Omul care nu știe să câștige finale și omul care nu are de gând să renunțe: Monfils triumfă contra amicului Wawrinka în finala de la Rotterdam

Codruț Baciu | 17 februarie 2019

Monfils și Wawrinka au făcut multe victime notabile în săptămâna de la Rotterdam. Titlul i-a revenit lui Gael, abia al 8-lea al carierei, din 29 de finale jucate. Traseul lui Stan e de asemenea încurajator; elvețianul reușește, în final, să reintre în Top 50.

Să vă spun cum arată inechitatea stereotipurilor în lumea mea: nu spun că toți fanii lui Monfils și ai lui Wawrinka sunt oameni simpatici, cu care ai ce discuta. Spun doar că majoritatea oamenilor simpatici pe care îi știu țin cu Monfils și Wawrinka. Și voi pățiți același lucru? Cu ce jucători sau jucătoare?

În orice caz, pentru mine, turneul de la Rotterdam a fost interesant din mai multe motive. I-a avut la start pe Marius Copil și pe Horia Tecău, în primul rând. Dacă din duleul lucky-loserilor cu Gulbis, Marius a ieșit încă din primul tur, Horia a făcut finală; și, alături de Rojer, și-a păstrat jocul bun pe care l-a arătat, de-a lungul timpului, în Olanda. Nu e plăcut să pierzi o finală care a fost atât de echilibrată, dar așa cum îmi făceam curaj ieri, după meciul Simonei, trebuie spus că sezonul e încă la început, iar pentru ai noștri a început foarte bine.

Cu ochii pe tabloul de la Rotterdam, ca întotdeauna puternic, mă așteptam ca nume precum Raonic, Shapovalov sau Berdych să-și ceară drepturile până la finalul săptămânii. Însă acest final a fost chiar mai spectaculos decât îndrăzneam să sper. Pe deoparte, a răsărit Gael, care i-a înșirat pe Goffin (fără Thierry), Dzumhur (nașul lui Tsitsipas) și Medvedev (care părea că nu mai știe să piardă un meci). Monfils e fericit, deci. Și pe plan personal, și pe plan fizic și sportiv. Nu mai câștigase un titlu de mai bine de un an, de la Doha 2018, iar dacă luăm în calcul procentajul său teribil când vine vorba de finale (de azi are un scor de 8 – 21!), trebuie că e un titlu foarte important pentru el. De altfel, la ceremonia de premiere, Gael i-a amintit lui Stan ce-i tot spunea elvețianul la antrenamente: ”Vezi că dacă nu începi să câștigi titluri, nu mai mă antrenez cu tine”.

În fine, de partea cealaltă, l-am regăsit pe Wawrinka. Sănătos, inspirat și agil ca pe vremuri, Stan i-a pierdut pe drum pe Paire, Shapovalov, Raonic și Nishikori. Super traseu și pentru el. De la Roland Garros 2017 nu mai făcuse Stan o finală. Și apropo de ani buni, în 2015, el îl învingea pe Berdych în finala de-atunci de la Rotterdam. E un turneu care îi place elvețianului și menționează asta de fiecare dată.


În primul set, Monfils s-a apărat foarte bine și a avut încredere deplină în jocul său. Unul dintre cei mai buni jucători din circuit când vine vorba de deplasare, Gael a alternat forehandurile plate cu loviturile neutre prin care îl invita, parcă, pe Stan să lovească decisiv. Stilul acesta de joc a funcționat suficient cât să-i aducă un break și câteva lovituri ”gaelești”.

Wawrinka a venit la fileu, a făcut ca backhandul său să zbârnâie ca pe vremuri, însă francezul i-a absorbit energia așa cum puțini sunt capabili să o facă. Apropo, știți cum ne lamentăm după ce pierdem un meci, că vezi Doamne, „ne-am bătut singuri?”. La amatori așa o fi, dar la profesioniști, cred că neforțatele sunt și rodul științei adversarului. 36 de minute după primul punct, Monfils lua setul întâi cu 6-3.

În cel de-al doilea, rolurile s-au inversat dintr-o dată, iar Wawrinka a făcut două break-uri care l-au propulsat spre 4-0. Comentatorul englez a folosit termenul de ”bludgeoning” referindu-se la serviciul lui Stan, la un moment dat. Echivalentul unei lovituri de ciomag. Nu prea elegant, dar destul de exact. Într-adevăr, inclusiv serviciul elvețianului a revenit la parametri de care se poate declara mulțumit. Nu chiar la nivelul cu care câștiga trei Slamuri în 2 ani, dar se apropie binișor.

Semnele rele (și obișnuite, oarecum) apăruseră la Monfils spre finalul setului secund. Părea a fi o oboseală bine cunoscută, mai întâi. Iar apoi, văzându-l masându-se în zona mușchilor abdominali, chemarea terapeutului părea iminentă. Dar Gael a trecut peste oboseală lăsând-o să-și facă un pic de cap. A îndoit genunchii mai puțin, a ajuns mai greu la minge, a lăsat acuratețea loviturilor să sufere mai mult. Toate, însă, fără să renunțe.

A pierdut la 1 setul doi, lăsându-ne pe noi să ne minunăm la statistica slabă a jocului său. O statistică absolut irelevantă, având în vedere ce a urmat. De nicăieri, Monf a făcut breakul în primul game al decisivului, iar apoi, l-a hărțuit pe prietenul său din circuit cu servicii puternice și apărare de top.

Întotdeauna mi s-a părut că Wawrinka știe exact ce are de făcut pe teren și că provocarea pentru el se rezumă ”doar” la cum să aplice planul. La fel și azi. Stan nu a ezitat, a jucat tenis pe acel pilot automat pe care oricine și-l dorește, numai că, în contradicție cu opinia populară, pilotul automat nu te aduce mereu în siguranță la sol, la fel cum nici calculatorul nu bate mereu omul la șah. Câteva shank-uri și schimburi frumoase la fileu mai târziu, Gael făcea un al doilea break, iar oboseala din urmă cu 20 de minute nu mai era. În schimb, mai degrabă Stan părea cel rămas fără resurse.


La festivitatea de premiere, ambii jucători s-au felicitat și au făcut dovada prieteniei ce-i leagă. Stan a spus că e greu să pierzi o finală, dar că dacă tot e s-o piardă, măcar să fie Gael cel care ia trofeul acasă. La rândul său, francezul l-a numit ”brother” pe Stan și i-a declarat că-l iubește. Dap, chiar așa. Monfils a fost mereu printre jucătorii tandri și sinceri din circuit; poate și de-aia se află pe lista scurtă de preferați ai atâtor iubitori de tenis.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi