Ți-am dus dorul, Roger! Federer își anunță revenirea în circuit cu un antrenament transmis live din Dubai cu Lucas Pouille

Mereu early-adopter al trendurilor în relația cu fanii, Federer și-a transmis în direct antrenamentul cu Lucas Pouille, în ceea ce s-a văzut și simțit ca o producție gândită cu atenție. Printr-o singură mutare, Federer a ridicat moralul fanilor săi, pe cel al ATP-ului și a atras un plus serios de popularitate pentru Periscope, aplicația pe care a ales-o pentru transmisie.

TreizecizeroTreizecizero este la Australian Open

TreizecizeroSecțiune sprijinită de

Sentimentul pe care îl am de obicei când îl văd pe Federer jucând sau vorbind la o conferință este că mă aflu pe mâni bune. Că totul e bine în lume, vorba lui Will. Nu știu de ce, dar Federer e terapeutic. După o oră în care l-am urmărit comentându-și amuzat propriul antrenament, m-am trezit cu aveam obrajii amorțiți: zâmbisem tot timpul cu gura până la urechi.

Federer este o combinație irezistibilă de competență, grație și caraghioslâc. Cel mai mare tenisman al tuturor timpurilor este de fapt, la bază, un ștrengar. E drept, un ștrengar care tocmai a câștigat titlul de ”Cel mai stilat bărbat al anului” conferit prin vot popular de revista GQ. Federer și-a petrecut trei sferturi din viață în haine de sport, stilistul lui personal e Mirka, dar a bătut lejer o armată de celebrități, printre care Kanye, Ryan Gosling, Jared Leto și Tom Hiddleston. Explicația jurnaliștilor de la GQ? Faptul că Federer nu se uită la trenduri și rămâne la piesele clasice, etern la modă. Explicația mea? Tipul rămâne fidel nu numai pieselor clasice, dar mai ales lui însuși. Tot timpul. Și această calitate face ca părțile aparent disonante ale personalității lui să aibă sens pentru că sunt ale lui, autentice. Federer rămâne el însuși și îmbrăcat într-un smoking civilizat pe covorul roșu, și chicotind în pantalonii scurți roz fosforescent de ieri de la Dubai (well done, Nike). 

După necazul recent al Petrei și, în general, după acest an pe care-l terminăm cam prăpădiți, aveam mare nevoie de genul acesta de terapie federeriană: easy-breezy, fluentă și jucăușă, precisă și imponderabilă ca un vals. Param pam pam, param pam pam, Roger ne-a luat de mână, ne-a dus la terenuri cu mașina lui, printre palmieri și sub cerul însorit, s-a îngrijorat bonom că poate nu va găsi loc de parcare (ha), a trecut uite-așa de la engleză la franceză cu Lucas Pouille, partenerul de antrenament, și apoi, la fel de lin, prin rutina de warm-up cu Paganini (foarte interesante exercițiile, diverse și creative). Apoi ne-am trezit că jucau deja, în timp ce Roger ne mai zicea una-alta despre ce-a mai făcut în ultimul timp (s-a antrenat, genunchiul e bine, vremea la Dubai e grozavă, totul e bine, ah, ce frumos). 

După un exercitiu cu mingi date din coș de Ivan Ljubicic, pe măsură ce se relaxa și se acomoda cu formatul, latura glumeață a lui Fed ieșea din ce în ce mai încrezătoare la iveală. Șoptea conspirativ pe sub mustață despre ce planuri diabolice avea pe serviciul lui Lucas,  suferea melodramatic când dădea apoi puțin afară, a făcut zece flotări când a pierdut provocarea voleurilor și în general mai avea un pic și țopăia de fericire între puncte. Cred că majoritatea celor câteva zeci de mii de oameni care l-au urmărit live pe Periscope țopăia deja de fericire încă de a începutul transmisiunii. Toată producția a fost exact ca el: competentă (camere din unghiuri diferite, Roger se auzea foarte bine, dar nu părea să aibă microfon, totul a curs fără sincope) dar în același timp relaxată și abordabilă. Pentru o primă încercare, a ieșit foarte bine: Roger s-a declarat mulțumit și nu m-ar mira să repete periodic experimentul.

40 de minute au trecut uite-așa și apoi a urmat o sesiune de întrebări și răspunsuri pe marginea terenului. Am aflat că-i place avocado, dar mâncarea prea condimentată nu, că băieților lui le place mai mult să joace tenis decât fetelor, l-a salutat pe Delpo și pe argentinieni, l-a lăudat pe Murray, a zis că a doua zi nu se antrenează, că Academia lui Rafa e super, că abia așteaptă să joace Hopman Cup după 15 ani, că n-a văzut niciun Star Wars, că fundația lui merge bine, că nu se retrage la anul, că n-ar câștiga la skanderbeg contra colegilor de circuit în veci cu brațele lui subțiri și o grămadă de alte întrebări care mai de care mai ciudate, la care Roger era mai mult decât încântat să răspundă. 

Ăsta e esențialul: după 17 ani de carieră și de Slamuri, la 35 e ani, Roger Federer e încântat să se afle pe un teren de tenis. Vorba unui comentariu stupefiat de sub unul din videourile lui cu hot-shoturi de pe Youtube: ”La un moment dat, când te uiți la Federer, încetezi să te mai întrebi ”cum????” și începi să te întrebi ”de ce????”. De ce există un om ca ăsta? Nu știu, dar slavă cerului că există, avem mare nevoie în vremurile astea de restriște. Federer e lipiciul care ține laolaltă multe în tenis și suspectez că și în univers. E făcut dintr-un material rar, care liniștește, vindecă și inspiră. Dacă aveți o oră la dispoziție și ați avut o zi grea, uitați-vă la antrenamentul lui. O să vă facă bine la suflet.  

Cele mai noi articole

TreizecizeroConținut susținut de

Comentarii