Irina a câștigat meciul cu emoțiile ei. Primele idei după frumoasa calificare a Irinei Begu în optimi la Roland Garros

Andrei Năstase | 28 mai 2022

O optime de Slam nu-i puțin lucru, iar Irina o merita, pentru tot efortul depus în această săptămână, cu acele răsturnări de situație din meciurile cu Paolini și Alexandrova, sau pentru rezultatele din acest sezon, în care a mai bătut adversare puternice.

Roland Garros este oferit de

(Paris)

Privită în contextul ultimelor zile, victoria Irinei Begu cu Leolia Jeanjean, într-o atmosferă superbă pe Suzanne-Lenglen, devine cu atât mai impresionantă. Și ne invită la câteva idei despre reușita ei.

Ce n-am știut

N-am știut cum o să apară Irina Begu pentru pentru meciul ăsta cu Leolie Jeanjean. Nici ea nu prea știa, cu o zi înainte. Am vorbit cu Irina după înfrângerea ei de la dublu, vineri, și nici nu apucase încă să pregătească meciul cu Jeanjean. Nici tactic, nici mental. Cu un mare consum emoțional în zilele precedente, asta era prima grijă pentru Irina și Victor Crivoi, antrenorul ei: să se așeze în ordine, să se scuture de emoții și să-și liniștească mintea.

„Eu sunt o persoană destul de sensibilă și introvertită, nu îmi place atenția, cu atât mai puțin cea negativă. (…) O să mă pregătesc cât mai bine tactic, dar o să încerc să mă pregătesc și mental pentru un public care va fi împotriva mea; va trebui să gestionez și emoția asta, pe lângă emoția meciului“, ne spunea ea vineri seară.

Cred că Irina a reușit toate astea excelent, ținând cont de context. Poate că liniștea pe care a arătat-o azi a fost și marea ei victorie.

Ce am aflat

În primul rând, că nivelul Irinei Begu e bun pentru săptămâna a doua a unui Grand Slam și cu siguranță mai bun azi decât cel al Eoliei Jeanjean.

Irina a condus lucrurile aproape tot timpul, a jucat agresiv, a obligat-o pe Jeanjean să se apere (prea) des cu slice-ul, și a făcut 26 de mingi direct câștigătoare (dublu față de adversara ei). Adăugăm aici greșelile pe care Irina, prin ritmul superior, le-a smuls Eoliei, și putem spune, fără ocolișuri, că Irina a fost mult mai bună.

Însă Irina a fost mult mai bună de multe ori în cariera ei, și asta n-a ferit-o de o mulțime de meciuri întortocheate. A avut două și la Paris, în primele zile. „Dacă nu e puțină dramă, parcă nu sunt eu”, ne spunea Irina după victoria tensionată cu Paolini, o altă adversară pe care a dominat-o fără griji când a avut inițiativa.

Așa că impresionant n-a fost neapărat că Irina a jucat convingător până spre final, când s-a așezat la un mic pas de victorie, dar mai ales modul în care a reacționat ea când Leolia și publicul ei fantastic au început să o tragă înapoi în meci.

Irina a fost oprită la 6-1 și 5-2, a ratat 3 mingi de meci consecutive, dar a jucat remarcabil la 5-4 și 0-30, într-o tensiune cu totul aparte. Că ea a demonstrat curajul să-și facă punctele și să-și ia victoria acolo, asta i-a făcut chiar și pe suporterii francezi să o aplaude cu sportivitate – bien joué.

Abonează-te la newsletterul ATLT – zilnic, pe mail, primești gratuit cele mai bune selecții de știri și comentarii despre momentele relevante din sport.

E un rezultat meritat

Performanța Irinei e specială, pentru că se întoarce în săptămâna a doua la Roland-Garros la șase ani de la precedenta ei reușită de acest gen, cu atât mai prețioasă cu cât se întâmplă în contextul problemelor de sănătate de care am amintit. O optime de Slam nu-i puțin lucru, iar Irina o merita, pentru tot efortul depus în această săptămână, cu acele răsturnări de situație din meciurile cu Paolini și Alexandrova, sau pentru rezultatele din acest sezon, în care a mai bătut adversare puternice.

Și nici măcar n-am ajuns la argumentul pe care l-am mai tot avut pe site: Irina a ridicat nivelul din 2020 încoace, cu săptămâni de joc foarte, foarte bun, și merita să concretizeze asta și într-un turneu de Slam, dar diversele conjuncturi nu i-au fost mereu favorabile. Doar la Roland-Garros a avut neșansa de a da, foarte devreme în turneu, peste Simona Halep și Serena Williams la ultimele două ediții.

Acum, locul în sferturi se joacă. Cu Jessica Pegula, Irina conduce cu 2-0 în H2H, cu o victorie venind chiar anul acesta, în Australia. Șansele Irinei sunt în continuare solide.


Prezența 30-0 la Roland Garros este susținută de
Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi