Top 5 cele mai bune meciuri ale anului 2013

Codruț Baciu | 26 decembrie 2013

Pe lângă cele mai importante 30 de evenimente ale anului, celălalt clasament pe care Treizecizero îl face în mod tradițional la sfârșit de an este cel al celor mai frumoase meciuri în viziunea noastră. Să vedem ce ne-a atras atenția anul acesta.

Deşi nu mă pricep la clasamente, există un anume fel de topuri care îmi ies de minune: 'top one' -urile. Cu alte cuvinte, nu există an în care să nu am un anume meci preferat, un punct preferat, o fază preferată, etc. Tot ce este sub locul 1 însă, mi-e imposibil să prioritizez şi să potrivesc cu inima uşoară. Este cu atât mai greu când sunt pe cale să o fac cu privirea spre o asistenţă care se cam pricepe la tenis. Nu întâmplător, unul din filmele mele preferate este High Fidelity. Acolo, timp de două ore, John Cusack şi „băieţii” fac topuri peste topuri: top 5 joburi de vis, top 5 despărţiri memorabile, top 5 cântece despre moarte, şi aşa mai departe. Vocaţia unora de a face topuri – admirabilă!

Aşadar, ceea ce urmează nu este un clasament adevărat. Locul 1 este topul meu, iar restul meciurilor, savurate intens la vremea lor, se află acum toate pe poziţia a doua, onorabile, paşnice şi lipsite de rivalitate, precum o echipă de canotaj.

5. Sabine Lisicki – Agnieszka Radwanska, semifinală Wimbledon: 6-4, 2-6, 9-7

Ca şi la băieţi, Wimbledonul a oferit o semifinală excelentă pe tabloul fetelor. Să le dea şi lor să joace 3 din 5 seturi – este limpede, după un astfel de meci, că sunt în stare. Lisicki, cea care, privind înapoi, oferise una din cele mai mari surprize din 2013, eliminând-o pe Serena, are un stil diferit de Radwanska. O nemţoaică frumoasă, aşa cum sunt toate nemţoaicele cu părinţi polonezi, Sabine se apără ca Venus şi loveşte ca Serena. Îmi face plăcere să o privesc mai mult decât pe Agnieszka, în ciuda diferenţelor de tehnică.

Şi aici, ca în majoritatea meciurilor demne de amintit, a fost setul decisiv cel care a dat savoare întâlnirii. Radwanska, o jucătoare micuţă şi talentată, loveşte cel mai bine de pe vine. Personal, cred că o face nu doar când se impune, ci şi un pic din teamă. Pe de altă parte, chiar dacă nu sunt un consumator hard-core de tenis feminin, nu am mai văzut nicio altă jucătoare imitând la fel de mine acea lovitură a lui Federer, care simulează drop-shotul, dar ajunge trimisă lung, cu slice de forehand.

Tocmit de ESPN să fie cât de cât imparţial, Boris Becker şi-a dat silinţa cât a putut în comentariul semifinalei. Doar inflexiunile vocii îi trădau regretul când Radwanska mai făcea câte un punct cu fileul. Pe la 6-6 în decisiv, Boris a putut fi auzit spunând „This Radwanska got away with it again!”

4. Wawrinka – Gasquet, turul 4 Roland Garros: 6-7 (5), 4-6, 6-4, 7-5, 8-6

Printre puţinele regrete de anul acesta se numără absenţa din faţa televizorului când Stan şi Richie se jucau tenis la Paris. În reluare, a doua zi, nu mai are acelaşi farmec, sunteţi de acord. Nu vă obosiţi să cautaţi pe Youtube, meciul a intrat în istoria celor care nu cuvântă. Dar, într-adevăr, a fost o partidă reuşită. Încă se poate să avem reprezentaţii deosebite care să nu îi aibă in prim-plan pe campionii clasici, cu vitrinele pline. Cu Wawrinka revenind de la 2-0 la seturi, cu Gasquet punând pe jar spectatorii şi lăsându-i să viseze frumos o vreme.

Ca să rezişti în top cu un backhand cu o mână, trebuie ca acel BH să fie foarte bine pus la punct. Întâmplător, arată mai bine când dai în minge cu o mână, dar dacă n-ar controla lovitura perfect, Wawrinka şi Gasquet ar fi nişte adepţi naivi şi huiduiţi ai estetismului, şi nimic mai mult. Doi jucători de top 10, pe care îi putem vedea, uneori, deplasându-se uşor către dreapta în aşteptarea mingii, pentru a lovi cum ştiu ei mai bine.

Jucători întrecându-se în revere şi nervi, arbitri, spectatori, comentatori – toţi vorbind limba franceză în acea după-amiază în care setul decisiv avea să aparţină aceluia mai bine pregătit fizic. Nu trebuie să ai ochiul format al lui Gil Reyes ca să pricepi că dacă aici se ajunge… bon, au revoir, Richie! Şi aşa a fost. 8-6 în decisivul set 5, şi Wawrinka trecea mai departe, acolo unde destui au ajuns, dar nimeni n-a răzbit: într-un sfert de finală cu Rafa.


3. Nadal – Djokovic, semifinala Roland Garros: 6-4, 3-6, 6-1, 6-7 (3), 9-7

A fos dur, mai dur, cel mai dur. Cum să joci aproape cinci ore pe zgură, împotriva lui Nadal? Şi apoi, mai este şi cealaltă întrebare: Cum să joci aproape cinci ore pe zgură, împotriva lui Djokovic? Se poate, iar mezanplasul îl ştim cu toţii – este Roland Garros-ul, doamnelor şi domnilor, singurul turneu din an care te poate deshidrata şi deşela doar privindu-l.

Evident, cu 9-7 în decisiv, la aproape 30 de grade, este o idee neinspirată să povestim aici meciul în sine. Avantaj, egalitate, break point, set, etc.

Nu e nicio problemă, efortul şi rezistenţa fac parte din sport şi îi dau frumuseţe. S-a stabilit asta demult. Aşa că, în timp ce instinctul îmi spune că semifinala asta nu merită neapărat să se regăsească aici, mintea ştie ea mai bine şi porunceşte degetelor să-i dea înainte cu tastatul. Ca pe orice îndrăgostit de tenis care are uneori tendinţa să-i agaseze pe cei din jur, prietenii mă mai întreabă dacă, atunci când oi avea copii, îi voi da la tenis. O vreme, obişnuiam să răspund „sigur, de ce nu?”. Meciurile pe zgură dintre Rafa şi Novak m-au făcut să îmi modific răspunsul un pic: „Sigur, de ce nu, daca nu sunt cuminţi”.

N.R. Roland Garros nu permite ca înregistrări din meciurile turneului să fie difuzate pe YouTube și alte site-uri video. Puteți vedea secvențe din acel meci pe site-ul oficial.

2. Djokovic – Del Potro, semifinala Wimbledon: 7-5, 4-6, 7-6 (2), 6-7(6), 6-3

La 1-1 la seturi, am plecat o vreme din faţa calculatorului. Se vedea de la o poştă că vor mai fi trei de văzut. Am revenit 10 minute mai târziu, şi imaginea lui Del Potro continua să mă captiveze: îmbrăcat în alb, ca un medic imens, împărţind doze de dăscălie mingilor palide: „Tu să te duci fix in colţul terenului şi să-mi aduci break-point”. Sau „tu ai ajuns într-un moment nepotrivit, dragă, când nu prea am timp. Mai dă-te-n fileu!”. Sub privirile şi comentariul anevoios al celui care avea să-i devină la finalul anului antrenor, Djokovic izbutea să ia primul set cu 7-5.

Atât Nole, cât şi Delpo, sunt recunoscuţi pentru meciurile mari, care sunt gata-gata să dea peste. Numai că, în timp ce sârbul mai degrabă iese învingător din acele meciuri pline de „You have got to be kidding me” ale comentatorilor englezi, Delpo iese de multe ori înfrânt. Setul al doilea îi revenea lui Juan, 6-4. Căci Juan avea şi rever, avea şi serviciu, avea şi curaj. Cele două tie-breakuri, un 7-6, urmat de un 6-7, erau pe cale să facă din meciul celor doi unul dintre cele mai lungi ale anului. Şi cele mai frumoase. Nouă game-uri mai târziu, Djokovic încheia meciul perfect, cu un backhand down the line, sărbătorind reţinut, ca un lider ce, la vremea aceea, era.

Highlights, partea 1

Highlights, partea a doua

1. Djokovic – Wawrinka, Turul 4 Australian Open: 1-6, 7-5, 6-4, 6-7 (5), 12-10

Parcă a trecut o veşnicie de atunci. E doar un an, de fapt. Un an de la acel meci la sfârşitul căruia scriam că Wawrinka va face finală de Slam în următoarele 24 de luni. Votat de către ATP „Most Improved Player” al anului, Stan ar putea să îmi dea dreptate chiar acum, în ianuarie, la AO14.

La Open-ul australian, Wawrinka trântea winners în dreapta şi-n stânga şi îi lua lui Djoko primul set, cu 6-1. În 2010, pe Camp Nou, în primul El Classico din cariera lui Mourinho, Barça bătea Realul cu 5-0 – pase cu călcâiul, goluri frumoase, Jose descumpănit, Messi suveran. Fericit, îi spuneam atunci unui prieten: „Băi, tu vezi ce fac aştia? Treaba asta chiar se întâmplă?”. La Australian Open, ţineam cu Wawrinka şi, poate nu folosind chiar aceleaşi cuvinte, Camelia mă întreba dis-de-dimineață: „Tu te uiţi? Tu vezi ce face ăsta?”

Un meci de cinci ore, cufundat într-un amestec de geniu, greşeli neaşteptate şi un public australian pe care l-am invidiat din start. Toate, stând sub semnul imprevizibilului. Nicio clipă n-a fost genul acela de meci din care ştii că Nole o va scoate la capăt cumva. Atât de drept a stat Stan. Nicio clipă nu l-am văzut pe Wawrinka în pericol să cedeze presiunii. În decisiv, spectatorii nu aveau drept favorit un anume jucător, ci setul decisiv în sine, pe care nu-l doreau terminat decât odată cu răsăritul soarelui. Era trecut de 1 noaptea la Melbourne, oamenii aveau serviciu a doua zi. Nole era cel care servea mereu primul, iar apoi, în „ţin-te de el” mode, Stan trebuia să egaleze. A făcut-o de zece ori, iar la final, după ce scorul de 12-10 fusese indisolubil anexat nopţii lui Djokovic, Australia mai făcea un elveţian să plângă.

N.R. Mențiuni onorabile pentru alte câteva meciuri foarte bune: Serena – Azarenka US Open, Nadal – Djokovic Montreal, Nadal – Gulbis Indian Wells, Haas – Isner RG, Federer – Del Potro Londra, Djokovic – Wawrinka US Open. 

 

Remember: Cele mai frumoase cinci meciuri din 2011 | 2012

Votează-și tu meciul preferat, dar și la alte categorii, în clasamentul de final de an realizat de noi, AICI: Premiile Treizecizero.ro 2013.

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi