Irina și Monica, după calificarea în semifinalele Australian Open: „Victoria e cel mai bun tratament pentru orice”

Adrian Țoca | 23 ianuarie 2018

Pentru Irina Begu va fi prima semifinală de dublu într-un Grand Slam. Monica Niculescu revine la un astfel de nivel după ce vara trecută juca finala de la Wimbledon. Va încerca acum revanșa împotriva celor la care a pierdut atunci, Makarova/Vesnina.

E mereu o bucurie să le vezi pe fete după o performanță notabilă, lucru care se întâmplă atât de des în ultimii ani. La o oră după calificarea în semifinalele Australian Open, am discutat cu Irina și Monica despre meci, despre semifinala reușită la Melbourne și despre experiențele comune de pe terenurile de tenis.

Au râs, s-au completat una pe alta, au făcut echipă bună, la fel ca pe teren. Unde se vor întoarce mâine – nu pe Margaret Court Arena, cum și-ar fi dorit Moni, ci pe Show Court 2, pentru un duel cu favoritele 2, Makarova/Vesnina (al treilea meci în programul de miercuri). Contra rusoaicelor, româncele n-au prea avut succes; în special Moni, care a pierdut două finale importante, Wimbledon și Montreal, la cele două. “Presiunea e pozitivă până la un punct, după care trebuie să o gestionezi. Sunt semifinale, e un turneu important, e prima mea semifinală de Slam, așa că… Dar eu încerc să fiu mai relaxată la dublu, că mă stresez destul la simplu”, explică Irina. “Ce contează cu cine jucăm, contează cum jucăm noi. Dacă jucăm bine… E greu oricum, că suntem în semi, ce să mai”, observă Monica.

Azi au jucat foarte bine. Excepție căderea de la 4-1 din primul set, rectificată rapid și eficient.

“Am fost foarte agresive de la început. La 4-1 mi-am pierdut eu serviciul, ne-am crispat un pic, nu am mai fost la fel de comunicative și la fel de pozitive ca înainte”, explică Irina, completată imediat de Monica. “La 4-3 ne-am dorit mult să facem 5-3, dar nefăcând mare lucru în sensul ăsta. Doar ne-am dorit” Se râde cu poftă. “După aia, s-a făcut 6-4 pentru ele imediat. Dar am învățat mult din acel game și n-am mai lăsat în setul 2 și 3 să se întâmple la fel. Deci într-un fel n-a fost rău“, continuă ea. “Am fost un pic pasive, așteptam să se întâmple, nu făceam noi. Noi trebuia să avem inițiativa, ceea ce nu s-a mai întâmplat la 4-3”, reia Irina, iar Monica subliniază replica foarte bună de după. “Am avut un ritm foarte bun, ne-am încurajat tot timpul, am fost pozitive, a fost super!”

“Oricum, noi sub două ore nu jucăm orice ar fi, doar dacă se accidentează cineva. Nu prea primim teren pe aici și ne-am gândit că e bine să jucăm”, râde și Irina.

Ea a simțit dureri la spate, căpătate după ce s-a contractat la un serviciu la mijlocul setului întâi; a primit îngrijiri la vestiare la finalul setului întâi, și spune că va fi în regulă pentru mâine. “Irina, dacă zici, va fi bine. Zi-o. Că ești ok!”, o învață Monica, iar Irina se supune, râzând: “Sunt ok!“

“Un sportiv nu e niciodată 100 la 100 ok fizic. Mereu te doare câte ceva. Poate la începutul anului să nu te doară”, adaugă ea.

Pățită, Monica o completează: “Nici măcar atunci!”.

Monica, la rându-i cu o sumedenie de probleme fizice în amintirea recentă, se bucură de noua performanță reușită într-un Slam. “Mie-mi place așa, spre sfârșit de turneu. La început e multă lume, n-ai teren pentru antrenament, acum ai tot ce vrei”, găsește ea un beneficiu suplimentar oferit de acest rezultat. Monica e și un pic surprinsă, pentru că n-a jucat niciun meci de dublu intrând în Slam. “Pentru mine e grozav că suntem în semi. Tu ai câștigat Shenzhenul, ai mai avut ceva meciuri la dublu, dar eu am intrat direct în Grand Slam, unde-s meciuri tari și mă bucur că am reușit să fac față“, explică ea, amuzându-se apoi când își aduce aminte de ultimul ei meci de dublu. Jucat împreună cu Irina la Centrul Național de Tenis în decembrie, contra unei echipe formate din Raluca Olaru și Jacqueline Cristian. “Ne aducem aminte tot timpul de meciul ăla, a fost super!”

Româncele nu doar că au succes la dublu, dar au început să aibă tot mai des succes la dublu și împreună.

“Irina cu oricine joacă… câștigă turneul sau pe acolo”, o laudă Monica.

“Ei, nici chiar așa!”, vine răspunsul

Nici tu nu ești departe, îi spun Monicăi.

“Totdeauna m-am înțeles bine cu fetele din România și-mi face plăcere să joc cu toate”, spune și Irina.

“Le iau pe toate la rând, le rotesc. Am luat-o pe Simona, acum cu tine”.

Acum șase ani au jucat sferturi aici, așa că le întreb dacă mai au vreo amintire în particular de atunci. Monica e surprinsă că au trecut șase ani, iar ambele își aduc aminte că au jucat foarte bine în tot turneul și că au avut multe oportunități în sfertul cu alte rusoaice, Kuznetsova și Zvonareva. Dar nu le-au luat, iar Sveta și Vera s-au dus și au câștigat titlul.

Cât se transferă la simplu din încrederea acumulată la dublu?

“Vedem săptămâna viitoare”, replică Monica. În vreme ce Irina spune că pentru ea e important. “La mine, mult, destul de mult. Exemplu, anul trecut, când nu jucam bine la simplu pe final de sezon; dar am câștigat la Tianjin la dublu și apoi m-am dus și am făcut semifinale la simplu la Moscova”. Sunt tot meciuri și sunt importante, confirmă partenera ei, iar Irina adaugă: “Chiar dacă pierzi cu 7-6 în decisiv și ai fost la doar 2 mingi distanță, sentimentul de după e groaznic. Groaznic. Îți vine să… În schimb, câștigi 7-6 la două puncte diferență? Ești în al nouălea cer. Nici nu te simți obosită a doua zi. Victoria în sine, simplu sau dublu, e atât de importantă… Cel mai bun tratament.”

Monica se întreabă retoric: „Îți dai seama cum s-a simțit Simona și cum s-a simțit Lauren după meci, știi?”

“Cât joci, ai tot timpul de învățat lucruri. Apar momente noi. Ești de atâția ani în tenis, dar mereu apare un moment în care simți că “e ceva ce nu am antrenat suficient. Tenisul e un sport atât de complex și sunt atâția factori care schimbă totul”, completează Begu.

Recent au jucat la Hobart una împotriva celeilalte, așa că e un moment bun să le întrebăm cum a fost

“A fost ciudat. Nu?”, întreabă Irina. “Ciudat, da”, pufnește în râs și Moni.

“Ea știe cum să mă joace, eu știu cum să o joc pe ea, și atunci e un pic ciudat.”

“A fost greu pentru Irina că a venit de la Shenzhen, târziu. Eu jucasem 2 meciuri în calificări, importante pentru mine, eram mult mai obișnuită. Cred că am intrat mai bine în meci. Sau n-am intrat bine?” Râde. “Nu, e greu să jucăm una cu alta. Iar eu mai nou prind tot timpul românce. Și la Limoges, în primul tur cu Dulgheru, în al doilea cu Ruse. Mă gândeam: ce căutăm la Limoges, hai la Centru! E ciudat, dar asta e, ce să faci.”

“La Shenzhen, în afară de Sorana erau toate româncele acolo. Cred că eram 7-8 românce”, își aduce aminte Irina, care povestește evoluția scorului din dublul Halep/Begu vs Buzărnescu/Bara. “Eee, du-te!”, exclamă Moni, care nu știa cum evoluase acel supertiebreak (n.r. primele au câștigat cu 13-11, după ce au revenit de la 0-7 și au salvat mingi de meci; ulterior au luat și titlul).

***

Ia-ți albumul Simona de păstrat!

Dedicat momentelor importante din cariera Simonei, albumul foto „Simona de păstrat” este tipărit în condiții grafice de calitate înaltă. Cu peste 140 de pagini cu cele mai bune imagini din cariera Simonei și drumul ei spre locul 1, „Simona de păstrat” este un cadou perfect pentru fanii Simonei și fanii tenisului. Albumul este într-un tiraj limitat, așa că nu întârzia să-ți iei un exemplar de aici. 

2.  Noul set de tricouri 30-0 Onederful

Tricourile care marchează un moment istoric: prima jucătoare din România clasată pe locul 1 în lume! Noutatea colecției este Onederful Tricolor, pe care îl poți lua de aici. 

De asemenea, mai ai disponibile opțiunile Onederful White și Onederful Black.

 

3. Noul tricou 30-0 Tee

Un tricou cu un design fresh, cu care ieși din rând și îți faci cunoscută apartenența, ca fan, la sportul cu cel mai atipic sistem de scor din lume.

Ia-l de aici, pe negru, pe gri sau pe alb.

 

 

Verifică toată oferta din Shop AICI

Am structurat mai bine produsele, le ai acum împărțite pe categorii: Publicații | Tricouri | Bundle

Îți place?
Cele mai noi