Cum a câștigat Simona Halep poziția de lider mondial într-un sport dominat de jucătoare de forță

Camelia Butuligă | 7 octombrie 2017

Da, a fost o săptămână a exorcizărilor și a polițelor plătite, a bornelor bifate, a promisiunilor îndeplinite. Însă ele au fost posibile datorită acestei versiuni 3.0 a jocului și psihicului Simonei Halep, iar acest lucru este de două ori important: o dată pentru că dovedește că plafonul ei de progres este unul ridicat și în continuă creștere și pentru că pe astfel de reinventări periodice se sprijină carierele tuturor marilor campioni.

După ieșirea prematură de la Wuhan, Simona a fost întrebată despre locul 1. Iată ce-a răspuns: ”Nu mă mai gândesc la asta. Cred că anul acesta nu mai este posibil. S-a dus, gata.” Am mai scris că Simona nu-i omul care să sară din prima încercare peste obstacole. Poate îi lipsește aroganta și inconștiența, poate e prea modestă, poate e prea lucidă, poate obstacolul în sine și dimensiunile la care îl umflă vocile din jur o distrag de la esențial. Iar esențialul, pentru ea ca jucătoare de tenis, e să lovească mingea, să alerge și să învingă pe cine are dincolo de fileu. Însă aceste încercări eșuate au și o parte bună: o eliberează de presiunea așteptărilor. Atunci când crede că șansa s-a dus, Simona nu se mai concentrează decât pe jucat, obstacolul se micșorează la dimensiunile sale reale și este sărit ca o consecință firească. Așa e viața, ironică.

Da, acel număr 1 făcut din trandafiri pe care WTA i l-a înmânat azi Simonei la Beijing nu a fost câștigat ușor. Faptul că i-a scăpat printre degete de atâtea ori și faptul că a pus mâna pe el săptămâna asta, cu un joc reinventat și o atitudine de alfa, nu mi se pare întâmplător. Simona a avut un an excelent începând cu sezonul de zgură: a făcut finale, a câștigat titluri. Dar la Slamuri dezamăgirile au fost mari: fie că a pierdut în turul 1, fie în finală, o înfrângere e greu de digerat, mai ales că ultimele trei au venit după meciuri de trei seturi. Atât de aproape, totuși atât de departe. Este o dovadă a talentului său că și cu serviciul oscilant și cu îndoielile de rigoare Simona Halep a reușit să compenseze și să facă rezultatele pe care le-a făcut anul acesta.

Însă în sportul profesionist marjele de eroare vor fi mereu infinitezimale, la fel si diferența între victorie și înfrângere. La fel ca armatele, jucătoarele au un arsenal și atunci când una sau mai multe din aceste arme nu merg la maxim, costurile sunt imediate și drastice. În top 5 mai cu seamă, top 10 și chiar în restul clasamentului sunt răspândite peste tot jucătoare ca Sharapova sau Ostapenko, care speculează orice slăbiciune și care trag ca să ucidă, nu să rănească. Metaforele belicoase nu-s exagerate – în cuvintele lui Jimmy Connors: ”E un afurisit de război aici pe teren!”. Iar Simona a fost anul acesta (ca și în trecut) taxată de jucătoare al căror arsenal este bazat pe lovituri brutale: Ostapenko, Konta, Muguruza, Sharapova. Ceva trebuia să se schimbe.

În primul rând serviciul, poarta de sticlă a fortăreței, trebuia ranforsat. Nu-i alt chip: e prima lovitură, nu poți să nu o lovești. Poți să alergi în jurul reverului, sau chiar și în jurul dreptei, să eviți să urci la fileu sau să lovești smashuri, dar serviciul este obligatoriu. Iar dacă e timid, e o problemă în WTA mai ales, unde returul e armă de calibru mare. Serviciul, fiind prima lovitură, e și o declarație de intenție: e ca buzduganul pe care-l aruncă zmeul în basme ca să-și anunțe sosirea fizică. Serviciul zice: ”nu mi-e frică de tine” sau dimpotrivă ”aoleu, trebuie să servesc, am încurcat-o”. Azi Simona a avut și 180 km/h pe serviciu. De la începutul turneului a servit tare cu primul și curajos cu al doilea, variind plasamentul și trântind ași sau nereturnabile în momentele cruciale. Temperatura meciurilor s-a schimbat dintr-o dată: pe propriul serviciu, Simona nu mai era vânat, ci vânător. Meciurile cu Sharapova și Kasatkina de exemplu au fost aproape rezolvate de la serviciu și retur. Însă Ostapenko e un soi aparte: în ciuda serviciului ei mediocru, dacă returul nu este winner direct și apucă să pună racheta pe minge, jocul ei de baseline este atât de eficient și distrugător că nu are nevoie decât de o lovitură ca să întoarcă schimbul. Ostapenko e ca un atlet care începe cursa în cârje și tot o câștigă detașat. Mă înfior când mă gândesc ce putea face dacă avea un serviciu bun. Dar divaghez.

Ideea e că un serviciu și un retur bun nu sunt decât prima parte a soluției contra letonei (și probabil și a Muguruzei, o jucătoare big hitter cu un joc complet). Știm cu toții că este capabilă să câștige gameuri în care face și patru duble greșeli. Știm de asemenea pe pielea noastră că scorul nu contează prea mult în cazul ei: poate oricând să intre într-o transă în care să se apuce să rostogolească winner după winner din spate, anulând absolut tot ce face adversara. Cu ea, soluția va fi mereu o tactică combinată: pachetul de stăvilire alcătuit din serviciu/retur va trebui susținut de rezistență feroce din spate în schimburi. Iar când spun rezistență feroce nu fac nicio figură de stil. Nimic altceva nu va fi suficient contra ei sau contra celorlalte mari bombardiere care se pot și mișca bine.

Simona Halep este, probabil neintenționat, o estetă a jocului: are o tehnică și un timing impecabil al loviturilor, îi place să construiască, să se miște, să întrebe și răspundă. Rezultă un joc ritmat, plăcut ochiului, ca un dialog. Ostapenko, dimpotrivă: de la Monica Seles încoace n-am mai văzut o jucătoare la fel de puțin dispusă să joace schimburi. Nick Bollettieri povestea că l-a pus pe Jim Courier să schimbe mingi la antrenament cu Seles când erau copii. După câteva schimburi de cel mult trei lovituri terminate invariabil cu un winner al lui Seles, Courier a ieșit de pe teren spumegând: era imposibil să se antreneze cu ea. Ca și Seles, Ostapenko lovește fiecare minge cu scopul de a încheia punctul – mentalitatea ei este unilaterală, indiferent de poziția în care se află și este susținută de talentul de a lovi fără pregătire, din alergare sau din reflex. Ca și Monica, Ostapenko stă liptă de baseline și găurește neobosită liniile terenului advers. Ieri, contra Soranei, doar 20% din loviturile din primul set aterizaseră pe mijlocul terenului. În fața acestei filozofii, Simona nu mai are timp să-și desfășoare jocul, ci trebuie să se baricadeze în defensivă, dar să nu lase defensiva să dureze, pentru că nu are prea mult timp la dispoziție: trebuie să atace decisiv din defensivă, pe lovituri cu marje mici de eroare. Ca azi, când a câștigat schimburi lungi cu drepte în lung de linie din alergare sau cu revere care au mușcat linia și colțurile. Simona a fost un zid care n-a greșit, dar, mai mult decât de obicei, a fost un zid avansat, care s-a transformat în catapultă la lovitura finală. Smart aggressive, smart defensive, smart serving. Smart EVERYTHING, ce să mai.

Cel de săptămâna aceasta este probabil cel mai complet joc pe care-l poate oferi Simona, și este unul redutabil, cu care poate face și ultimul salt mare care i-a mai rămas, către tilturi de Slam. Fanteziile celor care visează că va urca la fileu ca Johnny Mac sau va pune slice-uri ca Monica Niculescu sunt doar fantezii. Poate drive voleurile să mai poată fi adăugate pe ici pe acolo în meniu, ca delicatesă, dar ce a arătat săptămâna asta este o ofertă de cea mai bună calitate: constanță, serviciu/retur, iar în schimburi melanjul ideal de defensivă și ofensivă. Un arsenal de lider mondial într-adevăr. Pe soliditatea acestui arsenal s-a sprijinit și hotărârea ei și puterea de a se ține pe picioare când schimbările de momentum au lovit în meciurile jucate. Nu-i întâmplător că atunci când adversarele ei de săptămâna aceasta au avut tentative de comeback, Simona le-a trântit ușa în nas, cu ași sau alergând sau returnându-le serviciul cu vârf și îndesat. Emoțiile au fost acolo  (”Îmi tremurau picioarele la mingea de meci”, a recunoscut Simona azi) și probabil vor fi mereu, dar când ai instrumentele potrivite, e un pic mai ușor să le depășești.

Unul din aceste instrumente este partea nevăzută a jocului, și anume cea mentală, iar aici trebuie să-i dăm credit lui Darren Cahill, arhitectul schimbărilor (uneori dureroase) pe care Simona le-a făcut anul acesta la atitudine și felul cum gestionează emoțional ce i se întâmplă pe teren. Se face oarecare caz de faptul că Simona a câștigat locul 1 fără Darren în tribună, dar să nu ne îmbătăm cu apă rece: ce s-a întâmplat săptămâna aceasta este rodul unui șir lung de evenimente, multe dintre ele dificile, care a început cu acel meci pierdut contra Johannei Konta la Miami. Dezamăgit, Darren s-a retras atunci din postul de antrenor, provocându-i un șoc pe care Simona îl menționează ca ”lecția anului”. Rușinată de atitudinea ei, Simona a luat măsuri și a căutat ajutor pe partea mentală, lucrând cu oameni de specialitate. Momentul Roland Garros a fost ”devastator”, dar l-a depășit tocmai datorită oamenilor din jur care i-au spus că are ce-i trebuie și au încurajat-o să lucreze mai departe. Înfrângerea din turul 1 de la US Open, pe care Cahill a pus-o franc pe seama serviciului ei slab, a fost motivația de a lucra la serviciu ”câte o oră în fiecare zi”. Toate acestea au adus-o azi la Beijing cu acel număr 1 alcătuit din trandafiri în brațe. Poate nu e întâmplătoare alegerea acestei flori: drumul către poziția cea mai înaltă a ierarhiei mondiale în tenis este deseori plin de spini, nu doar de spin.

Da, a fost o săptămână a exorcizărilor și a polițelor plătite, a bornelor bifate, a promisiunilor îndeplinite. Însă ele au fost posibile datorită acestei versiuni 3.0 a jocului și psihicului Simonei Halep, iar acest lucru este de două ori important: o dată pentru că dovedește că plafonul ei de progres este unul ridicat și în continuă creștere și pentru că pe astfel de reinventări periodice se sprijină carierele tuturor marilor campioni.

 

Foto main: Jimmie48Photography
Foto secundară: ChinaOpen

 

***

Nou! Tricourile votate de voi sunt de acum în Shop. Ia-ți „Onederful” – preferatul publicului – și „Onederful Black”, două tricouri care marchează o performanță istorică.
Sărbătorește locul 1, sărbătorește un moment minunat al tenisului! 😉

 

Onederful 

 

Onederful Black

 

***

Îți place conținutul de pe 30-0? Citește și 30-0 Pe Curat, Ediția 2017 –  peste 120 de pagini de super articole cu eroii tăi preferați din tenis. 

Ia-ți revista 30-0 Pe Curat din noul Shop 30-0, fie la pachet cu revista-colecție a celor mai bune texte din istoria site-ului, fie la pachet cu tricoul Vamos, fie la pachet cu revista-colecție și cu agenda 30-0.

 

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi