Rafa tocmai ce s-a întors în epoca pantalonilor pirat. Și are aceeași foame și cruzime inocentă

Camelia Butuligă | 15 mai 2017

Privindu-l pe Nadal cum manipulează spațiul și timpul pe teren în finala cu Thiem de la Madrid, îți reamintești despre felurile în care a inovat și a schimbat modul în care se joacă acest sport.

E ceva de stihie în tenisul lui Nadal, mai ales când joacă pe zgură, mai ales când joacă cum a jucat anul acesta pe zgură. În finala de la Madrid a proiectat o prezență fizică atât de copleșitoare pe teren, încât am verificat acum pe site-ul ATP înălțimea și greutatea lui Dominic Thiem. Nu-mi aminteam ca Thiem să fie vreun plăpând și așa e (are doar 3 centimetri și 6 kg mai puțin decât Rafa), dar părea de două ori mai mic când camera trecea de la Rafa la el.

Era probabil și din cauza discrepanței dintre nivelurile de energie ale celor doi. Rafa era ca de obicei, tot un freamăt, pe când Domi mult mai potolit, probabil simțind din plin efectele semifinalei târzii de azi-noapte și ale unei săptămâni lungi și grele. Dacă însă Thiem a reușit, chiar și așa, să se țină de tenisul absolut brutal al lui Nadal suficient cât să împingă setul unu în tiebreak (și ce tiebreak, Dios mio) și apoi, să facă și setul doi competitiv, mă întreb cu mare interes, ce-ar putea face tăcutul și politicosul austriac cu bateriile un pic mai pline și cu somnul la zi?

Aveam de gând să-i scriu o odă cinstită lui Rafa, însă, pe măsură ce meciul înainta și nivelul schimburilor devenea ușor suprarealist, m-am gândit că va trebui ca Rafa să împartă laurii lirei mele cu Domi: asta e, ăsta micu știe tenis pe zgură, nu glumă. Însă și mai apoi, uitându-mă cu gura ușor căscată cum Thiem a lovit forehandul de după serviciu cu 145 kmh *tot meciul*, (iar spre final, a izbit unul de 164 kmh atât de tare că apoi și-a pipăit șoldul drept ca și cum ar fi vrut să verifice dacă e încă la locul lui), iar Nadal a scos și a pus tot înapoi, am revenit la planul inițial: ”Ode to Rafa” it is.

Adevărul e că tipii de sus din tweet au dreptate: dacă nu i-ai văzut pe Federer și pe Nadal jucând, ai trăit în secolul 21 degeaba. A-i vedea, pentru un fan al sportului este un rit de trecere: nu mai ești același om după aceea. Mi-am adus din nou aminte, uitându-mă la cum manipula Nadal spațiul și timpul pe teren, despre felurile în care a inovat și a schimbat modul în care se joacă acest sport.

Prima și cea mai vizibilă invenție este spinul uriaș, dar dincolo de faptul că o minge cu top spin sare până la etajul 1 și te obligă să lovești în afara zonei optime de lovire, Rafa a mai făcut ceva cu el, mult mai interesant: a mărit terenul adversarului, și pe lungime, împingându-l pe acesta în spate, dar mai ales pe lățime, prin acele crosuri cârlig scurte. Domi s-a învârtit azi majoritatea timpului din schimburi mult în afara tușelor, ca și cum ar fi fost expulzat de un câmp de forță invizibil creat de mingile lui Nadal. Deodată, efortul lui se dubla, ca și aria pe care trebuia s-o acopere. Aceasta este cea mai importantă inovație pe care a adus-o Nadal în tenis: a mărit terenul adversarului fără să miște tușele.

A doua mare inovație a fost transformarea defensivei în atac. Să faci winnere din poziții ultra defensive cu atâta precizie și constanță, așa ceva nu se mai văzuse în județul nostru. Jocul său de tranziție de la defensivă la ofensivă a fost ani de-a rândul cel mai eficient din circuit (până au apărut Djokovic și Murray cu lecția învățată și ei). La nivelul lui optim, Nadal este pentru mine cel mai bun ”closer” din circuit. Felul în care se înfige în teren, cu aplomb și abandon, dar mortal de eficient, e ceva. Cred că ar putea-o face cu ochii închiși. Da, asta e. E o comuniune între Rafael Nadal și un teren de zgură, de parcă sunt unul și același lucru. Prima oară când l-am văzut pe viu, la RG 15, un an mediocru pentru el, am avut senzația că putea să joace foarte bine cu ochii închiși și m-am întrebat: dacă ăla e jocul lui slab… când joacă bine cum e?

Ca anul ăsta, se pare. Multă lume face comparații cu epoca pantalonilor pirat, ceea ce…. e deodată foarte serios, pentru că pe vremea aia Nadal n-avea adversar pe zgură. Acum, la 31 de ani, cârcotașii mai arată spre un Fognini, spre un Thiem, sau (bătând ușor nerăbdători din picior) spre Djokovic. Tot ei îi recomandă să-și menajeze bătrânele oase și să sară, poate, peste Roma. N-o să sară.

Poate Rafa nu mai câștigă cu 2 și 1 contra majorității adversarilor, ca în vremurile pirateriei romantice. Dar câștigă cu aceeași foame și cruzime inocentă și fără regrete. Vorba unui martor al carnagiului madrilen, Rafa seamănă cu cineva care tocmai a scăpat dintr-o cușcă unde a fost ținut cu prea puțină mâncare. Și este o chestie glorioasă.

Îți place?
Cele mai noi
  • Sezonul Soranei Cîrstea a luat sfârșit azi cu o retragere în setul doi al meciului cu Cepede din turul 1 de la Luxembourg, la 5-7, 2-3.