Vreau leadership și inspirație. Vreau o memă bună

Codruț Baciu | 27 august 2020

când ai niște convingeri, îți trăiești viața, faci alegeri în funcție de ele. Nimeni nu ar trebui să-ți spună cum să-ți conduci cariera, adica suma tuturor renunțărilor și juliturilor tale. Nimeni n-ar trebui să aibă tupeul să-ți spună cum să-ți gestionezi businessul clădit în palme tari și băi de gheață. Sau să te certe când faci ce simți, în folosul unei cauze care și-a primit deja mai multe lacrimi decât ar fi trebuit.

Avem o masă a discuțiilor, iar mici negociatori ai temelor mari s-au postat din nou în capul ei. Negociatorii rasismului, de exemplu. Îi puteți privi în ochi, dar o faceți pe riscul vostru. Sunt punctuali, ne putem baza pe ei, iar în această privință, sunt la fel de serioși ca pariorii care hărțuiesc sportivii. Like clockwork, apar și-s gata să-ți explice viețile altora. Și au experiență, nene. Că sunt hârșiți prin o mie de bătălii de tastatură, care nu se lasă cu o bere după. Nu, nu. Sunt un fel de salesmeni cu argumente și replici la îndemână, indiferent în ce direcție o cotește discuția. 

E tenisul un sport dominat de albi?
Pe dracu, cum să fie? Le avem pe Serena, pe Venus și pe tipul ăla… cum îi zice – mic, negru, de-i rimează numele cu Defoe. 

Sunt femeile în mod sistematic discriminate?
Sunt pe naiba, tu vezi cât câștiga Sharapova?! Tu vezi câți followeri are Billie-Jean King?

Este tenisul un sport interzis de facto copiilor săraci? Lol, da’ Hănescu cum a putut? Dar Ashe? Dar Tiafoe (na, că mi-am amintit cum îl cheamă și p-ăla mic)? Dar Agassi? Omg, Agassi, neapărat să-i citești biografia, este despre trăirile și dificultățile unui biet tânăr care…

Negociatorii rasismului sunt îmbrăcați ca mine și ca tine – de la C&A, de la Lidl, de la Massimo Dutti. Beau sucuri de portocale, se uită pe Netflix, pleacă la greci în vacanțe. Se ceartă și se împacă cu părinții. Dorm și visează, se trezesc și muncesc. Ce-i separă de restul lumii este super-puterea de a relativiza. De a insulta prin ignoranța purtată la rever. De a-și da ochii peste cap la durere și frustrare. Și, desigur, de a corecta în gura mare convingerile altora, nedemne de vreun oftat. Și totuși, avem ceva în comun cu ei. De la Petru Groza la Jude Law și de la Gică Hagi la prietenii care citesc aceste rânduri, oamenii iubesc tenisul. Dintotdeauna și cu înflăcărare. Și se simt datori să opineze pe marginea evenimentelor, așa cum fac și eu acum. 

Ca formă de protest pentru felul în care persoanele de culoare sunt tratate, Naomi Osaka a decis să nu joace semifinala sa de la Cincinnati (pardon, New York). Atenție la pronumele posesiv ”sa”; pentru că meciul era al ei, i se cuvenea, nu i-a dat nimeni wildcard în topul jucătoarelor de tenis din ultimii ani. Iar de-aici începe negocierea. Pe această nișă tot mai înghesuită se zbat, ca niște păstrăvi stresați de om, specialiștii în rasism, încălzire globală și drepturile omului. Că Osaka e o ipocrită, că vrea atenție, că-și bate joc de tenis, că exagerează, că-s interese mari – unde altundeva decât la mijloc? Toate astea se regăsesc în reacțiile acestui grup ales, terorizat de disciplina lui ”Deja s-a ajuns prea departe!!!”. Grup terorizat de political correctness. Grup care își are reprezentanți vocali inclusiv în comunitatea Treizecizero. 

În prinvința Osakăi, știm că este în primul rând o femeie de culoare care are niște convingeri: vorbitul în public e nasol, block-ul pe Twitter e sănătos, rasismul este îngrozitor. Iar când ai niște convingeri, îți trăiești viața, faci alegeri în funcție de ele. Nimeni nu ar trebui să-ți spună cum să-ți conduci cariera, adica suma tuturor renunțărilor și juliturilor tale. Nimeni n-ar trebui să aibă tupeul să-ți spună cum să-ți gestionezi businessul clădit în palme tari și băi de gheață. Sau să te certe când faci ce simți, în folosul unei cauze care și-a primit deja mai multe lacrimi decât ar fi trebuit. 

Cum zicea Ashe? ”Pornește de unde ești. Folosește ce ai la îndemână. Fă ce poți”. Boicotul Osakăi nu va schimba lumea – a zis-o și ea în mesajul de ieri; dar ce este atât de rău în a rămâne nițel pe gânduri când o puștoaică de 22 de ani îmbină suferința cu hotărârea? Vrem să fim inspirați, vrem leadership, vrem istorie pe tavă; așa că ne uităm la Big 4 și la fundațiile lor. Ok. Dar când gesturile copiilor ar trebui să ne însuflețească, de ce naiba le cerem răstit să rămână la memes și tiktokuri?

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi