Simona Halep este noul număr 1 al tenisului feminin! Simona își ia revanșa cu Ostapenko, devine lider mondial

Treizecizero | 7 octombrie 2017

Simona Halep a reușit, pe lângă urcarea pe locul 1 în lume, și calificarea în cea de-a 27-a finală a carierei și a 5-a de anul acesta. Primul no.1 femin dat vreodată de România o va întâlni în finală pe Caroline Garcia, care a eliminat-o pe Petra Kvitova. Simona a câștigat ambele meciuri jucate anterior cu Garcia, cel mai recent anul acesta, la Toronto. Garcia joacă pentru locul 8 și pentru calificarea în Singapore.

Simona Halep a devenit al 25-lea lider mondial din istoria tenisului, reușind să-și împlinească unul dintre marile ei obiective, după victoria din semifinalele turneului Premier Mandatory de la Beijing. Simona a trecut în două seturi de Jelena Ostapenko, 6-2, 6-4, reușind în același timp să închidă pagina pentru cea mai dureroasă înfrângere a anului, cea din finala French Open, suferită în fața aceleiași Ostapenko.

Acea finală a fost prima ocazie din 2017 în care Simona a jucat cu locul 1 pe masă; ulterior, ea a mai avut alte două ocazii, în sfertul de finală de la Wimbledon cu Johanna Konta și în finala de la Cincinnati cu Garbine Muguruza. De fiecare dată nu a putut să treacă de linia de sosire, iar presiunea și întrebările au continuat să se adune.

Dar, după o eliminare timpurie de la US Open, unde a pierdut în turul 1 cu Sharapova, Simona s-a regrupat și a reușit în China să aducă la un loc toate elementele jocului ei. După ce Elina Svitolina a fost eliminată în sferturi de Caroline Garcia după un meci monstru, de peste trei ore, semifinala Simonei cu Ostapenko a devenit decisivă. Cu o victorie, Simona își controla iar destinul.

Și a reușit-o, după un meci în care, cu excepția unui singur game pe propriul serviciu, a fost mereu conectată, inspirată, concentrată și niciodată dominată. Ostapenko a avut iarăși rația ei de lovituri direct câștigătoare spectaculoase, dar Simona a avut răspunsuri, atacând serviciul doi al letonei ori de câte ori s-a ivit ocazia și, spre deosebire de Paris, protejându-și serva mult mai bine.

Citește aici analiza victoriei Simonei din semifinale și a întregii ei săptămâni

Simona va juca în finala de la Beijing cu Caroline Garcia, care a învins-o pe Petra Kvitova în cealaltă semifinală. Simona are șansa de a-și marca sărbătoarea și cu un titlu de mare importanță, un al doilea titlu de Premier Mandatory în acest an. De asemenea, Simona poate pune un pic de distanță între ea și locul 2, în perspectiva luptei de final de an pentru primul loc, care va fi decis în Singapore.

Felicitări, Simona! Mulțumim pentru inspirație și pentru ani grei de muncă!

Aici – reacțiile din Social Media a diverselor nume importante din lumea tenisului.

Iar aici – interviul exclusiv oferit de Simona pentru WTA Insider, la puține minute după victoria cu Ostapenko.

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi