Yes, no? Idei de mestecat, într-o nouă rubrică Treizecizero. Prima temă: Care este mai solicitant, tenisul de atac sau cel defensiv?

Experimentăm cu o nouă rubrică pe Treizecizero, o rubrică în care și voi puteți deveni parte activă. E un format-draft, deocamdată, în funcție de reacții și idei viitoare îl vom ajusta în consecință. Ne-am gândit că "Yes, no?", o expresie folosită în joacă pe Twitter ca un alint pentru Rafa Nadal, ar fi un nume potrivit. Dezbatem idei și evenimente, dezbatem ceea ce face tenisul special.

TreizecizeroTreizecizero este la Australian Open

TreizecizeroSecțiune sprijinită de

Sunt multe de dezbătut în tenis. De la chestiuni legate de formatul meciurilor, de la administrare și business până la chestiuni legate de psihologie, tactică, filozofia jocului, sunt multe lucruri care sunt în aer, acum se definesc. Apoi sunt altele pe care le acceptăm, le luăm de bune, dar care poate merită repuse în discuție. Pentru acestea vom folosi formatul inaugurat acum: noi lansăm o idee și vă invităm să o dezbatem. E un format-draft, deocamdată, în funcție de reacții și idei viitoare îl vom ajusta în consecință. Cum este, așa sau altminteri? Sau nici așa, nici altminteri? Sau și așa, și altminteri?

Care este mai solicitant, tenisul de atac sau cel defensiv? Dar mai rentabil?

Această idee este inspirată de ce a spus Karolina Pliskova în conferința de presă de după finala pierdută contra lui Angelique Kerber la US Open. Pliskova este printre jucătoarele cerebrale din WTA și din fericire pentru noi are o engleză suficient de bună pentru a-și exprima pe larg ideile. De asemenea, este una dintre fetele care se bazeză pe puterea și acuratețea loviturilor (mai ales serviciu și forehand) pentru a închide repede punctul. Vorbind despre ce anume a decis câștigătoarea, ea a menționat diferența de stiluri dintre ea și Kerber.

Nu este niciodată ușor pentru jucătoarea care atacă și face mai multe greșeli.

Pentru ea este mai...nu aș zice mai ușor, pentru că trebuie să alerge mai mult. Dar pentru cine atacă, aș zice că este mai greu să facă punctul. Mai ales dacă nivelurile sunt apropiate, cine atacă trebuie să forțeze foarte mult ca să închidă.”

Tenisul de atac este prin definiție mai riscant. Pentru că jucătorul lovește mai tare și mai aproape de linii, probabilitatea de a greși este mai mare. Însă cuvintele Pliskovei m-au dus cu gândul și la consumul nervos care trebuie să vină la pachet cu a risca nonstop. Pentru că la ce altceva s-ar putea referi Karolina? Nu cred că la consumul fizic: jucătoarele de atac nu aleargă așa de mult ca cele counterpunching. Când Pliskova spune că jucătoarelor de atac le este ”mai greu”, cred că se referă la dificultatea de a lua decizii riscante tot timpul. La consumul psihic de a lucra cu marje  de eroare foarte mici și de a nu greși.

Pe de altă parte, jucătorii de contraatac sunt și ei asediați de loviturile puternice ale adversarilor atacanți. Nu trebuie să riște permanent încercând să găsească dozajul perfect între agresivitate și precizie, ca jucătorii care atacă, dar trebuie să facă altceva: să fie tot timpul vigilenți, pentru a găsi breșa în jocul adversrului, lovitura pe care să contraatace. Leon Smith, căpitanul echipei britanice de Cupa Davis, a explicat că asta îl face pe Andy Murray așa de greu de bătut. Murray este un jucător de contraatac, care ocazional poate să adauge elemente agresive jocului său (serviciu, retur, forehand). Smith a spus despre el că este unul din puținii jucători care pot să-și păstreze concentrarea în schimburile lungi, game după game, set după set, cu orele.

E un consum psihic diferit de cel al jucătorilor de atac. Mă întreb care este mai mare, când se trage linia. Și care este mai rentabil.

Voi ce credeți?

 

Update. Câteva dintre ideile voastre din comentarii 

Tabăra ”așa” 

Iulian Pentru mine nu e nicio îndoială că tenisul de atac este cel mai solicitant. De altfel acesta este și motivul pentru care jucătoarele de atac au fluctuații mai dese de formă. Jocul lor depinde în mai mare măsură de starea psihică, pe lângă cea fizica. Jucătoarele defensive bune - de cealaltă parte - pot naviga mai ușor zile mai puțin inspirate alergând mai mult, jucând cu marja de eroare mai mare. Asta le ajuta sa aibă rezultate mai constante, sa treacă mai des de primele tururi ale turneelor. 

Iuli@: Chiar mă gândeam care dintre apărare și atac este mai dătător de succes. Trecându-mi prin cap câteva exemple, cred ca ambele, daca sunt excepționale, pot genera succes. Deși, cred că e mai ușor sa fii un foarte bun apărător pe termen mai lung, să creezi ceea ce se cheamă un joc solid, decât un foarte performant atacator. Ca sa fii un jucător agresiv în permanență, e clar că măcar mai multă energie îți trebuie decât unuia care se apară. Acolo, măcar, ai, n-ai chef de tenis azi, dai din picioare. Întorci mingi pana iți exasperezi adversarul. Dar dacă e să-l ataci? Ce te faci? Uită-te la Muguruza, ei un pic daca-i scade energia, praful s-a ales de tenisul ei. La Keys, la fel. Ei trebuie, practic, să fie în stare de război în fiecare zi a vieții lor. Or, asta nu numai că este foarte greu, dar este practic imposibil. La ritmul la care joacă, cu meciuri în fiecare zi, uneori săptămâni una după alta, e imposibil sa bubui de energie zilnic. 

Sharapova e singura care-mi vine în minte (în afara Serenei, care are o grămadă de straturi in joc, vorba Cameliei) care a putut ține nivelul optim de determinare ca să se mențină foarte sus destul de mult timp. Dar, acum, nici de ea parcă n-aș mai fi atât de sigură ca ar fi putut face asta în mod natural. 

Concluzia mea este ca apărarea ține mai bine și mai mult de foame decât atacul. :)

Daniel Radu (Nightcrawl3r) A zis careva de greșeli neforțate ? Dacă nu, zic eu. Consumul psihic este (din  punctul asta de vedere) mai mare când vorbim de un jucător de atac, în opinia mea. Un astfel de jucător este predispus sa comită mult mai multe greșeli neforțate peste care trebuie sa treacă rapid și deși se presupune că un jucător de tenis trebuie să aibă o memorie scurta și un psihic puternic pe deasupra, mulți nu îl au și nu pot trece atât de repede peste un punct, game, set sau meci cum fac alții.

Nu e atât de ușor sa te resetezi. Aici ar putea interveni și partea de mental coaching, însă în unele cazuri nici cel mai bun in domeniu nu poate face minuni.  

refresh Cea mai buna apărare e atacul.  Ai, n-ai poziție de atac, dai lung de linie. Focul la oponent.  

Tabăra ”altminteri”

ErgoSum Nu sunt foarte convins că în cazul jucătoarelor exclusiv ofensive consumul nervos este mai mare. În primul rând pentru că atunci când ești în defensivă și ai în față un Big Hitter ai la fel de multa presiune știind ca nu ajunge sa trimiți mingea înapoi, ci trebuie sa o faci astfel încât adversarul sa nu fie într-o poziție foarte confortabilă. Altfel poți deja să ceri prosopul și să verifici racordajul.

Daniel vorbea de urmele lăsate de numeroasele UE făcute de bubuitoare. Eu sunt pentru împotrivă. Consider ca o UE activă (atunci când ai încercat sa faci punctul dar ți-a lipsit un pic) lasă urme mai puțin adânci decât un winner încasat. Pentru simplul motiv că simți că totul stă în racheta ta. Și că dacă îți reglezi tirul o sa fie ok. De partea cealaltă depinzi în permanență de adversar. Ori asta te macină. Și când cel de dincolo de fileu e "în zonă" este o luptă internă teribilă. Cel puțin în cazul meu așa funcționează. Prefer să știu că mingea e la mine. Când e la celălalt întrebările dau navală.

Exista desigur și excepții. Depinzând de momentul meciului.

Scorpiuța Dacă tragem linie, concluzionăm că jocul de atac e bun dacă-i poți adăuga elemente defensive, iar cel defensiv dacă-i poți adăuga elemente de atac. Cu cât mai multe, cu atât mai bine. Dar, at the end of the day, eu cred că jocul de atac e mai eficient și consumă mai puține resurse, pentru că intimidezi mai ușor cu el și în general, câștigi mai repede meciurile ușoare. Și pe termen lung cred că e un consum mai mic care permite jucătoarelor de atac să fie mai longevive.

Stați un pic: ce înseamnă așa, ce înseamnă altminteri?

placebo Recunosc că nu am găsit un răspuns răspicat la prima întrebare ridicată, în primul rând pentru că aș fi prea părtinitoare. De exemplu, până când nu am citit articolul nici nu îmi trecuse prin minte ca există și un consum nervos ridicat asociat cu decizia de a risca nonstop. Eu credeam că fetele care țintesc în neștire numai spre colțuri fac așa doar ca să strice frumusețea sportului și să supere zeii. 

Întrebarea m-a condus însă spre alte întrebări despre evoluția (sau involuția) tenisului. Cat de mult s-a modificat in ultimii ani înțelegerea celor doi termen cheie "ofensiv" si "defensiv"? 

Nic Anghel Cred ca întrebarea naște din start o problemă. Care ar fi gradul de agresivitate și cât de defensivi sunt jucătorii? De exemplu care ar fi proporția între ofensiva și defensiva la Muguruza sau la Nishikori? Dar la Cibulkova, Thiem sau chiar la Simona? Care ar fi criteriul de departajare între jucătorii ofensivi si cei defensivi? 

Khum Putem asuma că un jucător e de atac, de apărare sau hibrid după ce alege să joace când e în zona de confort? Ca văd evaluări bazate pe ce poate/știe sa facă per total, incluzând momentele in care e pus în dificultate, și nu-mi par musai pertinente ...

Alex23 Eu unul sunt de părere că mentalitatea e aproape la fel de importantă. Cine e ofensiv, cel înzestrat cu lovituri foarte puternice de atac, dar care joacă la așteptare pentru a contraataca ulterior, sau cel cu niște calități excepționale defensive, dar care caută imediat să intre în teren și să dicteze?

Și așa, și altminteri 

Ciprian Nicolae Eu cred ca cel mai eficient e jocul de apărare avansată.

Alex23 Ciprian Nicolae Parca era și o analiză după finala dintre Stan si Djokovic, cum că poziția defensivului Djokovic în raliuri era mult mai avansată decât a ofensivului Stan :) Deci...acolo n-a mers. Poate și ofensiva retrasă e bună :P

Airlight Nu mai știu ce coach a scăpat-o, mi se pare ca așa este: cei mai con/în-vingători jucători sunt cei care atacă la maximum în apărare și se apară cât mai bine în atac, asta fiind cumva cheia în tenisul modern.

Alex23  Spune deseori Robbie Koenig, pe care mereu îl ascult cu plăcere, ca nu exista o rețetă. You play your strenghts. Asta cred ca e cel mai rentabil. Ca sportivul sa fie lăsat sa-si dezvolte propriul stil și apoi să se construiască de acolo. Consumul psihic cred ca e uriaș de oricare parte ai fi. Într-un sport în care poți sa câștigi mai multe puncte, mai multe gameuri decât adversarul și să pierzi, nici nu poate fi altfel.

Fizic e clar ca e mult mai solicitant să încerci sa aduci toate mingile înapoi. E inuman aproape la ce nivel s-a ajuns din punctul asta de vedere. Exista foarte multe clipuri cu winnerele jucătorilor de top, dar foarte puține sunt cu "get"-urile acestora. Un aspect trecut cu vederea ușor.

Toma  Foarte interesant topicul, el deschide multe piste de discuții. Una dintre ele ar fi influența suprafețelor de joc asupra celor două stiluri citate, sezonul de zgură caracteristic unui joc de construcție și apărare fiind dominat de suprafețele rapide, unde scurtarea punctului devine esențială.

Culmile rămân totuși cele privind tenisul total, cu ambele caracteristici bine stăpânite, funcție de momentele jocului, indiferent de suprafață; dar e greu, Federer și Serena fiind exponenții generației actuale, dar nici ei nu-s topiți după zgură. 

Nic Anghel Ca în toate lucrurile de pe lumea asta, echilibrul este cel mai profitabil pe termen lung. De aceea jucătorii de top nu au niciunul vreuna din laturi in exces. De exemplu Rafa sau Andy se apară foarte bine, dar sunt și ofensivi suficient de mult. În final nu cred că agresivitatea sau apărarea sunt în sine o rețetă de succes, ci gradul de îmbinare între ele, adecvat cu stilul jucătorului din partea cealaltă. 

Nici așa, nici altminteri 

florin78  Simplu ca bună ziua, ambele stiluri sunt consumatoare, unul consuma fizic jucătorul și îl duce mai repede prin spitale cu diverse accidentari, celălalt se știe, te duce la balamuc dacă nu iți sunt bine țiglele pe casă.

Vanitas Vanitatum, dar măcar ne-am distrat

Khum neo  E o tema zemoasă, dar fără șanse reale ca discuțiile să genereze niște concluzii concrete. Cred ca pur si simplu consumul diferă în funcție de educația și caracterul jucătorilor iar toată zdroaba de a-l cuantifica în funcție tipul de jucător e în van. 

Dar atâta vreme cât au rezultat comentarii pozitive, ce au stors subiectul și nu s-au dus în tribuna, e de bine pentru atmosferă ;) 

Dropshot winner

Dragos Ardelean Super idee, faină discuție. Totuși... am văzut că s-a întors pe toate fețele cam toată suflarea WTA, dar n-am văzut nimic – dacă nu cumva mi-a scăpat - despre Sarita. E o impolitețe... Eu zic că e o jucătoare hibrid și ea. Ultra-defensivă în meciuri, ofensivă la conferințele de presă.

Cele mai noi articole

TreizecizeroConținut susținut de

Comentarii