Sezonul Simonei Halep începe, de fapt, abia acum. Cât de departe o poate duce?

Simona Halep își începe azi oficial sezonul de zgură, cu un meci împotriva Barborei Strycova, în turul al doilea, la Stuttgart. E doar un prim pas din ceea ce ar putea fi o perioadă care să-i schimbe fundamental cariera româncei. Stuttgart e, firește, indoor și nu are musai o relevanță atât de mare vizavi de ce se va juca luna viitoare, la Paris. Deși un titlu prețios, turneul german este, de asemenea, și cel mai mic ca importanță din seria Stuttgart-Madrid-Roma-Roland Garros pe care o va juca Simona în următoarele câteva săptămâni. Dar, într-un fel, aici pare să înceapă a doua oară sezonul 2017 pentru Halep.

Nu e prima oară. Anul trecut, ea ajungea în Germania într-o postură asemănătoare, după un start de sezon ratat, în urma unor probleme de sănătate din intersezon. Lucrurile s-au repetat aproape la indigo acum. De data asta tendinita la genunchiul stâng, care a sâcâit-o încă de la Singapore, de anul trecut. Învățată de experiența din 2016, Simona n-a mai forțat inutil acum: a sărit peste etapa de Fed Cup din februarie și peste turneele de la Doha și Dubai. După mai bine de o lună de pauză, s-a întors la Indian Wells, unde, lipsindu-i meciurile în picioare, a pierdut în turul al doilea. La Miami lucrurile s-au prezentat mult mai bine, iar după o revanșă smulsă aproape eroic cu Sam Stosur, Simona s-a oprit în sferturi, cu Konta. E un meci important, pentru că a atins iar niște butoane sensibile; Simona l-a avut în mână, dar l-a scăpat. Frustrată de propriile erori, dar și pentru că intuia că nu mai are resurse fizice, poate nici emoționale, pentru un al treilea set, jucătoarea a descărcat un val de negativitate într-un on-court coaching memorabil cu Darren Cahill, dar îndelung interpretat, adesea negativ sau eronat. În vreme ce australianul a scos maximum posibil din acel moment, unele dintre ideile lui păreau menite s-o provoace pe Simona, s-o împingă, s-o scuture. Pentru Darren, ca și pentru mulți fani de acasă, situația nu impunea o panică. “Suntem la câteva săptămâni distanță de 100 la 100”, spunea el, lăsând să se înțeleagă că bătăliile și așteptările mari sunt ceva mai în față. Era limpede, parte din acea discuție avea să continue ulterior, off-court de astă dată. După doar 10 meciuri jucate în acest sezon (6-4), Simona e, acum, a 45-a în Race to Singapore.

Asemănările continuă. Și anul trecut, la Miami, Darren a avut lucruri să-i spună Simonei – avea să mărturisească el mai târziu, într-un interviu acordat WTA Insider la Roland Garros. Dar mesajul, în primă fază, n-a mers direct la țintă. Simona a revenit acasă, unde a suferit un alt eșec dureros pentru ea, în meciul de Fed Cup cu Germania. Eșec brodat pe începutul prost de an și pe permanenta presiune primită de acasă, pe reproșurile publice de la fani, momentul a marcat-o puternic. La finalul manșei de la Cluj, jucătoarea era dărâmată, mult mai afectată decât s-a înțeles și s-a spus în public. A plecat imediat către Stuttgart, unde a fost ca o umbră în primul tur. Laura Siegemund a fost excelentă în acea zi, dar Simona aproape că n-a opus rezistență într-un 6-1, 6-2. Starea generală de neliniște cu care ajunsese la turneu s-a manifestat pe teren. Conform propriilor declarații (date via biroul de presă al WTA, după ce jucătoarea lipsise de la conferință, fapt nemaivăzut de la intrarea ei în elită, post-2013), Simona a suferit ceea ce pare să fi fost un atac de panică, o consecință a aproape patru luni complicate. Era clar nefericită pe teren. Abia ceva mai târziu, după câteva zile bune la Madrid cu Darren, Simona a început cu adevărat anul, câștigând aproape surprinzător, raportat la context, turneul de la Madrid, al titlu super-important al carierei. Dar, paradoxal, factura de la Cluj s-a dovedit a fi în două părți. Glezna sucită acolo ar fi dus, conform uneia dintre ipotezele luate în calcul de echipa ei, la o accidentare “de compensare“, apărută atunci când un atlet încearcă să-și protejeze o parte a corpului, punând mai multă presiune pe alte părți. Accidentarea de compensare a Simonei a fost tendinita apărută la genunchi.

Fast-forward la situația asemănătoare din 2017. De data asta, Simona dă semne că a înțeles din lecțiile trecutului. Ieri, relaxată la conferința pre-turneu, Simona a spus, zâmbind: “Cred că toată lumea a văzut cât de negativă am fost la Miami. Nu e ok, nu-mi face bine. E prea rău să-ți vorbești atât de negativ. Mă ține pe loc și pierd multe meciuri importante din cauza acestei atitudini. Am avut mai multe discuții cu Darren după acel meci. Mi-a spus că trebuie să mă schimb. Să fiu sinceră, a fost un pic supărat. Așa că am decis să-mi limpezesc mintea, să văd ce am făcut greșit, să văd ce am de făcut mai bine ca să devin mai puternică și cu o atitudine mai pozitivă pe teren”. Pentru cine o citește prima dată, pare o surpriză. De fapt, e atitudinea clasică Simona: întotdeauna gata să accepte când a greșit, îmbunătățind treptat lucruri și asumându-și răbdarea necesară.

Similare până la un punct, situațiile din 2016 și 2017 ajung în punctul în care se diferențiază: Simona ajunge în Germania cu o stare de spirit incomparabilă. O bună contribuție la asta a avut-o succesul din Fed Cup. A fost un context foarte complex: momentul emoțional al revenirii acasă, presiunea obișnuită a meciurilor de Fed Cup, miza evitării retrogradării, un meci-încercuit-în-calendar cu Johanna Konta. Tuturor acestor lucruri li s-a adresat scandalul uriaș abătut asupra meciului, care a schimbat toate datele problemei. Dar Simona și celelalte fete au reacționat extraordinar de bine. Au strâns rândurile, au făcut front comun și au câștigat în condiții grele. Particular, Simona a fost forța de echilibru: stăpână pe ea pe teren, fără echivoc în declarații. Iar jocul a fost, dintr-o dată, foarte sus. Pentru prima dată, ea a adus două puncte echipei. Iar meciul cu Konta e dintre acelea care face pe oricine să înțeleagă de ce Simona e constantă în Top 5 de trei ani și de ce are toate șansele să fie acolo cel puțin alți trei.

La conferința de ieri de la Stuttgart, Simona a spus câte ceva despre cum încearcă să-și îmbunătățească atitudinea: „Am muncit din greu la atitudinea mea. Vreau să fiu mai pozitivă. Cred că la Miami am fost foarte speriată și de genunchi și toate la un loc. Mi-am zis că trebuie să mă schimb, și a ieșit bine (n.r. în Fed Cup). Sper să întăresc acest aspect, pentru că am nevoie să îmbunătățesc și mai mult, chiar dacă am făcut-o deja un pic. Vreau mai mult”.

Și la Mamaia, Simona dăduse de înțeles că n-a stat cu mâinile-n sân în ultima perioadă, într-o declarație asemănătoare: “Nu vreau să visez la nimic. Vreau să continui să joc așa, vreau să mă antrenez la fel, să muncesc din greu pe partea de atitudine, așa cum mi-am dorit după Miami. Mi se pare că am făcut deja un progres. Vreau să fac aceleași lucruri în continuare și sper să ajung să fiu capabilă să câștig un turneu de Mare Slam. Nu știu când, dar asta îmi doresc.”

Titlul de Grand Slam rămâne, firește, marele ei obiectiv.

”Restul obiectivelor și le-a cam atins. Are 14 titluri – sunt jucătoare care au fost numărul 1 și n-au 14 titluri. Obiectivul e acum un Slam. Sau cel puțin unul”, spunea Daniel Dobre, la Interviurile 30-0, adăugând: ”Simona este un talent remarcabil, și încă nu și-l folosește în întregime.”

Momentul de acum e unul prielnic. Pe de o parte, Simona se maturizează. Pe de altă parte, circuitul e volatil. Simona ar fi fost printre favorite la Roland Garros oricum, dar absența declarată a Serenei dă șanse mai multor jucătoare, ceea ce va duce la meciuri mai deschise, dar și la posibilități multiple pe tablou. Dar nu-i doar Serena. Mai tot Top Ten este în reașezare. Dintre jucătoarele capabile să-și creeze din nimic o serie lungă de victorii, fie pe zgură, fie pe alte suprafețe, numele Simonei sare repede în ochi, printre primele. Ca și anul trecut, de altfel, când, în sfârșit cu planetele aliniate, a luat trei titluri în trei luni și n-a fost chiar așa de departe la Cincinnati și US Open.

Ca să ajungi la un Slam, arta cea mai mare, s-a dovedit de-a lungul timpului, este să prinzi forma cea mai bună exact la momentul Slamului, firește, în săptămâna a doua a acestuia. Rezultatele aparent neimpresionante de anul trecut ale Simonei – primul întreg alături de Darren – maschează oarecum realitatea că ei au făcut pași mari în direcția asta, a peak-ului de formă pentru Slamuri. 2017 ar trebui să fie alt pas înainte. La fel, în stilul pașilor mărunți ai Simonei. Care au fost mereu făcuți mai degrabă pe sistemul “un pas în față, doi pe loc“; niciunul înapoi.

“Nu știu dacă Simona va câștiga un Slam anul acesta. Aruncăm cu conceptul “winning a Slam” de parcă ar fi ceva ușor de făcut. Nu este. Este o performanță incredibil de dificil de realizat, care mai cere și ca lucrurile să meargă un pic în favoarea ta. Spre exemplu, dacă Simona nu-și sucea glezna împotriva lui Eugenie Bouchard, ar fi luat titlul la Wimbledon 2014? Mă gândesc adesea la întrebarea asta.

Dar asta-i o altă idee. Ceea ce vrei să vezi, de fapt, este o jucătoare încă tânără care-și continuă progresul. Și mă aștept să văd jocul ei continuând să se rafineze, astfel încât să-și adauge și mai multe unelte și arme, astfel încât să poată câștiga un Slam dacă i se va prezenta ocazia. Mă aștept cu multă convingere să încheie anul în Top 5, ceea ce, pentru oricine, ar însemna un sezon fantastic.”

Ne spunea asta Courtney Nguyen – analista WTA Insider, prin natura jobului, una dintre cele mai bune cunoscătoare ale circuitului feminin – la începutul anului, pentru un dosar-preview 2017 care n-a mai apucat să fie publicat pe site și care mai cuprindea estimări similare din partea echipei 30-0.

Dar timingul de acum e poate chiar mai potrivit pentru un preview. Azi începe cu adevărat sezonul Simonei. Să ne înarmăm cu răbdare și să ne pregătim pentru o altă călătorie care, după toate semnele, o să merite.