degrabă să reziste și să aștepte un eventual pas greșit al jucătoarei din Polonia.

Semifinalistă anul trecut la Melbourne, Iga va debuta cu Jule Niemeier, o jucătoare complicată pentru un prim tur la un Grand Slam. Niemeier e agresivă, are un tenis în forță și s-ar putea să joace lipsită de emoții, stres sau presiunea de a câștiga; ceea ce de multe ori poate fi periculos pentru favorită. În turul doi, pentru Iga ar putea urma Camila Osorio; apoi Bianca Andreescu (sau Marie Bouzkova) în turul trei. În sfertul de tablou al Igăi, cea mai bine clasată adversară a ei este Coco Gauff, favorita numărul 7. 

Până la Coco, un posibil test destul de important pentru Swiatek ar putea fi cu Danielle Collins, în optimile de finală, acolo unde, dacă va ajunge, Collins nu va ceda prea ușor. În primul tur, Danielle Collins o va întâlni pe Anna Kalinskaya, iar în turul doi poate juca cu Lesia Tsurenko sau Karolina Muchova

Revenind la Gauff, care a început sezonul cu titlu câștigat la Auckland, ea n-are însă cel mai prietenos tablou: începe cu Katerina Siniakova, poate continua cu Emma Răducanu (sau Tamara Korpatsch) și se poate întâlni cu Qinwen Zheng în turul trei. 

Dintre jucătoarele relevante le mai regăsim, pe partea de tablou a Igăi, pe Maria Sakkari, Petra Kvitova, Madison Keys sau Paula Badosa. Toate aceste jucătoare pot să-și ridice suficient de mult jocul încât să-i pună probleme, dar în special două dintre ele: Petra Kvitova și Madison Keys – jucătoare care pot avea un cuvânt important de spus la această ediție a AO. În primul tur, Kvitova se va duela cu Alison Van Uytvanck, în vreme ce Madison Keys va deschide cu Anna Blinkova. 

Aryna Sabalenka. E timpul pentru un Grand Slam ? 

În ultimul an, Sabalenka a fost mereu aproape de o realizare mare. Acum, cu un titlu câștigat după o pauză de mai bine de doi ani, Aryna Sabalenka pornește Australian Open urcată pe un val înalt de încredere – dar oare e suficient să-și treacă în cont și primul Grand Slam? 

Sabalenka pare o jucătoare muncitoare, care își dorește să evolueze și să se îmbunătățească, drept dovadă rezultatele obținute în ciuda unui stil de joc ultra-agresiv, pe care de multe ori pare că nu-l mai poate stăpâni- și nu-și mai poate controla forța. La această ediție a AO, Sabalenka pornește cu Tereza Martincova, apoi se poate întâlni în turul doi cu Shelby Rogers. În turul trei, Aryna poate juca cu Garbine Muguruza – care, important, nu e cap de serie (!) – sau Elise Mertens. 

Pe partea de tablou a Arynei le regăsim, dintre favorite, pe Daria Kasatkina, pe Veronika Kudermetova, Caroline Garcia, Anett Kontaveit și, desigur, favorita 2 a turneului, Ons Jabeur. 

Ons Jabeur, finalistă a ultimelor două turnee de Grand Slam, nu are parte de un traseu prea simplu: începe cu Tamara Zidansek, care e mereu imprevizibilă, se poate întâlni cu Marketa Vondrousova în turul doi (sau Alison Riske) și poate juca cu Kaia Kanepi în turul trei. 

În această jumătate inferioară a tabloului, Caroline Garcia, favorita 4, trebuie urmărită cu atenție. Câștigătoare la WTA Finals, Garcia va debuta în Australia contra canadiencei Katherine Sebov; ea se poate întâlni în turul doi cu Alize Cornet (sau Leylah Fernandez). Și o poate întâlni în turul al treilea pe a noastră Irina Begu. 

Jucătoarele din România 

Pe tabloul principal vor fi prezente cinci jucătoare din România. Irina Begu este favorită 27 și va debuta cu Saisai Zheng, jucătoare care n-a mai jucat niciun meci oficial din noiembrie 2021. Cele două și-au împărțit victoriile până acum (1-1), ultimul meci fiind câștigat de Irina, în 2021, la Melbourne 2. În turul secund, Begu ar putea să joace cu Lucia Bronzetti sau Laura Siegemund, iar din turul trei încolo ar începe greul, odată cu Caroline Garcia. 

Tot o tragere la sorți relativ prietenoasă pentru un prim tur la un Grand Slam are și Ana Bogdan, care va deschide (luni dimineață) cu Anna Bondar. În cazul unei victorii cu Bondar, Ana se poate duela cu Jelena Ostapenko (sau Dayana Yastremska). 

Sorana Cîrstea are parte de o tragere la sorți plină de capcane. Începe cu Yulia Putintseva, jucătoare pe care a învins-o de două ori în cinci meciuri și de la care niciodată nu știi la ce să te aștepți. După Putintseva, ar putea urma Karolina Pliskova, care e departe de nivelul ei obișnuit; Sori s-ar putea reîntâlni cu Daria Kasatkina în turul trei. 

Jaqueline Cristian și Patricia Țig n-au avut însă parte de prea mult noroc la tragerea la sorți. Jaq o va întâlni în primul tur (luni noapte, de la ora 2:00) pe Jessica Pegula, numărul 3 mondial și una dintre cele mai bune jucătoare de hard, iar Patricia va juca cu Shuai Zhang, favorita 23. 

Reîntoarcerea lui Novak Djokovic

După ce anul trecut Novak Djokovic n-a putut evolua în Australia, sezonul 2023 îl găsește într-o poziție mult mai însorită: poate juca în Australia, a bifat deja un titlu, și poate privi încrezător spre al 10-lea trofeu la Melbourne. Campania lui Nole va începe contra spaniolului Roberto Carballes Baena, poate continua cu Hugo Delien și ar putea să dea în turul trei peste Grigor Dimitrov (vs. Aslan Karatsev în primul tur). 

Cap de serie 4, Djokovic este, indubitabil, jucătorul favorit să triumfe, din nou, la Melbourne. Sârbul îl are pe partea sa de tablou pe Nick Kyrgios (vs. Roman Safiullin), cu care ar putea să joace în sferturi. 

Nadal și traseul lui complicat

Rafal Nadal, deținătorul trofeului și principalul favorit, după retragerea lui Carlos Alcaraz, are parte de un debut de foc: deschide cu Jack Draper, jucător care traversează cea mai bună formă a carierei: a învins deja doi jucători de top 10 și e calificat în semifinalele turneului de la Adelaide 2. După Draper, pentru Nadal ar urma unul dintre americanii Brandon Nakashima sau Mackenzie McDonald. În secțiunea sa de tablou se află și Daniil Medvedev, pe care-l poate întâlni în sferturi – dar, înainte de Medvedev, ar putea avea un alt test complicat în optimile de finală, unde ar putea să joace contra lui Frances Tiafoe, cel care l-a învins la US Open. 

Generația nouă 

Din generația mai nouă, Casper Ruud, favoritul 2, Felix Auger-Aliassime, Stefanos Tsitsipas sau Hubert Hurkacz ies în evidență la acest Slam, cu șanse destul de mari de a avansa cât mai mult în turneu.

Ruud, care a jucat două finale de Slam în 2022, va începe turneul contra cehului Tomas Machac, iar adversarul cel mai periculos și mai bine clasat din secțiunea sa de tablou este Taylor Fritz, care va începe turneul contra lui Nikoloz Bashilashvili. 

De asemenea, Tsitsipas are un început așezat, având de înfruntat jucători care nu ar trebui să-i pună mari probleme: Quentin Halys în primul tur, Yannick Hanfman în turul doi, Boțic Van de Zandschulp în turul trei. Și apoi posibilul duel serios contra lui Jannik Sinner, în optimile de finală. 

https://twitter.com/AustralianOpen/status/1614577331653464066?s=20&t=h4hgMFdvMB3O0HAhshsQ0Q
https://twitter.com/AustralianOpen/status/1614576648892088321?s=20&t=h4hgMFdvMB3O0HAhshsQ0Q


Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi