Marius Copil pierde strâns cu Wawrinka, pleacă de la AO cu un capital de încredere de care trebuie să profite

Născătoare de multe expresii mai lemnoase ca lemnul, presa sportivă de la noi obișnuia să descrie înfrângerile echipelor românești din cupele europene cu fatidica formulă “măcar a căzut de pe un cal frumos”. Când eram micuț mă fascinau și încă mi se mai par amuzante expresiile astea (de exemplu, știe cineva adevărata origine a expresiei “a rupt pisica-n două?”) populare, dar perfect ilogice, pentru că nu-mi imaginez că, dacă pici de pe un cal arătos foc, un pur sânge, calul lui Făt-Frumos, ce mai încoa-încolo, durerea este mult mai suportabilă decât dacă te-a zvârlit din șa o gloabă.

În schimb, printr-o astfel de frază, ni se implementa ideea că e perfect tolerabil să pierzi cu o echipă de talie medie spre mare, că doar ce pretenții puteam să avem de la cluburile noastre? Ei erau “vesticii”, “occidentalii”, “superiorii”, noi eram pricăjiții din est, fără bani, dar mai ales, fără încredere că putem schimba calculele de pe hârtie. Era epoca în care la alte sporturi pe echipă, la handbal și la volei mai ales, se practica des obiceiul de a renunța la dreptul meciului de acasă pentru a evita niște costuri de organizare, că “oricum n-avem nicio șansă să ne calificăm”. Așa că “gruparea” românească (alt termen de lemn) își juca ambele meciuri în deplasare, atât turul, cât și returul, la interval de o zi, două, renunțând, practic, la orice șansă de calificare, chiar și la alea teoretice.

Sigur că discuția e mai serioasă și mai amplă de atât, sigur că în multe situații diferența valorică era chiar insurmontabilă. Deranjant era însă altceva, nu ni se spunea doar că orice înfrângere e scuzabilă. Ni se spunea că e în regulă SĂ NU LUPȚI. Că e în regulă să nu încerci. Să nu-ți joci șansa aia mică pe care o ai atunci când se dă startul în orice întrecere sportivă. Scuza tragerilor la sorți dificile scutea pe oricine de povara unei planificări pe termen lung, ne scăpa de grija performanței și a muncii suplimentare care vine la pachet cu performanța adevărată, măsurată și măsurabilă. Ne doream să picăm la tragerea la sorți cu un adversar faimos ca să putem „pica de pe un cal frumos”. Toate astea, idei care vin în perfectă contradicție cu ceea ce ar trebui să facă orice sportiv și orice om: să încerce să se autodepășească, să ceară mai mult de la el pe fiecare zi. Să progreseze.

Asemenea timpuri au fost, din fericire, depășite în bună măsură, iar discursul generației actuale este altul. Nu mai există toleranță la “nu vreau să încerc” sau la „eu nu pot”, sau la „mie nu mi se cuvine”. Apucăturile mioritice și fataliste sunt adesea sancționate, iar textele cu limbaj de lemn precum calul frumos din poveste, rămășițele de acum 20 de ani, sunt adesea ironizate și criticate.

Ceea ce mi-aș dori este ca Marius Copil, și alături de el, orice alt jucător care se încadrează exemplului, să nu gândească niciodată așa. Să nu își spună în barbă, după înfrângerea de azi cu Stan Wawrinka, ceva de genul: “Eh, am făcut tot ce se putea, dar el e campionul en-titre și numărul 4 în lume. Ce puteam face mai mult?” Probabil că nu putea mai mult azi. Și nu despre înfrângerea în sine (7-6, 7-6, 6-3 – un scor perfect onorabil) e vorba. Ci despre viitor. Marius are datoria să ia tot ce a fost mai bun din acest traseu de la Australian Open – adică patru victorii consecutive, primul acces pe tabloul unui Slam al carierei, prima victorie la un Slam și o înfrângere strânsă cu Wawrinka – și să ducă mai departe. Să consolideze și să înceapă, în sfârșit, un urcuș. Pentru cine încă nu e la curent cu această realitate, sunt cel puțin câțiva ani în față în care el va fi jucătorul numărul 1 al tenisului românesc, până când o altă generație va veni cu întăriri din spate, și fie și numai pentru acest motiv, Marius trebuie să încerce să urce pe un loc mai aproape de potențialul lui. Și mai trebuie să NU își spună că azi, la Melbourne, a căzut de pe un cal frumos.

Parcursul de la Australian Open va deveni cu adevărat important abia atunci când va fi confirmat în următoarele luni. Luni în care Marius va mai da o raită inevitabilă prin turnee de categorie mică, va veni la Cupa Davis și va încerca, în sezonul de zgură, să adune iar puncte prețioase în locații accesibile lui, precum Bucureștiul sau (din fericire că există această oportunitate) Madridul. Pe acest parcurs de la Australian Open, Copil va trebui să construiască, să adauge puncte și să capete constanță, adică exact ce i-a lipsit în toți acești ani de du-te-vino prin Top 200. Va trebui să încerce să lege câteva rezultate la rând, pentru ca să rezolve măcar problema accesului direct pe tablourile de Grand Slam. E mult mai ușor pentru moralul tău să joci restul turneelor (chiar și calificări, unde va fi nevoie) dacă știi că ai baza asigurată, adică accesul la Slamuri. Asta înseamnă un clasament în jurul locului 100, loc de care Marius, 24 de ani, a fost cel mai aproape în 2013, când a ajuns pe 124. În ultima perioadă era mai aproape de ieșirea din Top 200, problemă rezolvată pentru moment, pentru că punctele adunate în Australia îl vor sălta până în zona locului 157.

Și dacă va îndeplini cât mai multe dintre aceste obiective, și dacă va continua să muncească pentru a îmbunătăți părțile mai slabe din jocul său, atunci Marius va acumula și experiența de care va avea nevoie ca să trateze mai inspirat momentele decisive, atunci când un alt meci cu cineva precum Wawrinka o să apară la orizont. Azi, când oportunitățile au fost acolo (exemplu, tiebreak-ul setului doi), Marius s-a pripit și a ratat o șansă prețioasă. Mult mai experimentat și mai trecut prin astfel de situații, Stan a închis repede portița cu acel plus de forță pe care îl au jucătorii de statura lui când sunt confruntați cu o replică puternică venită din partea unui tenisman de Top 200.

Până acolo, Marius s-a ținut scai de elvețian, captându-i atenția și complimentele acestuia. A ieșit un meci de bună calitate, cu multe lovituri plăcute ochiului, cum altfel într-un duel one handed backhands. Doar trei șanse de break în tot primul set, una pentru Marius, două pentru Stan, și s-a ajuns într-un prim tiebreak. Înainte de asta, în game-ul 12, Copil și-a atras urale din tribune cu un serviciu bombă, recordul de viteză al turneului: 242 de kilometri/oră. Cu moralul ridicat după acel as, românul a început cu minibreak TB-ul, dar trei erori ușoare au întors relativ repede soarta tiebreakului. Cu o agresivitate măsurată, Wawrinka a fugit cu setul.

Meritul lui Marius e că a continuat să creadă și după pierderea primului set, și după ce s-a văzut condus cu un break în cel secund. La 4-3, Copil a făcut break la zero și a dus momentumul mai departe cu un alt hold la zero. S-a ajuns într-un alt tiebreak, în care din nou Marius a avut o oportunitate. După ce și-a atras aplauzele lui Stan după un half-volley minunat și și-a făcut rost de un nou minibreak avantaj, Marius a ratat o șansă imensă la 4-3, un forehand cu terenul la dispoziție care avea să-l coste. În loc de un potențial 6-3, tiebreak-ul s-a dus din nou în favoarea lui Stan. Tot Wawrinka a ieșit cu bine și din al treilea moment cheie al meciului, game-ul 5 din setul trei, când a salvat două mingi de break consecutive. Părea că va fi un al treilea tiebreak, dar Marius a clacat, în cele din urmă, în game-ul opt, când, după opt minute de luptă și cinci egalități, el a făcut două duble greșeli.

“A fost un meci chiar greu și sunt mulțumit că am trecut în trei seturi. N-a fost ușor azi, suprafața a fost foarte rapidă, a fost cald, iar Marius a jucat grozav. A servit foarte puternic, ceea ce a pus multă presiune pe mine. N-am jucat cel mai bun tenis al meu, dar sunt fericit cu felul în care am luptat azi”, a declarat Wawrinka.

Așadar, bună treabă, Marius. Bună treabă. Acum hai să rupi pisica-n două (ha) și să consolidezi acest rezultat.

Și nu, nu e prea târziu. Niciodată nu e prea târziu, iar oponentul său de azi e cea mai bună dovadă. Campion de Slam în partea a treia a carierei sale, Stan a petrecut mulți ani învățând și căutându-și expresia potrivită a talentului său. E un model din care Marius trebuie să învețe.

Două din trei la dublu

Dacă Marius a pierdut la simplu, în schimb, Horia Tecău a trecut de primul tur la dublu, 6-4, 6-2 pentru Tecău/Rojer vs Berankis-Haider Maurer, un cadou întârziat pentru ziua lui Horia, care a împlinit 30 de ani în această săptămână.

La dublu feminin, Irina Begu și Lara Arruabarrena au trecut cu 5-7, 6-4, 6-4 de chinezoaicele Yang/Yu Ye. Din păcate, Raluca Olaru și Tatjana Maria au cedat, 6-3, 6-2 cu Mattek-Sands/Safarova.

Simona trece pe Margaret Court pentru meciul cu Mattek

După două meciuri succesive pe Rod Laver, unul la prima oră, altul în puterea nopții, Simona se mută pe a doua arenă din Melbourne Park pentru meciul cu Bethannie Mattek-Sands. E o programare normală (mai cu seamă ținând cont de clasamentul adversarei), de regulă toate Slamurile îi rotesc pe jucătorii de top pe primele două arene, așa s-a întâmplat și la celelalte trei Slamuri, ba chiar la Wimbledon și Roland Garros Simona a jucat și pe al treilea teren în 2014. Niciodată astfel de discuții n-au deranjat-o pe Simona, și în mod sigur n-o vor deranja nici acum.

Așadar, al treilea meci direct dintre Halep și Mattek-Sands este al treilea în sesiunea de zi de pe Margaret Court, după Pliskova – Makarova (un meci care ne interesează în mod direct) și Berdych – Troicki. Așadar, e de așteptat un start după ora 6:00, ora României, dacă nu cumva mai aproape de ora 7:00.

La rândul ei, Irina Begu revine pe una din primele trei arene și va juca pe Hisense cu Carina Witthoeft, al doilea meci direct dintre cele două (cu Irina câștigându-l pe precedentul, jucat în 2013). Cele două sunt programate în meciul 2, după Errani – Wickmayer (învingătoarea de aici va juca cu învingătoarea dintre Simona și Betthanie).

Tot mâine, Horia Tecău și Jean Julien Rojer joacă în turul 2 cu australienii Guccione/Hewitt, iar Florin Mergea și Dominic Inglot îi întâlnesc pe argentinienii Schwartzman/Zeballos. De asemenea, Monica Niculescu și Vitalia Diatchenko joacă cu favoritele 5, americancele Kops-Jones/Spears.